Dumnezeu ne-a dat prin fotbal o pildă despre normalitate și genialitate la un loc
Postat la: 19.12.2022 |
Ce poate fi mai frumos decât scena în care copiii lui Messi se joacă cu trofeul mondial la final de meci, sub privirile drăgăstoase ale părinților și bunicilor, în aplauzele și lacrimile stadionului și ale miliardelor de oameni din fața televizoarelor?! Iar această scenă superbă a normalității a venit imediat după un meci nebun, poate cel mai frumos din istorie, unde genialitatea lui Messi a fost răsplătită finalmente cu victoria Argentinei, iar cea a lui Mbappe a reînviat Franța pe teren și așa am putut vedea spectacolul unic din Qatar.
Întreaga Argentină, profund religioasă, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că l-a împuterit și inspirat pe Messi (cel ce-și face mereu semnul crucii și privește apoi spre cer), milioanele de argentinieni au dansat și cântat pe străzi, ba chiar și măicuțele din mănăstirile catolice au improvizat serbări ale bucuriei, fără a mai cere vreo dispensă de la Papa Francisc de la Roma, care e și el tot argentinian.
N-am fost fan Argentina la Mondialul din Qatar, de vreo 45 de ani de când urmăresc pasionat fotbalul am ținut mereu cu echipele europene (Italia sau Spania), dar după ce Argentina a pierdut în fața Arabiei Saudite, văzând chipul descompus și trist al lui Messi, i-am spus fiicei mele că exact în acel fel se deschide posibilitatea câștigării Mondialului de către argentinieni. Desigur că-mi bazam presupunerea pe valoarea echipei, dar mai ales pe patriotismul lor și pe dorința colectivă de a-l încorona pe Messi la final, după modelul lui Maradona din anul în care Messi abia se născuse. Și uite că așa s-a întâmplat, după un Mondial în care ''mâna divină'' a aranjat din nou treburile fix cum trebuia!
Evenimentul din Qatar nu va fi uitat și pentru că au fost aduse în derizoriu echipele de fotbal (șapte la număr, și toate europene!) ce-au vrut să folosească ocazia sportivă pentru promovarea LGBT-ismului sau renașterea BLM-ismului (Anglia), iar acest lucru a fost pus sub semnul zicerii că ''Dumnezeu nu bate cu bota!''. Astfel s-a dat mare satisfacție miliardelor de oameni normali excedați de această discriminare pozitivă impusă de mai-marii Planetei în ultimii ani. Refuzul pentru discursul lui Zelenskiy dinaintea finalei a fost cireașa de pe coliva strategiei pentru implementarea anormalității și a amenajat bine cadrul pentru fiesta ce-a cuprins întreaga lume, ce-a vibrat aseară în ritmurile bucuriei, aducându-și aminte că și tangoul e tot argentinian.
Cozmin Gușă
P.S. Despre ofensiva anticorupție iscată contra Qatar-ului, ce-a avut îndrăzneala să găzduiască acest ''festival al normalității'', dublată de cea împotriva șefilor FIFA ce-au fost și ei de neclintit, spre lauda lor, voi discuta zilele următoare, deoarece e previzibil ca transumaniștii să înceapă aceste demersuri chiar de azi, ei au priceput că au pierdut doar o luptă, nu și războiul.
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu