Drumurile strategice de pe "acoperişul lumii": cine se pregăteşte să le preia?
Postat la: 18.06.2021 |
Este a doua hartă de putere şi influenţe care a devenit esenţială după declaraţia de intenţii a celor din G7 de a investi într-un proiect gigantic care să rivalizeze cu Noul drum al Mătăsii cu cele două circuite, terestru şi maritim, implantat deja de rivalii sistemici chinezi şi care, cel puţin în acest moment, se află în plină expansiune geometrică.
V-am vorbit despre intenţia anunţată de Erdogan de a reuni un proiect de colaborare în care, pentru prima oară în istorie, Turcia ca ţară NATO să formeze o structură comună de cooperare cu Rusia, Iran, Azerbaidjan, Armenia şi Georgia. Un „Bloc Caspic" cu o valoare economică, şi militară cu totul excepţională pentru viitor, absolut suficientă - cu o singură excepţie majoră - pentru a garanta securitatea tuturor coridoarelor de transport dintr-o zonă vitală şi perfect poziţionată la „trecerea obligatorie între lumi" pe care, de secole, au mers caravanele care mergeau înspre Europa. Care este „excepţia majoră" la care mă refer?
Priviţi harta şi veţi vedea că, în dreapta Caspicii, se află Kazahstanul şi Turkmenistanul, două ţări componete ale ceilelalte mari entităţi care dă identitatea şi forţa unei zone imense: grupul de 5 state Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kârgâzstan şi Tadjikistan. State care încep acum să-şi definească o polica lor de securitate comună, să-şi folosească atuurile şi să-şi întărească sistemul integrat de cooperare, sub umbra Chinei şi a Federaţiei Ruse. Să vedem însă care le sunt vulnerabilităţile majore şi în ce constă seria de proiecte în care sunt integrate.
Iată-le în viziunea lui Erik R. Peterson, director la Global Business Council:
Într-un prim scenariu, ar fi trebuit deja să înceapă un conflict deschis între tendinţa Kremlinului de a recupera influenţa directă asupra fostelor republici sovietice, totul finalizat de integrare în Uniunea economic Eurasiatică. De partea cealaltă, drumul consolidat al mătăsii a adus investiţii majore transformate deja în reţele de infrastructură chineze sau construite cu participare chineză. În acest scenariu, mai devreme sau mai târziu, interesele ruseşti şi chineze de securitate vor deveni contradictorii şi bătălia pentru imensele pieţe de consum ca şi pentru accesul la uriaşele rezerve de materii prime din zonă să se transforme într-un conflict deschis.
Al doilea scenariu, mult mai discret, dar susţinut de mulţi dintre cei care au argumentat necesitatea unui Summit între liderii american şi rus, a spus că raţionamentul conflictual de pânp acum a adus numai tensiuni şi pierderi, caz în care singura soluţie ar fi reimaginarea unei hărţi a influenţelor partajate şi niciodată într-atât de definitiv şi irevocabil opuse încât să justifice un război
Din punctul meu de vedere, discuţia de acum este dacă şi în ce proporţie agreată de super-puteri, a venit timpul scrierii procentelor în care fiecare dintre marii actori va avea un acces garantat şi respectat ca atare, la incredibil de bogata piaţă a Asiei Centrale, definind în acelaşi timp stricte obligaţii reciproce de susţinere a unor mari proiecte care să rezolve ceea ce este marea problemă comună de supravieţuire a statelor respective: accesul sustenabil la resursele de apă.
Pentru întreaga zonă din toate aceste motive, chestiunea infrastructurilor conectate la sisteme continentale şi intercontinentale este absolut esenţială pentru absolut toate statele din Asia Centrală care mizează pe valorificarea pieţeor lor de resurse, energetice dar şi de metale şi pământuri rare. Prima întrebare la care aceste state sunt obligate să aibă un răspuns este, acum şi pentru o lungă perioadă de timp de acum înainte, dacă pot identifica în mod precis şi rapid surse de finanţare nu numai pentru proiectele enorme şi foarte costisitoare de infrastructură, ci şi acceptarea ideii că, de la început, investiţia respectivă trebuie făcută pe toate palierele: autostradă, cale ferată pentru transport greu de mare viteză, aeroport internaţional de pasageri dar având şi ce este mai important, adică dotări multiple pentru stocare şi eventual ambalare primară a materiilor prime şi o infrastructură de conducte conectată la o conductă principală regională sau continentală.
În al doilea rând, pentru absolut toată lumea, chiar dacă-şi garantează reciproc securitatea părţii de infrastructură care trece pe teritoriul lor naţional, esenţială este a doua garanţie, dată pe o legătură stabilă la punctul de ieşire, acolo unde se produce conectarea la sistemul vecin, posibil parte a unui mare proiect relevat continental dar, la modul ideal, posibil să aparţină unei noi geografii de jocuri comune.
După părerea mea, suntem în momentul în care se leagă - după ani de zile de tatonări şi în codiţiile retragerii americane şi aliaţilor occidentali din Afganistanul care devine Emirat islamic - cele două parţi ale „blocului Caspic", iar Turcia, partener agreat al Rusiei şi Chinei, devine garantul ieşirii înspre centrul şi sudul Europei. Ceea ce acum nu numai că este posibil să se întâmple, ci este şi o realitate deja operaţională pe această nouă hartă de putere prin ieşirea din sistem a Ucrainei şi Poloniei ca zone de tranzit pentru fluxul principal de gaze din Rusia, odată cu intrarea în funcţiune a Nord Stream2.
Mizele sunt cu adevărat colosale, mai ales că peisajul a fost deschis pentru participarea Iranului, ceea ce presupune că va exista foarte curând o presiune pentru dezvoltarea infrastructurilor de sprijin în acest sens, adăugând în joc şi Pakistanul, doritoare să beneficieze de mult dorita posibilitate de intrare în Europa dar şi de a deveni punct de exit pentru mărfurile ruseşti şi europene. În ce măsură vorbim doar despre intenţii şi cât ar fi posibil să devină rapid realitate?
Răspunsul este ultra-simplu: cine posedă bani cash pentru demararea proiectelor, acela va fi câştigătorul şi va primi dreptul de a imagina traseele viitoare de pe hartă. Şi nu va fi vorba despre niciuna dintre hărţile de care am vorbit până acum.
Va fi vorba despre India, ţara pe care ar putea pivota eventualul mega-proiect al celor din G7 care, după tragedia provocată de pandemie în India, vor avea de investit sume astronomice în punerea economiei indiene la nivel de plutire. În India, totul va fi reinventat din temelii, infrastructura trebuie construită din temelii, Efortul va fi gigantic, poate să merite pentru că, dacă acele condiţii vor fi vreodată create, ar putea fi regândită întraga superioritate strategică americană şi a aliaţilor lor în Oceanul Indian, deplasând ceva din frontierele de securitate şi în sud-estul continentului asiatic.
Cristian Unteanu
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu