Casele de Putere ale lumii: rolul statelor a devenit de tip ''executant'', iar liderii politici au statut de ''marionete''!
Postat la: 19.02.2026 |
Marea problemă, în general, a cetățenilor informați ai lumii, este că, în ultimii ani, deși se străduiesc și fac eforturi, nu mai reușesc să priceapă cum anume se iau marile decizii pe planetă. De la spectacolul grotesc și mondial al plandemiei, la războiul din Ucraina, mai recent și cel de 12 zile al Americii cu Iranul, multe altele, inclusiv apariția fantomatică a Consiliului pentru Pace al lui Trump, în mod evident, nu se mai poate pricepe cum anume apar aceste acțiuni și evenimente.
S-a înțeles, însă, faptul că statele și organizațiile internaționale competente au rămas cu un rol de strict executant al unor decizii luate în alte foruri, unele cu organizare discretă și de tip abscons, iar liderilor politici, inclusiv celor marcanți, li s-a rezervat doar statutul de marionete. În cazul României, situația e mai clară decât în alte state, dar este și cea mai proastă. E limpede că suntem conduși de către niște oameni impuși în urma unor alegeri fraudate, despre care toată lumea vorbește, dar niciun organism internațional competent nu marchează statutul ilegitim al reprezentării României. Iar, ce să vedeți, în tot acest timp, deciziile strategice ale statului nostru sunt luate mereu în dezavantaj național, împotriva intereselor cetățenilor cotizanți și, bineînțeles, în favoarea unor cercuri economice externe.
Pe cale de consecință, suveranitatea României a devenit nulă și, deși suntem un stat din UE și NATO, nimeni nu pomenește public acest fapt în mediul internațional de putere, nici măcar vreun stat vecin ce ar putea fi speriat că pățește la fel. E limpede, însă, că toți au sesizat aberația românească, dar la fel de clar este că o mână invizibilă, o mână nevăzută, le blochează posibilele demersuri. E limpede că nu puteți crede că suveraniștii din vecini, Orban, Vucic, Fico, alții, n-ar dori să denunțe public aberația românească, care ușor-ușor se poate transfera în țările lor, dar nu o fac. Deci e clar că sunt obligați să tacă, să facă, în schimb, temenele pe unde apucă fiecare dintre ei: ba pe la Putin, ba pe la Xi Jinping, ba pe la Trump, ba pe la doi dintre ei sau toți trei deodată, în speranța prostească, din punctul lor de vedere, că nu o să vină sorocul și în ceea ce privește statele pe care ei le conduc.
Din alt unghi privită problema, Uniunea Europeană, NATO, ONU: aceste organizații au devenit elemente de decor. Măcar de asta v-ați convins cu toții, în ultimii ani, și sunteți lămuriți. Aceste entități sunt, azi, doar niște interfețe prin care se transmit, în mod clar, deciziile într-un fel nedetectabil pentru public; deciziile celor despre care vă vorbeam. Și în acest punct introduc, în premieră, cel puțin în România, nu știu dacă și în premieră internațională, că nu am consultat, conceptul „Casele de Putere". Azi, însă, doar descriu acest concept în mod sumar. Vom analiza, treptat, în viitor, acest fenomen petrecut în lume, al preluării puterii de către aceste case. Desigur că ar fi nevoie, în mod normal, de o carte pe care o să o scriu. Poate voi face și asta, dar nu mă angajez încă.
Casele de Putere ar fi acele entități care dețin forța financiară a lumii, dar care au și posibilitatea să influențeze deciziile, folosind fie puterea militară, fie tehnologia informațională, fie Inteligența Artificială; desigur că dețin și potențialul energetic de tip petrol-gaze, dar și pe cel al resurselor minerale, mai ales metale rare, multe alte elemente strategice. Adică, simplu spus, aceste Case de Putere dețin tot ceea ce poate bloca funcționarea lumii pe aliniamentele după care a ajuns să fie organizată planeta în secolul XXI. Asemenea Case de Putere, bineînțeles, pot fi denumite și indicate; n-aș vrea, însă, să fac, astăzi, un demers exhaustiv. El ar putea să fie considerat simplist, și nu vreau; ar putea să fie degrabă încadrat la capitolul „teoria conspirației", și nu vreau nici asta. Vă promit că voi argumenta clar pe parcursul demonstrațiilor, în viitor.
Desigur, însă, că putem vorbi, în cazul Caselor de Putere, despre familiile triliardare ale lumii, separate sau grupate. Exemplul clasic este Rothschild. Exponenții publici ai puterii acestor familii triliardare sunt companii uriașe ca BlackRock sau Vanguard, unde (atenție!) să nu vă mirați când veți afla că există, la aceste companii uriașe, mult capital, inclusiv rusesc sau chinezesc. Și da, există și o Casă de Putere numită Mossad; în schimb, nu există una a CIA - CIA-ul doar deservește altă Casă de Putere (nu o mai nominalizez aici). Există și o Casă de Putere a Vaticanului. Să nu vă mirați dacă veți afla că această casă ar putea coordona inclusiv state precum Arabia Saudită. Există, bineînțeles, și Casele de Putere ale Partidului Comunist Chinez, dar și ale Imperiului Rus. Mai sunt alte câteva, dar nu multe. Toate acestea grupează forțe de tipul celor pe care le-am descris mai devreme.
Ei bine, aceste Case de Putere sunt, astăzi, în confruntare, în grupuri mici sau separat, iar aparența publică a luptei lor este dată de conflictele existente: Ucraina, Taiwan sau Orientul Mijlociu. Lupta pentru resursele Africii, spre exemplu, a fost una tranșată tot între aceste Case de Putere, iar acum e limpede că a ajuns la rând și împărțirea Europei, cea care, la nivel de UE, este clar că azi e coordonată de către Casa Rothschild, așa cum am demonstrat de mai multe ori, care Casă Rothschild va trebui, însă, să împartă. Printre alte cauze, așa a apărut și Consiliul pentru Pace al lui Trump, din lupta asta pentru Europa, consiliu construit la înțelegere și cu acordul exponenților caselor de putere rusă și chinezească.
În final vă dau un element concret și extrem de recent: să nu vă mirați dacă o să descoperiți în viitor că micul stat Liechtenstein, cel aflat între Austria și Elveția și care nu mai lasă să intre în interior capital străin, o să-l vedeți că este satelitizat de către Casa Imperiului Rus. Am date importante care îmi indică faptul că unul dintre motivele dispariției, pentru o perioadă, a lui Vladimir Putin, pe lângă călătoria în Orientul Mijlociu, a fost o opțiune foarte tare asupra Liechtenstein-ului, care se va obiectiva în viitor. Până atunci, cum se zicea la Europa Liberă, „Să auzim numai de bine!".
Cozmin Gușă
-
Un gând după alegerile din America: A pierdut Trump sau a câștigat SISTEMUL?
Au trecut cateva zile de la alegerile americane. Concluzia aproape unanima este ca alegerile de la jumatatea mandatului ...
-
Oameni buni, ne-am pierdut cumva mintile?
Observ cu stupoare ca declaratiile lui Jared Kushner sunt tratate in Romania cel mult intr-un registru minor, o parantez ...
-
Trump a pierdut pentru că nu s-a oprit. Nu s-a oprit din a fi Trump
Dupa experiența Biden, America avea nevoie ca de aer de un președinte. De Președintele Trump. Nu de Trump afaceristul. N ...
-
Pentagonul își face un NATO în interiorul NATO. Iar noi aflăm din ziare...
Marți, la Cracovia, cu ușile inchise, s-au intalnit americanii cu polonezii, germanii, olandezii, norvegienii, suedezii ...
-
Cât ne costă statul care nu funcționează?
De mai bine de un an, romanilor li se cere sa stranga cureaua: TVA mai mare, impozite mai mari, prețuri care cresc mai r ...
-
Dar poate ne trezim!...
În timp ce reglementarile și sancțiunile aplicabile pentru amprenta de carbon a comercianților și a persoanelor fi ...
-
APOCALIPSA DUPĂ TRUMP: SISTEMUL CÂȘTIGĂ ÎNTOTDEAUNA
Fatalitatea – ca de-aia e fatalitate! – s-a produs. Trump pierde controlul ambelor camere ale Congresu ...
-
Polonia - bătălia la nivel european între neomarxism și suveranism
Polonia, care astazi se afla in interiorul unui eveniment halucinant pentru spațiul euroatlantic, a avut, de fapt (și a ...
-
Tsi mai fãtsã Nicu al Gheară
Nicu Gheara este un nume de bombardier asociat cu Ibiza și mezinul fraților-patați din Medgidia, el fiind așadar, Gheara ...
-
Faza 1 a Apocalipsei este aproape aici
Australia cere acum cetațenilor sa stocheze hrana și apa. Acesta este cel mai ciudat concurs de circumstanțe vazut de oa ...
-
Clujul „de 5 stele" în lunga călătorie de la șobolani și zgomot la bun simț instituțional
Clujul și-a numarat, din nou, milioanele. Aeroportul a anunțat cu mandrie ca, pentru al treilea an, a trecut pragul de t ...
-
PORTOCALIUL PARALIZAT!
Iranul pune condiții draconice Statelor Unite ale Israelului pentru incetarea conflictului. Iranul considera ca razboiul ...
-
"Sfat" pentru Putin: „Aici se află una dintre lecțiile creșterii și descreșterii imperiilor"
E nevoie de inițiative diplomatice capabile sa opreasca razboiul și sa permita construirea unei paci durabile. Escaladar ...
-
Si va fi razboi cum nu a mai fost pana acum!
Pentru cei care nu ințeleg sistemul politic israelian, voi explica lucrurile clar: Netanyahu a obținut ceea ce iși dorea ...
-
Retragerea NATO la frontierele din 1997 și propunerea lui Viktor Orban la șefia ONU!
Va amintiți ca, in anul 2022 și incepand din acel an, am dezbatut de mai multe ori cererile formulate, in mod formal sau ...
-
Cum a ajuns Universitatea din Iași plantația clanului Toader
Tudorel Toader zis Bubosul, a fost vreme de 12 ani decanul Facultații de Drept a Universitații Alexandru Ioan Cuza (UAIC ...
-
Civilizația care se clatină. Avertismentul pe care Europa n-a vrut să-l audă
Tot mai multe discursuri... Tot mai agramate și sarace, cultural. E semn clar ca in 50 de ani e posibil sa ajungem la i ...
-
Foarte departe de noi și de puterea noastră de decizie, începe negocierea secvențială privind Noua Ordine Internațională
Asta e, trebuie sa ne resemnam ca marile jocuri de putere au inceput sa fie negociate de mai mult timp intre super-puter ...
-
Asta așa, la spartul târgului...
A scris un consilier prezidențial o opinie in care a afirmat ca naziștii au fost socialiști. Babaiatuleeeeeee... s-a umf ...
-
STATUL GLOBAL UNIC: PACE PRIN „SĂNĂTATE”
Cine sunt dușmanii statului mondial unic este limpede și a fost de la inceput. În faimosul lui tom, „The Sec ...
-
Operațiunea psihologică numită Călin Georgescu e gândită la Ierusalim!
Acum ca avem dovada ca partidul lui George Simion e pilotat de consilierii lui Netanyahu, putem sa exprimam mai cu incre ...
-
Ce caută șefulul sistemului în ciberspațiu
Nu poți sa te lupți cu sistemul cand ești șeful sistemului, da? Nicușor Dan a recunoscut oficial ca este șeful sistemulu ...
-
Pablo Lulea Escobar sau când porcăria devine "artă politică"
Exista oameni care intra in politica pe ușa din fața, oameni care intra pe ușa din dos și oameni care, dupa o viața de i ...
-
Bulgaria ne-a predat o lecție exact în ziua din care avem guvern legitim din nou
Am discutat despre intalnirea celor trei granzi de peste o luna, din Shenzhen. Ma refer la Putin, Trump și Xi. Și am abo ...
-
O imigratie scapata de sub control, care se revolta impotriva tarii care i-a primit!
In loc de introducere: „Va veni o zi in care vom vedea mult mai multi radicali, extremisti si teroristi provenind ...
-
I se va schimba porecla din "Micul Ceaușescu" în "Lulea - cap de porc"!
Nu va mai redau detaliile incidentului de ieri dimineața, cu Lulea și jumatatea de cap de porc, pentru ca acestea sunt ș ...
-
De ce îl atacă dintr-o dată Trump și MAGA pe Zelensky? Pentru că vin alegerile!
Și indiferent ce elucubreaza mecanic elitele politice, oamenii știu exact ce vor. Dar mai ales ce nu vor. Adica pe Zelen ...
-
Europa vociferează, România tace!
Practic intreaga UE este cuprinsa de proteste, unele violente: Franța, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Germania. Mot ...
-
Trei adevăruri care ne distrug ca NEAM și ȚARĂ
Cel mai mare pericol pentru Romania este așa zisa „elita politica", reprezentata azi, la VEDERE, de Nicușor Dan, ...
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu