• Tweet

În condițiile foarte speciale în care a intrat economia mondială, evident și economia românească, după invazia armatelor rusești în Ucraina mi-a exprimat părerea că este necesar să trecem la așa numita " economie de război".

Am afirmat că "situația este gravă, pentru că, deși România este o țară mică în economia mondială, este conectată la toate, la absolut toate fluxurile internaționale de capital, de informații, de materie primă, de alimente, de orice, pentru că trăim într-o economie globală, facem parte dintr-o piață unică europeană.

Acest lucru înseamnă că asupra noastră vor veni efectele indirecte ale acestei căderi pe care economia mondială o are.

Pentru că orice sancțiune care se pune asupra Rusia și asupra oricărui alt stat are un revers și asupra celor care pun această sancțiune. Ca atare, se cer anumite sacrificii. Sancționăm Rusia, dar acceptăm creșterea prețurilor la energie, la alimente, pentru că Rusia are ponderea ei și Ucraina la fel în tot ceea ce înseamnă economia mondială.

Este o situație pe care istoria economică o cunoaște. Și anume trebuie trecut la un nou concept de conducere a economiei, pe care o putem numi economie de război , care presupune un accent extraordinar de puternic și rapid pe obținerea unei independențe cât mai mari din punct de vedere energetic și alimentar prin resursele proprii pe care le avem."

Conform Encyclopedia Britannica, "economia de război "se referă la practicile economice excepționale implementate în anumite perioade istorice de tulburări puternice .Obiectivul său este de a menține activitățile economice esențiale pentru o țară, autosuficiența, garantarea producției alimentare și controlul economiei din punct de vedere al eliminării oricăror practici de monopol sau speculă".

Unora, li s-a părut dacă nu absurdă măcar exagerată opinia conform căreia actualele condiții ne-ar obliga să trecem la o economie de război. S-a mers pe ideea că situația nu este atât de gravă, că sunt doar momente izolate ale crizei de lichiditate în euro sau că România nu ar avea de suferit deoarece importul ei de gaz rusesc este mic în comparație cu cel al altor țări europene.

Rămân la părerea că situația economică este gravă și în curs de și mai mare agravare și că efectele dramatice asupra economiei europene ale creșterii explozive ale prețurilor internaționale la energie, alimente și materii prime nu ne vor ocoli.

Iată cum se prezintă în detaliu situația economiei la nivel global:

Invazia Rusiei în Ucraina este un act de război de o violență fără precedent a cărui durată nimeni încă nu o poate prezice.

În primul rând, acest război va schimba profund vechile arbitraje bugetare în ceea ce privește cheltuielile militare în multe țări europene.

Într-adevăr, a fost evidențiată slăbiciunea relativă a forțelor armate ale țărilor europene, precum și costul geopolitic al acestei slăbiciuni.

Reînarmarea generală este pe ordinea de zi, la fel cum reindustrializarea a fost o prioritate în 2020. În special, Germania a anunțat deja un obiectiv bugetar pentru cheltuielile militare de aproximativ 2% din PIB-ul său, față de 1,2% pe an în deceniul 2010-2020. Această trecere la o economie pregătită de război întărește ponderea statului în economie prin redirecționarea resurselor direct către baza industrială de apărare.

La nivel strict macroeconomic, consecințele economice ale unui război sunt similare cu consecințele economice ale unei pandemii mortale. La fel ca războiul împotriva Covid-19, războiul din Ucraina va genera atât un șoc al cererii, cât și un șoc al ofertei.

Șocul cererii vine în principal din reacția consumatorilor și a investitorilor la creșterea bruscă a incertitudinii. Consumul gospodăriilor este în scădere în favoarea economiilor. Investițiile sunt, de asemenea, în scădere, pe măsură ce companiile se mută într-o poziție prudentă și de așteptare, cu excepția sectoarelor legate de apărare.

Evoluția piețelor bursiere europene de la începutul conflictului reflectă acest climat. Cererea netă din străinătate este, de asemenea, probabil să se deterioreze.
În ceea ce privește exporturile, deteriorarea este determinată de aceeași logică ca și scăderea cererii interne. Pe partea de import, creșterea prețurilor la energie, minerale și anumite produse agricole va crește foarte mult factura.

Șocul aprovizionării vine în principal din creșterea costurilor cu energia, petrolul crescând deja cu 20% față de 80% pentru prețul gazelor în ultima săptămână. Brent a crescut de la 91 de dolari la 111 dolari, iar prețul gazelor spot în Germania a crescut de la 95 de euro/MWh la 175 de euro/MWh. Același lucru este valabil și pentru o serie de metale pentru care Rusia este un producător major, cum ar fi paladiu, vanadiu sau titan, metale esențiale în special pentru industria auto și aeronautică. Ucraina este un exportator major de grâu și 36% din comerțul mondial cu grâu (și 80% din uleiul de floarea-soarelui) trece prin Marea Neagră.

Lanțurile de aprovizionare vor suferi noi perturbări care vor genera costuri de producție mai mari.

Se preconizează, de asemenea, o creștere a costurilor de transport, în special a transportului aerian cu Asia din cauza interdicțiilor de survol ale Rusiei, dar și a transportului maritim.

Aceste două șocuri - cererea și oferta - se vor consolida reciproc în ceea ce privește impactul lor negativ asupra activității economice. Pe de altă parte, efectul net asupra prețurilor va depinde de dimensiunea lor relativă între ele. Într-adevăr, un șoc al cererii are un efect depresiv asupra prețurilor, în timp ce un șoc al ofertei are un impact inflaționist.

Liderii europeni se confruntă cu o situație economică complexă, deoarece un șoc al ofertei aduce întotdeauna cu sine compromisul dificil dintre inflație și șomaj.

Problema este că opțiunile sunt acum reduse de consecințele compromisurilor din trecut în favoarea șomajului în timpul crizei Covid-19. În contextul în care inflația deja galopează la 5,8% în zona euro și o datorie publică ridicată (100% din PIB în zona euro) apare acest nou șoc al ofertei. Pe de altă parte, țările europene au revenit la nivelul relativ scăzut al producției și șomajului înainte de criza Covid-19.

Mircea Coșea