• Tweet

S-a făcut vreodată un sondaj în care populaţia să fie întrebată dacă estimează că, în majoritate, politicienii sunt nişte farsori, nişte simulanţi, impostori, nişte mincinoşi patologici sau simpli escroci ? Nu, nu s-a făcut. Dacă s-ar pune o asemenea întrebare nepotrivită, orientată, e uşor de bănuit care ar fi răspunsurile. „Vom minţi, vom înşela şi vom fura ca să câştigăm !" a fost surprins de o cameră ascunsă spunând recent Kristopher Jacks, unul dintre liderii Partidului Democrat din Colorado, SUA (projectveritas.com, 14 octombrie 2020).

Întrebaţi dacă vor să facă politică, oameni care au o foarte bună reputaţie în meseria lor - doctori, ingineri, avocaţi, profesori... - răspund imediat, ofensaţi, că ei se simt foarte bine în profesie şi că, în general, au ceva de făcut, sunt chiar foarte ocupaţi. Unii merg şi mai departe, întreabă dacă sunt luaţi drept escroci, şarlatani sau impostori ca să li se propună să intre în politica activă.

Cam la acest nivel a ajuns farsa cu democraţia, cu votul popular, cu reprezentativitatea, cu puterea poporului. Şi asta începând cu SUA la finele mandatului lui Donald Trump, cu Franţa lui Emmanuel Macron (preşedintele francez e considerat cel mai globalist din Europa), cu haosul politic din Italia şi Spania, cu incertitudinile politice imediate din Germania ş.a.m.d. Iar ţări mari care nu au atâtea pretenţii democratice, cum sunt China comunist-capitalistă sau Rusia neoţaristă a lui Vladimir Putin, nu mai par atât de atacabile de vreme ce funcţionează şi se dezvoltă. Atacurile care vin din Occident, din UE şi din SUA, sunt atât de vădit propagandistice, încât nu prea mai poţi să le iei în serios. „Argumentele" de tip Skripal (în UK) sau Navalnîi (în Germania) nu fac o politică.

Criza sanitară şi criza economică în desfăşurare vor reuşi să pună la pământ câteva mari democraţii istorice. Ispita totalitară în care au căzut politicienii şi politrucii din Sănătate - au crezut că, în sfârşit, pot lua măsuri severe, autoritare, chiar fasciste, dincolo de Constituţie - ne arată cam cum s-ar putea să ieşim din această combinaţie de crize. Politicienii şi-au imaginat că îşi pot aroga puterea totală, totalitară de-a dreptul. Drumul spre guvernări autoritare, conduse, de regulă, de militari, e deja bine pavat.

Primele măsuri care prefigurează un regim de forţă au fost luate în Franţa. Ieri, 15 octombrie 2020, 80 de anchetatori de la OCLCIFF (Oficiul Central de Luptă împotriva Corupţiei şi Infracţiunilor Financiare şi Fiscale) au întreprins percheziţii la biroul şi la domiciliul actualului ministru al Sănătăţii, Olivier Véran, la Paris şi la Grenoble, la fostul prim-ministru de până în 3 iulie a.c., Édouard Philippe, azi primar la Le Havre, la directorul general al Sănătăţii, Jérôme Salomon (un fel de Raed Arafat francez), la Geneviève Chêne, directoare generală a Sănătăţii Publice. De asemenea, s-au făcut percheziţii la domiciliul lui Agnès Buzyn, fost ministru al Sănătăţii până în februarie a.c., la Sibeth Ndiaye, fost purtător de cuvânt al guvernului Édouard Philippe până în iulie.

Anchetatorii, însărcinaţi de Comisia de Anchetă a Curţii de Justiţie a Republicii, au ridicat computerele personale şi profesionale, precum şi telefoanele mobile ale celor enumeraţi mai înainte, dar şi ale altor înalţi funcţionari din Sănătate. De la Ministerul Sănătăţii au fost ridicate documentele privitoare la gestionarea crizei Covid începând cu ianuarie 2020 (după Le Figaro).

Asemenea măsuri n-au mai fost luate niciodată în Franţa împotriva unor miniştri în funcţie, a unui fost prim-ministru şi a unor miniştri de dată recentă. Presa şi analiştii mobilizaţi de politicieni şi partide au trecut la atacuri la baionetă la adresa Curţii de Justiţie a Republicii (instanţă care judecă înalţii demnitari în funcţie), amintind că preşedintele Macron intenţiona să o desfiinţeze (pe modelul cunoscut la noi al dorinţelor periodic exprimate de desfiinţare a CCR, a SIIJ etc.). Dar a fost adus din nou în discuţie din mai multe direcţii numele generalului Pierre de Villiers, fost şef al Statului Major al Armatei (care a demisionat, confruntat fiind cu proiecte inacceptabile pentru armată prezentate de noul preşedinte Macron), văzut ca un nou posibil Charles de Gaulle. După unele aprecieri, dacă generalul de Villiers s-ar prezenta la viitoarele alegeri (din 2022), ar câştiga fără probleme preşedinţia, susţinut de suveranişti, conduşi moral şi teoretic astăzi de filosoful Michel Onfray prin revista şi gruparea Frontul Popular. Fratele generalului, Philippe de Villiers, a fost şi el cândva candidat la preşedinţie şi continuă să fie o figură publică foarte respectată.

Turnura evenimentelor politice din Franţa - cu degringolada preşedinţiei Macron, cu Vestele galbene, cu ascensiunea Frontului Popular şi a suveranismului, cu recentele percheziţii la un prim-ministru şi la mai mulţi miniştri, pe fondul crizei sanitare şi al crizei economice - ne dă o idee despre direcţia pe care o iau lucrurile în Franţa şi în Europa, dar şi în America ruptă în două, la fel ca România, de altfel.

Singura ţară care ar putea avea o creştere economică în 2020 pare a fi China. China a fost prima lovită de coronavirus şi, deocamdată, alături de Coreea de Sud, e printre rarele ţări care au reuşit să-şi ţină sub control criza sanitară. În Franţa se anticipează o cădere economică de peste 9 % în 2020 - o cifră colosală (unii analişti duc însă căderea undeva între 12 şi 20 %). Agonia democraţiei care durează deja de prea multă vreme aproape peste tot pare să se apropie de sfârşit. În România, pe drept sau pe nedrept, puşcăriile au fost şi sunt încă pline de miniştri, deputaţi, senatori, înalţi funcţionari infractori, corupţi, iresponsabili (deocamdată nu avem preşedinţi şi foşti preşedinţi în închisoare, dar am avut un prim-ministru, Adrian Năstase, şi avem încă un atotputernic preşedinte de partid, Liviu Dragnea). Falimentul economic anunţat din toate părţile va impune aproape pretutindeni schimbări radicale.

Petru Romosan