Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap!
Postat la: 14.02.2026 |
Premierul României evită cuvântul „criză economică". Înțeleg de ce. Oficial, două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului înseamnă recesiune tehnică. Iar criza este provocată adesea de șocuri externe, cum a fost în perioada 2008-2009, în timp ce acum, problemele vin din interior.
Cotentextul internațional ne-ar ajuta dacă ne-am pricepe să jucăm. Revenind la probleme: creșterea de taxe și tăierile fără logică, cu efect devastator asupra populației și investitorilor. Sper ca Ilie Bolojan să aibă un plan B sau ca planul A să se bazeze pe o strategie bine calculată, pentru că cifrele arată foarte prost. Mă întreb, însă, cum să faci aceleași greșeli și să te aștepți la rezultate diferite? Tăierile și creșterea TVA din 2010, despre care FMI a recunoscut că au fost erori, le repetăm în 2025 și ne felicităm că am salvat economia? Anul trecut, deficitul bugetar a scăzut cu 6 miliarde de lei, sub țintă, iar pentru a atinge în 2026 ținta de 6%, ar trebui reduse 16 miliarde. De unde?? Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză.
Cum, oare, sfetnicii care îi spuneau fostului premier să nu crească taxele le-au indicat premierului liberal drept soluție? Și tot ei, probabil, afirmă că scăderea consumului este normală. Nu, domnilor! Normalitatea este să ajuți antreprenorii să crească, să le oferi facilități fiscale, să nu-i împingi către munca la negru! Să reduci cota pentru sectoare cu efect de multiplicare (construcții, energie eficientă), să reduci impozite pe contul de investiții ca să ții capitalul în țară, să producă! Un regim mai prietenos pentru firmele mici, scăderea costului muncii, stabilitate și predictibilitate fiscală!
Creșterea taxelor înseamnă nenorocire! Sufoci economia, cea care plătește taxe? Pe cine ajută închiderile de firme - unele deschise de români întorși în țară, care acum își blestemă zilele - dacă încasările scad? Dimpotrivă, trebuie mai multe firme pe piață, deoarece ele înseamnă concurență, iar de aici scad și prețurile. Elementar!!
După un deceniu de creștere, piața imobiliară intră în colaps. Datoriile dezvoltatorilor au ajuns la 35 miliarde lei (dublu față de acum 10 ani), iar stocurile de apartamente nevândute au depășit 10 miliarde. În București, peste 2.300 de dezvoltatori se află în risc major de insolvență. Efectul în cascadă? Devastator!
Economia României nu se va însănătoși decât stimulând inițiativa privată, nu pedepsind-o. Iei 10 piei tot de pe calul care trage? Suntem liberali, economia nu se poate însănătoși decât prin măsuri liberale. Iar cheia este asta: reguli simple, taxe mici, cadru prietenos cu mediul privat. Egal investitori, egal capital, egal încasări.
Deficitul poate scădea fără taxe, este un lucru demonstrat! Malta, Bulgaria, Canada (exemplul clasic, de manual, dar manualul corect, nu cele din care îi citea Eugen Varga lui Stalin). Acest model de guvernare nu este liberal, ci mai degrabă socialist.
Dar... văd că un cor de lăudători de profesie încearcă să ne convingă că „e bine că e rău". Că ar trebui să ne bucurăm, deoarece „se poate și mai rău". Nu îi enumăr, din decență, și pentru nu a-i supune oprobriului public și rușinii de a da ochii cu vecinii și propria lor familie. Oamenii sunt speriați și nu mai văd nici măcar luminița de la capătul tunelului lui Ciorbea!
Să revenim la guvernare liberală! Gata cu suprataxarea, suprareglementarea, statul trebuie să facă niște pași înapoi. Lasă-i să respire, domnule! Nu mai forța inflație pentru întreținerea iluziei monetare! Nu mai anunța tăieri ca să obligi companiile să-și modifice comportamentul! Ai aflat că vine recesiunea și brusc ai anunțat investiții? Păi ce facem aici, construim Canalul Dunăre-Marea Neagră? Hei-rup? Nu putem continua doar prin antagonizarea societății și găsirea de vinovați de serviciu într-un domeniu sau altul care să devină ținta nemulțumirilor unei populații disperate.
România are nevoie de proiecte mari și de investitori de calibru. Nu de micromanagement, de prea multe ori absurd. Trebuie să atragem în România marile fonduri atât în piața de capital, cât și specializate pe infrastructură, JP Morgan, Blackrock, Meridian, Moubadala, Vanguard si altele. Trebuie invitați în România și discutat și negociat cu ei, aceștia au capacitatea necesară și voința, plus experiența necesară de a se implica în Proiecte Mari. Energia, Agricultura, Resursele Minerale plus marile proiecte de infrastructură, aeroporturi, spitale, școli, căi ferate.
România nu joacă deloc cartea independenței energetice și nici atuul unui jucător european în zona de exporturi pe gaz, energie electrică si metale rare. E nevoie să construim coridoare de interconexiune energetică cu țările din regiune, în special Balcani, dar și spre Nordul Europei, plus Ungaria și Austria. Se pare ca deja suntem pierzători și pe oportunitatea reconstrucției Ucrainei și Siriei după războaie. Pe americani, în loc să îi atragem și să îi curtăm și căutăm, îi înjurăm și îi sfidăm. Chiar nu se înțelege că Donald Trump și republicanii conduc încă cel puțin 3 ani cea mai mare economie a lumii și cel mai important generator global de securitate? România nu își permite să joace astăzi doar cartea parteneriatelor europene. Europa este casa noastră, dar ne trebuie și amplitudine!
Politica bazata doar pe "cut cost", fără investiții și "think big", e ca bolnavul netratat după operație sau pur și simplu abandonat pe masa de operație. Noi suntem exact în situația în care ne batem în piept că operația a reușit. Dar dacă bolnavul nu supraviețuiește?
Rares Bogdan
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu