• Tweet

Căci puterea haitei este Lupul, iar puterea Lupului este haita!
(Rudyard Kipling - Cartea Junglei)

La 15 ani, o tânără rebelă, singură la o mama părăsită de soț, muncind serile la unul din micile restaurante din cartierul Garbatella din Roma, se oprește hotărâtă în fața unei uși banale. Acel model de ușă produsă de Ikea, care deformau și mai mult caselor industriale contruite de administrația comunistă a locului.

Giorgia Meloni bătea la ușa unei cunoscute asociații de tineri, care copia, nereușit și haotic, organizațiile motocicliștilor din Anglia acelor ani. Toți membri se mândreau cu motopeduri. Unul nu văzuse cum arată o motocicletă adevărată. Organizația se numea Forța Tinereții și era formată numai din băieți.

Fata era blondă cu ochi albaștrii. Pentru mediul acela bărbătesc în formare, cu hormonii băieților patrulând printre mușchii pe care încercau să îi arate în cartierul muncitoresc unde locuia, Giorgia Meloni era grăsuță și vorbăreață. Ba chiar băgăcioasă. Profilorul care a pus întrebările după 20 de ani, unora dintre acei membrii adolescenți i-a rămas întipărită expresia lor: era o fata dârză. Ne rușina pe toți când ne era teamă. Și ne era teamă uneori nu numai de poliție, de părinți sau de comuniștii din jurul nostru, dar ne era teamă și de păsările din noapte.

La nici 18 ani va conduce organizația și va tripla numărul membrilor ei. Va parcurge toate etapele devenirii ei, de la adolescenta rebelă la conducătorul autoritar. Va iubi, va face liceul, va lupta, va învăța loialitatea și trădarea, toate petrecute pe străzile unui cartier comunist, infestat de corupție, violență și minciună. Va îndrăzni. Despre ea, toți cei care au cunoscut-o la acel moment au spus că verbul era a îndrazni. Ura lașitatea. Detesta sărutul mincinos și mediocritatea băieților. Era femeie în locul ei de femeie. Căuta soliditate, putere și brațul unui bărbat care să o mângâie. Dar și să lupte alături de ea. În acei ani, mii de kilometrii de paste și sute de kilograme de mozarella s-au mâncat seara de seara la asociație, după ce Giorgia gătea pentru toți ai ei. Nu uita niciodată vinul roșu, dar cum banii nu ajungeau niciodată pentru mai multe sticle, îl mai dubla cu apă. Niciodată nu se supărau pentru acest lucru. Avea măcar culoarea roșie și ajungea pentru fiecare.

Erau două imnuri italiene detestate de comuniștii din cartier. Cel regal al casei de Savoia, interzis la declararea republicii și cel revoluționar din 1847, al lui Mameli. Seara tarziu, la o țigară, cânta cu pasiune Fratelli d'Italia. Îl cânta pe cel revoluționar, acompaniată de chitara unuia dintre băieți. Comuniștii răspundeau cu Bella Ciao. La final poliția intervenea căci zgomotul era infernal. Vecinii nu mai puteau dormi.

Giorgia cânta tot timpul revoluția visată de ea și de băieții ei. De la Scipio până la uriașii elefanți ai lui Hannibal traversând coastele albite de frică ale Alpilor, Giorgia, devenea pe zi ce trecea, femeia care va cere, decenii după aceea, dreptul Italiei de a rămâne Italia. În acei ani petrecuți cu băieții ei, ea îi va alinta "i miei ragazi". Tot în acea perioadă va sta de mai multe ori prin spitale. Ultima dată a stat mai multe zile într-un spital public, victimă a bătăii primite de la activiștii comuniști ai celulei "Stalin" cu sediul aflat exact peste drum de asociația ei.

Unul dintre cei trei băieți, astăzi consilier politic al Giorgiei povestește că se bătuse în dreptul ei pentru a își apăra biroul asociației. Tinerii comuniști doreau efectiv expulzarea rebelilor de dreapta care, atunci când se îmbătau, cântau imnurile Italiei suverane. Cu palme, picioare, pumni și apoi folosind un picior de la singura masă din asociație, Giorgia a primit, dar a și dat. Doua coaste fisurate au fost prețul pentru care "băieții" au stat langă ea de decenii. Nici unul nu o va mai părăsi, deși maturizarea necesară, evoluția vieții și drumurile Romei au schimbat atat de multe anotimpuri.

De atunci Giorgia a fost o teritorială. Ce era al ei, era apărat cu prețul sângelui. Atunci, în acei ani haotici, dar plini, Girogia Meloni va învăța ce înseamnă a fi stăpân pe un teritoriu. Mic sau mare, teritoriul este primul element al siguranței personale. Femeia din Giorgia o va înțelege fundamental. Va fi primul element politic din lungul șir pe care îl va învăța în destinul său de conducător. O informație pe care orice profiler nu va uita să o treaca în analizele despre aceasta femeie. Căci a fi teritorial în politica italiană, înseamnă diferența dintre a fi victorios sau victimă. A fi teritorial în Europa înseamnă a fi puternic și perfect victorios. Legea străveche a pământului din imperiului roman nu s-a pierdut niciodată, Ea, cea născută în Roma cosmopolită și coruptă de comuniștii europenizati, va aplica exact anticul principiu al teritorialității.

Giorgia Meloni nu a pierdut acea locație și nici acea organizație. La numai cateva luni de la celebra bătaie de stradă care a băgat-o în spital, golanii de stânga au plecat. Pierduseră rușinos alegerile locale. Giorgia nici nu votase, dar biroul asociatiei ei exista și astăzi, în același loc. Inclusiv motoreta pe care o cumpărase din salariile obținute muncind de la vârsta de 15 ani.

Adolsecenta aceea, devenită o femeie care a îndrăznit, este câștigătoarea unora dintre cele mai disputate alegeri din Italia. La un pas de a deveni prima femeie prim ministru din istoria republicii italiene, la un pas de a urca ultima treaptă a templului jupiterian, format doar din zei masculi, Giorgia Meloni declamă, cu mândria unei voci tabagice de neconfundat: eu sunt Giorgia, eu sunt italiancă, femeie, mamă, creștină. Se oprește brusc lăsând ascultătorii cu răsuflarea tăiată. Ochii ei mari se unesc cu privirea lor. Ce urmează? Răspunsul vine simplu: ceea eu sunt voi nu puteți să îmi luați. Mulțimile sunt în delir.

Giorgia Meloni, în câteva cuvinte le-a spus exact ce trebuie să se aștepte de la ea. Că nu va da înnapoi. Că viața ei este un șir lung de victorii, de controverse, de înfrângeri, dar că ceea ceea este nu va fi luat de nimeni. Mai mare jurământ de credință, mai serios legământ de fidelitate și mai serios contract cu mulțimile nimeni nu poate oferi. Georgia Meloni este soluția unei Italii aflate în derivă, în moarte clinică dar mândră că încă este în viață, într-o europă aflată la porțile infernului.

Bărbații Italiei și-au gasit femeia care le va da misiunea de a salva. Giorgia nu este trimisul mesianic călcând pe nori, coborând din care zburătoare aurite de îngeri. Este ea, italianca iubita, mama, femeie, creștina. Grăsuță și cu ochii mari ea le spune ca străzile Romei trebuie curățate de praful lumii ce se revarsă adus de vântul unicității gândirii, a dictatului negării adevărului, de lăcomia nelegiuită a unei elite care a uitat de ei, cei mulți.

Pentru SUA, ea nu este un Trump dezordonat, ea nu este un fiu de un președinte care, între cocaină și femei plătite cu ora, face milioane dintr-o Ucraină coruptă. Pentru SUA, Giorgia nu este un Johnson disperat, fugărit de pisicile de la Downing Street și covărșit de rolul de tată și soț. Meloni nu își poartă mintea în parul blond răvășit de un permanet taifun. Ea poate fi o Liz Truss, mai puțin rea, mai puțin cinică dar la fel de îndrăzneață și calculată. Giorgia Meloni poate fi un Desantis, ordonat până la a fi maniacal, pe picioarele lui, care poartă pantalonii călcați și cămașă apretată.

Meloni este întreagă. Ea iubește un bărbat fără să îi fie soție, ea asumă maternitatea ca destin natural al femeii și nu se sperie. Ea este disciplinată. Ea este luptătoare. Ea îndrăznește. Ea muncește metodic, serios și cu un scop. Iar pentru noile planuri ale lumii de mâine, aceste calități înseamna totul.

În episodul următor despre cum Giorgia Meloni a devenit partenerul celor mai puternice forțe conservatoare americane și a fost aleasă să construiască noua Italie care să fie aliata SUA în fața unei elite europene rapace, mediocre, mincionoase, corupte și profund anti americane. Vom afla cum Giorgia Meloni este obligată să învingă. Astfel SUA vor pierde Europa. Defintiv și irevocabil.
(va urma)

H.D. Hartmann