Doar că „La început a fost Cuvântul"...
Postat la: 03.02.2026 |
La Davos 2026, Yuval Noah Harari a vorbit din nou despre viitor cu acea liniște impecabilă a omului care știe totul despre destinul umanității și nu se grăbește nicăieri. Nici noi nu ne mai grăbim. Oricum, ni s-a spus elegant, că timpul deciziilor umane a cam trecut. Suntem perimați, precum legile făcute de ei.
Discursul său nu a avut nevoie de dramatism. Apocalipsa, în versiunea Harari, nu țipă și nu lovește ușa: intră discret, își așază paltonul și începe să ne explice, cu exemple istorice, de ce n-ar trebui să ne atașăm prea tare de ideea că mai contăm. Chiar deloc. Noi ca și ființe vii. Aidoma unui medic care-ți spune că mâine vei muri, că nu mai e nimic de făcut. Cu zâmbetul pe buze!
Omul, ne-a reamintit Harari, este o ființă fascinantă, dar profund ineficientă. O eroare frumoasă a evoluției, tolerabilă în secolele trecute, dar cam zgomotoasă pentru prezentul algoritmic. Al AI ului.
Liberul arbitru nu e negat pentru că ar fi nepoliticos. Este doar reinterpretat, ca un concept vintage, apreciat estetic, dar inutil practic. Democrația apare și ea în discurs ca un obiect de muzeu: venerabil, emoționant, dar fragil. O invenție care a funcționat atâta timp cât oamenii credeau că gândesc singuri. Astăzi, ni se sugerează calm, că gândirea poate fi delegată. Cu beneficii măsurabile. În AI.
Harari nu a vorbit despre putere, ci despre competență. Nu despre control, ci despre coordonare. Nu despre supraveghere, ci despre siguranță. În fibră optică! Diferențele sunt subtile, dar esențiale: ca între un gard și o balustradă elegantă, peste care nu-ți vine să sari. Dar nici de care să te sprijini.
Publicul a ascultat cu atenție. Nimeni nu s-a simțit amenințat. Când viitorul e prezentat ca inevitabil, dispare și nevoia de opoziție. Iar când inevitabilul e rostit cu un zâmbet blând, aproape că pare o favoare. Cu zâmbet rece, ivit dintr-un costum extrem de scump și elegant, făcut de oameni. Nu de AI. La final, aplauzele au fost lungi și inteligente. De salon fin, cu „imigranți de etichetă". Fără AI. Genul de aplauze care confirmă că mesajul a fost înțeles corect: nu e vorba de sfârșitul omului, ci de optimizarea lui. Nu de pierdere, ci de tranziție. Nu de excludere, ci de selecție. De către AI.
Și totuși, în tăcerea elegantă a sălii, rămâne suspendată o întrebare pe care nimeni nu a considerat-o oportună: dacă omul e atât de depășit, de ce mai trebuie convins cu atâta grijă? Prin AI. Dar la Davos, politețea e o virtute. Iar viitorul se anunță întotdeauna pe un ton calm, ca să nu deranjeze trecutul... înainte de a-l închide definitiv. Cu un click pe tasta Delete. În AI.
Yuval Noah Harari la Davos 2026 ne-a vorbit despre omul redus, libertatea pierdută și ispita unei lumi fără chip. Ca AI.
Privit din perspectiva teologiei ortodoxe, discursul lui Yuval Noah Harari la Davos 2026 nu este doar o analiză a viitorului tehnologic, ci o provocare directă la adresa antropologiei creștine și, implicit, la adresa sensului mântuirii. Nu prin agresivitate, ci printr-o liniște seducătoare. Nu prin negare explicită, ci prin înlocuire. Cu „imigranții AI".
În gândirea ortodoxă, omul nu este definit prin „funcționalitate, eficiență sau utilitate socială, ci prin faptul că este creat după chipul lui Dumnezeu și chemat la asemănare" (Patristica). Chipul nu poate fi cuantificat, măsurat sau administrat. El este Taină. Or, discursul lui Harari propune, fie și indirect, o lume în care taina este suspectă, iar ceea ce nu poate fi controlat trebuie depășit. Cu AI.
Reducerea omului la date biologice și informaționale contrazice frontal această viziune. În Ortodoxie, omul „nu este suma proceselor sale, ci o persoană", adică o existență relațională, liberă, capabilă de comuniune cu Dumnezeu.
A transforma persoana în obiect de analiză predictivă înseamnă a o coborî din planul ființei în cel al funcției. În sistem binar. Adică, AI.
Un punct de maximă îngrijorare este subminarea liberului arbitru. Harari sugerează că voința umană este o iluzie utilă, iar deciziile pot fi luate mai corect de sisteme care „înțeleg" omul mai bine decât se înțelege el însuși. În speță, AI. Din perspectivă ortodoxă, aceasta este o afirmație devastatoare. Fără libertate, nu există păcat, implicit niciocăință. Nu există rău, dar nici bine. Nu există cădere, dar nici mântuire.
Ortodoxia nu vede libertatea ca pe o problemă ce trebuie corectată, ci ca pe un dar periculos și sfânt (din Sfinții Părinți). Orice sistem care consideră libertatea un defect ce trebuie optimizat se plasează, teologic, în opoziție cu logica lui Dumnezeu. Implicit cu Creația în sine. Discursul lui Harari vorbește despre siguranță, stabilitate și prevenirea haosului. Însă în tradiția ortodoxă, siguranța nu este valoarea supremă. Hristos nu promite siguranță, ci Cruce. Nu promite control, ci Înviere.
O lume care vrea să elimine orice risc elimină, de fapt, și posibilitatea jertfei. Iar fără jertfă, iubirea devine imposibilă. Ca în AI.
Mai mult, ideea unui viitor inevitabil, deja stabilit, contrazice însăși eshatologia creștină. Istoria, în Ortodoxie, nu este un mecanism care se desfășoară autonom, ci un drum al libertății, deschis permanent pocăinței și schimbării. A declara viitorul ca fiind fixat înseamnă a închide ușa convertirii și a transforma omul într-un simplu pasager al propriei vieți. Unul care tastează. În AI.
Se poate observa și o absență aproape totală a suferinței ca realitate mântuitoare. În discursul tehnocratic, suferința este o eroare de sistem. 404, de principiu! Ca o anulare de matriță print-un 0 între doi de 4. Sau un 8 în care 0 face trecerea de la "turmă" la "elită". Pe verticală!
În Ortodoxie, suferința, asumată în Hristos, poate deveni loc și chiar este, al vindecării. Nu suferința în sine mântuiește, ci sensul ei trăit în libertate. Care poate folosi AI ca instrument, niciodată ca și stăpân. O lume care vrea să anuleze suferința cu orice preț riscă să anuleze și compasiunea, și mila, și Crucea. Și mai ales Învierea.
Din această perspectivă, discursul lui Harari nu este o simplă reflecție intelectuală, ci o ispită contemporană: promisiunea unei ordini perfecte, raționale și sigure, în schimbul renunțării la libertate, conștiință și taină. Nu o dictatură brutală, ci una blândă, acceptată voluntar, pentru că pare logică.
Ortodoxia avertizează însă că orice ordine construită fără Dumnezeu, chiar dacă este eficientă, devine în cele din urmă dezumanizantă. Când omul încetează să mai fie persoană și devine resursă, istoria intră într-o zonă de mare pericol spiritual.
În cele din urmă, întrebarea fundamentală nu este ce va face tehnologia cu omul, ci ce va alege omul să facă cu libertatea sa. Pentru că, din perspectivă ortodoxă, viitorul nu aparține algoritmilor, ci sfințeniei. Nu AI-lui ci doar sufletului. Iar aceasta nu poate fi nici programată, nici anticipată, nici controlată.
Acolo unde libertatea este abandonată în numele siguranței, nu se naște pacea, ci o liniște rece, străină de Duh. Iar tăcerea conștiinței este întotdeauna semnul unei lumi care a început să-L uite pe Dumnezeu. Dacă nu L-a și uitat. Cu ajutorul AI lui! Stăpâna lui Yuval Noah Harari. Doar că „La început a fost Cuvântul." Nu tasta, domnule Harari! Habar nu am de ce, dar în urma discursului mi se pare oportună o singură întrebare? Sigur nu vă înruditi cu șarpele din Geneză?
Zoe Dantes
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu