Efectele marii epurări
Postat la: 28.10.2016 |
La scurt timp după alegeri, vom putea măsura efectele celei mai mari epurări din istoria recentă a României. Asemănătoare cu epurarea din anii stalinismului. Cu deosebirea că pare a fi ceva mai riguroasă. O epurare politică făcută pe aceleași canale de natură penală. Cum va arăta viitoarea clasă politică?
Cu câteva excepții neînsemnate din punct de vedere cantitativ, partidele politice care se străduiesc să câștige poziții în viitorul Parlament se întrec în a-și confrunta rezultatele în materie de schimbare a compoziției la vârf. Atât PNL, cât și PSD anunță că și-au aplicat propriile criterii de eliminare a unor candidați și de promovare a unor nume noi, ținând cont, în subsidiar, și de sex, vârstă ori profesie. Dar, în esență, selecția a funcționat ca o continuare a epurării declanșată de Direcția Națională Anticorupție, de ANI și de Serviciul Român de Informații care, până de curând, a funcționat în configurație de binom și a transformat nu numai justiția, ci și politica într-un câmp tactic. O mică paranteză: la capătul acestei epurări, din nou, nu vom ști, dar, după un timp, prea târziu, vom bănui care este numărul ofițerilor acoperiți printre parlamentari și printre viitorii membri ai Executivului.
Marea epurare a funcționat în baza unui principiu care s-a dovedit a fi implacabil. Deși Constituția nu prevede, în această materie, nimic și, conform legii fundamentale, pot candida pentru alegerile parlamentare toate persoanele care ideplinesc criteriile de vârstă și asupra cărora nu planează o interdicție expresă de natură judecătorească, s-a operat chirurgical cu o altă unitate de măsura. Au fost eliminați, din cele mai multe partide parlamentare, nu numai cei care au avut o condamnare penală fără interdicția de a fi aleși, ci și încă două categorii. Cei care au fost, în trecut, identificați drept incompatibili de către ANI, indiferent de stadiile procesului, toți cei împotriva cărora a fost depus un rechizitoriu, deci se află în stadiul de judecată, și toți cei care sunt urmăriți penal, fie ei și în calitate de suspecți.
După cum se vede, prezumția de nevinovăție s-a transformat, în materie de politică parlamentară, în prezumție de vinovăție. Exact după modelul sugerat, zilele trecute, de președintele Klaus Iohannis. Acesta a spus că un agent de pază cu cazier nu poate fi angajat. Prin extrapolare, el a precizat că nu pot îndeplini sarcini politice sau în administrația de stat persoane condamnate penal. Pentru că au cazier. Dar nici persoane "cu probleme penale". Acestea nu au cazier rău, dar s-ar putea să aibă. Deci, trebuie eliminate preventiv.
Exceptând două, trei partide de dimensiuni mai mici, care nu se prea știe dacă vor intra în Parlament, la capătul alegerilor, va rezulta un Legislativ nu numai schimbat într-o proporție de 50-60%, dar și lipsit de persoane condamnate sau doar cercetate. Va fi acest Legislativ mai bun? Vom vedea. Ce se va întâmpla însă în situația în care DNA își va menține actualul avânt și va începe să-i agațe, rând pe rând, pe noii parlamentari în baza unor suspiciuni rezonabile? În mod logic, aceștia, trezindu-se cercetați penal, vor fi degrabă eliminați din partidele care au făcut față epurării, participând chiar voluntar la această operațiune. Dar ei nu vor putea fi eliminați și din Parlament.
Prin urmare, noii penali, într-un ciclu de patru ani, se vor aduna într-un număr din ce în ce mai mare și, pentru a putea participa la procesul legislativ, vor alege o denumire și vor forma un partid. Care, în alegerile din 2020, va fi supranumit partidul penalilor.
Nou partid al penalilor va fi mai mare sau mai mic, în funcție de modul în care va dudui DNA. Dacă mașinile vor fi bine unse, s-ar putea ca, înaintea alegerilor din 2020, partidul penalilor să ajungă cel mai important partid din România. După care, ciclul ar putea fi reluat. Cu condiția ca marea epurare să fie perpetuă. Dacă marea epurare va fi perpetuă sau suficient de îndelungată, ei bine, atunci, în realitate, România nu va mai putea fi condusă nici de Parlament și nici de Guvern. Și nici măcar de președinție, dacă tribunalul poporului se va încleșta și de gâtul lui Robespierre.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu