Direcția în care Iohannis împinge România

Postat la: 20.02.2017 |

Direcția în care Iohannis împinge România

Am punctat, într-o analiză anterioară, unele dintre provocările majore în plan internațional care vizează, direct sau indirect, și România. Până la urmă, cea mai importantă dintre toate este bătălia la care asistăm în prezent între două concepții asupra viitorului relațiilor internaționale. Venirea lui Donald Trump la Casa Albă a marcat începutul războiului între statul globalizat și statele națiune. Un război care, odată declanșat, se propagă pretutindeni. În ce direcție se va duce, din această perspectivă, România?

Transpirând la greu pentru a răsturna scorul alegerilor și a-și instala, la Palatul Victoria, "Guvernul său" sau, în cel mai rău caz, un Guvern PSD aservit și angrenând în acest efort instituții fundamentale ale statului, Klaus Iohannis lasă impresia că a abdicat de la principalele sale sarcini prevăzute în fișa postului. Conform Constituției României, președintele joacă un rol major în politica externă a statului, în elaborarea și punerea în operă a principalelor strategii în acest domeniu și, de asemenea, în tot ceea ce înseamnă ansamblul politicilor de securitate națională. Aceasta, cel puțin teoretic. Ce se întâmplă, însă, în practică?
În practică, președintele Klaus Iohannis pare cu desăvârșire imun sau neatent la schimbările majore care au loc pe plan internațional. Sau, mai există și această posibilitate, tăce și face. Dar dacă tăce și face, atunci ceea ce face nu prea este în regulă. Pentru că nu este transparent.

Semnale clare ale războiului declanșat de Donald Trump, dar și de alți lideri importanți împotriva statului global avem pretutindeni. Modul în care decurge acest război va configura toate celelalte forme de conflict-clasic, asimetric sau hibrid. De raporturile de forțe existente depinde și felul în care se reașază relațiile în interiorul Uniunii Europene sau în NATO și relațiile Est-Vest și pacea sau conflagrația mondială. Până la urmă chiar și taberele care se prefigurează și conturează din ce în ce mai precis sunt alese tot după acest criteriu. În consecință, președintele Klaus Iohannis ar trebui, fie din propria inițiativă, fie la invitația Parlamentului, să se prezinte în fața legislativului pentru a-și preciza punctul de vedere. Ce vrea? Să mergem în continuare pe mână statului global alături de cei mai relevanți promotori ai acestuia, cum sunt, la nivel de organizații, George Soros sau Grupul Bilderberg sau Atlantic Council ori, la nivelul statelor, cum se prefigurează a fi Germania doamnei Angela Merkel? Sau România ar face mai bine să se îndrepte în direcția statelor națiune, semnalul fiind capacitatea de a-și negocia, cu demnitate și curaj, propriul destin măcar la nivelul la care fac acest lucru statele europene din grupul Visegrad?

L-am auzit demult, o singură dată, pe președintele Klaus Iohannis vorbind despre drepturile omului și despre garanțiile pe care le are cetățeanul că nu va fi umilit sau călcat în picioare de instituțiile de forță. Apoi, nu l-am mai auzit niciodată referindu-se la această parte, care este cea mai importantă, din conceptul de stat de drept. Am amintit acest lucru pentru a semnala alte situații în care se pare că președintele Klaus Iohannis și-a schimbat sau și-a abandonat retorica.
L-am auzit demult vorbind cu amărăciune despre pământ. Și deplângând faptul că 40% din suprafața arabilă a țării a încăput pe mâinile unor străini. Dar, apoi, nu am văzut absolut niciun demers prezidențial pentru ca această situație să fie în vreun fel remediată. În schimb, președintele pune la zid PSD-ul, care încearcă asemenea demersuri. Nu l-am auzit niciodată pe președintele Klaus Iohannis ieșind la rampă pentru a apăra pădurile României și pentru a anunța o ofensivă, fie ea și de natură oratorică, împotriva defrișărilor ilegale. Dimpotrivă, domnia sa a respins o lege care ar fi putut face ordine în sistem.

L-am auzit pe președintele Klaus Iohannis pledând cu ardoare, și bine a făcut, pentru ca România să devină unul dintre puținele state NATO care investesc 2% din Produsul Intern Brut pentru propria sa securitate. Dar, mai departe, nu l-am auzit pe președintele Klaus Iohannis revoltându-se și nu l-am văzut sărind în sus ca ars atunci când, pe șest, la sfârșitul lui decembrie anul trecut, Guvernul său, condus de Dacian Cioloș, a scos, prin încălcarea legii, o hotărâre de guvern neaprobata de Parlament prin care a decis, fără licitație și fără un concurs de oferte, cheltuirea unei sume de un miliard 400 de milioane de euro în beneficiul unei firme olandeze pentru construcția unor vase de război. O operație financiară și comercială extrem de discutabilă, dacă nu cumva scandaloasă, și care, nefacându-se în regim offset, ne privează de o investiție în aceeași valoare în propria noastră industrie de apărare.

L-am văzut bătând cu pumnul în masă și cu piciorul în pământ pentru a forța Guvernul Grindeanu să mărească bugetul Serviciului Român de Informații care și așa este extraponderal și este de șase ori mai mare decât cel al Serviciului de Informații Extrene. Dacă vrem să protejăm intersele de securitate ale acestei țări, mă așteptam să îl văd transpirând pentru a alinia și din această perspectivă România statelor europene. Prin finanțarea cu prioritate, mai ales în această perioadă, nu a spionajului intern, ci a spionajului extern. Din nou, am oferit doar câteva exemple dintre nenumăratele care pot fi date. În ideea că, dacă cumva președintele Klaus Iohannis nu se gândește, noi avem datoria să ne gândim și să susținem o soluție generală de politică externă căreia ar trebui să i se subsumeze toate celelalte demersuri. Să avem însă răbdare și să mai așteptăm.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Direcția în care Iohannis împinge România

Postat la: 20.02.2017 |

0

Am punctat, într-o analiză anterioară, unele dintre provocările majore în plan internațional care vizează, direct sau indirect, și România. Până la urmă, cea mai importantă dintre toate este bătălia la care asistăm în prezent între două concepții asupra viitorului relațiilor internaționale. Venirea lui Donald Trump la Casa Albă a marcat începutul războiului între statul globalizat și statele națiune. Un război care, odată declanșat, se propagă pretutindeni. În ce direcție se va duce, din această perspectivă, România?

Transpirând la greu pentru a răsturna scorul alegerilor și a-și instala, la Palatul Victoria, "Guvernul său" sau, în cel mai rău caz, un Guvern PSD aservit și angrenând în acest efort instituții fundamentale ale statului, Klaus Iohannis lasă impresia că a abdicat de la principalele sale sarcini prevăzute în fișa postului. Conform Constituției României, președintele joacă un rol major în politica externă a statului, în elaborarea și punerea în operă a principalelor strategii în acest domeniu și, de asemenea, în tot ceea ce înseamnă ansamblul politicilor de securitate națională. Aceasta, cel puțin teoretic. Ce se întâmplă, însă, în practică?
În practică, președintele Klaus Iohannis pare cu desăvârșire imun sau neatent la schimbările majore care au loc pe plan internațional. Sau, mai există și această posibilitate, tăce și face. Dar dacă tăce și face, atunci ceea ce face nu prea este în regulă. Pentru că nu este transparent.

Semnale clare ale războiului declanșat de Donald Trump, dar și de alți lideri importanți împotriva statului global avem pretutindeni. Modul în care decurge acest război va configura toate celelalte forme de conflict-clasic, asimetric sau hibrid. De raporturile de forțe existente depinde și felul în care se reașază relațiile în interiorul Uniunii Europene sau în NATO și relațiile Est-Vest și pacea sau conflagrația mondială. Până la urmă chiar și taberele care se prefigurează și conturează din ce în ce mai precis sunt alese tot după acest criteriu. În consecință, președintele Klaus Iohannis ar trebui, fie din propria inițiativă, fie la invitația Parlamentului, să se prezinte în fața legislativului pentru a-și preciza punctul de vedere. Ce vrea? Să mergem în continuare pe mână statului global alături de cei mai relevanți promotori ai acestuia, cum sunt, la nivel de organizații, George Soros sau Grupul Bilderberg sau Atlantic Council ori, la nivelul statelor, cum se prefigurează a fi Germania doamnei Angela Merkel? Sau România ar face mai bine să se îndrepte în direcția statelor națiune, semnalul fiind capacitatea de a-și negocia, cu demnitate și curaj, propriul destin măcar la nivelul la care fac acest lucru statele europene din grupul Visegrad?

L-am auzit demult, o singură dată, pe președintele Klaus Iohannis vorbind despre drepturile omului și despre garanțiile pe care le are cetățeanul că nu va fi umilit sau călcat în picioare de instituțiile de forță. Apoi, nu l-am mai auzit niciodată referindu-se la această parte, care este cea mai importantă, din conceptul de stat de drept. Am amintit acest lucru pentru a semnala alte situații în care se pare că președintele Klaus Iohannis și-a schimbat sau și-a abandonat retorica.
L-am auzit demult vorbind cu amărăciune despre pământ. Și deplângând faptul că 40% din suprafața arabilă a țării a încăput pe mâinile unor străini. Dar, apoi, nu am văzut absolut niciun demers prezidențial pentru ca această situație să fie în vreun fel remediată. În schimb, președintele pune la zid PSD-ul, care încearcă asemenea demersuri. Nu l-am auzit niciodată pe președintele Klaus Iohannis ieșind la rampă pentru a apăra pădurile României și pentru a anunța o ofensivă, fie ea și de natură oratorică, împotriva defrișărilor ilegale. Dimpotrivă, domnia sa a respins o lege care ar fi putut face ordine în sistem.

L-am auzit pe președintele Klaus Iohannis pledând cu ardoare, și bine a făcut, pentru ca România să devină unul dintre puținele state NATO care investesc 2% din Produsul Intern Brut pentru propria sa securitate. Dar, mai departe, nu l-am auzit pe președintele Klaus Iohannis revoltându-se și nu l-am văzut sărind în sus ca ars atunci când, pe șest, la sfârșitul lui decembrie anul trecut, Guvernul său, condus de Dacian Cioloș, a scos, prin încălcarea legii, o hotărâre de guvern neaprobata de Parlament prin care a decis, fără licitație și fără un concurs de oferte, cheltuirea unei sume de un miliard 400 de milioane de euro în beneficiul unei firme olandeze pentru construcția unor vase de război. O operație financiară și comercială extrem de discutabilă, dacă nu cumva scandaloasă, și care, nefacându-se în regim offset, ne privează de o investiție în aceeași valoare în propria noastră industrie de apărare.

L-am văzut bătând cu pumnul în masă și cu piciorul în pământ pentru a forța Guvernul Grindeanu să mărească bugetul Serviciului Român de Informații care și așa este extraponderal și este de șase ori mai mare decât cel al Serviciului de Informații Extrene. Dacă vrem să protejăm intersele de securitate ale acestei țări, mă așteptam să îl văd transpirând pentru a alinia și din această perspectivă România statelor europene. Prin finanțarea cu prioritate, mai ales în această perioadă, nu a spionajului intern, ci a spionajului extern. Din nou, am oferit doar câteva exemple dintre nenumăratele care pot fi date. În ideea că, dacă cumva președintele Klaus Iohannis nu se gândește, noi avem datoria să ne gândim și să susținem o soluție generală de politică externă căreia ar trebui să i se subsumeze toate celelalte demersuri. Să avem însă răbdare și să mai așteptăm.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE