Fă-mă, mamă, dronă proastă!
Postat la: 15.04.2026 |
Când în ianuarie a.c. am văzut titlul volumului omagial, "Istorie și politică. In honorem Vlad Nistor emeriti", mi-am zis, ni se duc flăcăii, ce păcat, abia văzuse săracul lumina zilei în 1954.
Volumul "In honorem" cuplează texte semnate de colegi istorici, filosofi și diplomați, evocând rolul de reper etic, mentor intelectual și lider instituțional în ultimele decenii al lui Vlad Nistor.
Seara l-am văzut la tv, viu și stătut, cu vorbele alea cleioase ca limba de cameleon, care nu spun nimic, dar prind muște fraiere. Specialist în istorie antică și arheologie, profesorul emeritus Vlad Nistor a fost numit anul trecut pentru a treia oară, în fruntea IDR.
Institutul Diplomatic Român este cuibul ăla de șerpi de dudău al SIE, care își asumă misiunea de a contribui la creșterea calității diplomației românești, prin formarea și educarea continuă a spionilor îmbrăcați în piele de diplomați.
Ce am cu distinsul emeritus?, o să mă întrebați pe bună dreptate. Nistor este în stare să peroreze ore întregi despre pericolul pe care îl prezintă Iranul la adresa întregii omeniri, fără să facă nici cea mai vagă aluzie la Gaza; ocuparea Cisiordaniei; asasinatele în masă ale elitelor iraniene comise de cea mai morală armată din lume, IDF, condusă de un criminal de război; distrugerea infrastructurii civile a Iranului; crima de agresiune în Liban.
Vlad Nistor rămâne exemplul de istoric de compătimit, care nu este în stare să stabilească raportul dintre cauză și efect, adică între problema palestiniană și reacția militară a singurei puteri din Orientul Mijlociu, erijată în avocat al Palestinei, împotriva celei mai morale armate de pe glob.
Condusă cum am spus, de criminalul de război Beniamin Netanyahu și care a repurtat certe victorii împotriva femeilor, copiilor și bătrânilor din Gaza, Cisiordania și Liban, că Hamas și Hezbollah se lasă prinse de armatele de elită.
În acest timp, școala de diplomație prezidată de emeritus contra naturii, Vlad Nistor, scoate pe bandă același standard de diplomat călit în luptă și adaptat la munca de contrabandist și traficant de persoane în ambasadele României din statele Orientului Mijlociu.
O să vorbesc pe larg despre cota de alcool alocată dipomaților străini în țări musulmane cu consum restricționat de spirtoase, de legile sharia. Și despre cum și unde se evaporă acest alcool, vândut cu 1.000 $ sticla. Dacă drona din care am filmat realitatea marii diplomații românești a fost proastă, nu este de vină cine m-a făcut dronă proastă, ci cine scoate pe bandă diplomați proști.
Cornel Ivanciuc
-
O imigratie scapata de sub control, care se revolta impotriva tarii care i-a primit!
In loc de introducere: „Va veni o zi in care vom vedea mult mai multi radicali, extremisti si teroristi provenind ...
-
I se va schimba porecla din "Micul Ceaușescu" în "Lulea - cap de porc"!
Nu va mai redau detaliile incidentului de ieri dimineața, cu Lulea și jumatatea de cap de porc, pentru ca acestea sunt ș ...
-
De ce îl atacă dintr-o dată Trump și MAGA pe Zelensky? Pentru că vin alegerile!
Și indiferent ce elucubreaza mecanic elitele politice, oamenii știu exact ce vor. Dar mai ales ce nu vor. Adica pe Zelen ...
-
Europa vociferează, România tace!
Practic intreaga UE este cuprinsa de proteste, unele violente: Franța, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Germania. Mot ...
-
Trei adevăruri care ne distrug ca NEAM și ȚARĂ
Cel mai mare pericol pentru Romania este așa zisa „elita politica", reprezentata azi, la VEDERE, de Nicușor Dan, ...
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu