Faceți exact ce nu se așteaptă: rugați-vă pentru ei!
Postat la: 17.12.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Apariția tânărului cu barbă în postura Sfintei Fecioare nu poate trezi decât milă. Nici revoltă, nici silă. Doar o imensă milă pentru o formă de degenerare a oamenilor ce se consideră "noi".
Cât de singur să te simți într-o lume colorată în exces, plină de minciuni frumos ambalate ca să ajungi să maimuțărești ce are creștinul mai sfânt?
Au așteptat reacții de revoltă ca să se victimizeze. Au așteptat să fie potopiți cu înjurături și o ploaie de măscări, ca apoi să se plângă la Înaltele Porți că sunt discriminați.
Întoarceți-le obrazul. Nu se așteaptă la asta. Sunt mici la suflet și plini de ură. Se simt superiori și aproape divini, în comparație cu noi, ăștia care credem într-o poveste ușurică și lipsită de logică.
Doar milă trebuie să simțim. Nu vor accepta niciodată că, dincolo de ei și bucuriile lor mărunte, există Bucuria noastră. Ne vor persifla și vor râde de noi. Ne vor scuipa. Dar nu vor înțelege că nu pot răsturna lumea noastră.
Oricât de siguri sunt că viitorul le aparține, va veni momentul în care, în ciuda imensei Lui Mile, va pune punct mizeriei. Ne va reaminti că lumea e a Lui, nu a noastră și sigur nu a lor.
Nu vă supărați pe ei. Nu îi urâți. Fie-vă milă de ei și faceți exact ce nu se așteaptă: rugați-vă pentru ei. Pe unii îi va întoarce din drum. Iar pentru ceilalți nu mai putem face nimic. E Post. Întoarceți obrazul și amintiți-vă că noi nu suntem singuri. Ei sunt.
Adriana Stoicescu
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
-
Junta care conduce România din umbră (I)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Avem antrenament la dezastre!
Cine nu ar vrea sa ne fie finalmente bine impreuna? E vara inca și ma bucur ca un copil de toate culorile ei ca și cand ...
-
Dedesubturile relației Putin-Trump: „E mai mult decât o curtoazie"
Lucrurile sunt clare: cei doi președinți au ajuns la un consens, iar Ucraina și UE trebuie sa stabileasca daca agreeaza ...
-
Putin - Trump - knock-out din prima repriza!
Putin a stiut punctul cel mai slab al delegatiei americane: istoria conflictului. Nu este de mirare care a fost strateg ...
-
Întâlnirea Trump - Putin: S-au pus cartile pe masă!
Peste 100 de ani istoricii vor vedea o stenograma, o inregistrare, un memorandum ceva cu cele 3 ore de discuții. Pana at ...
-
Alaska marilor speranțe înghețate
Aproape 3 ore in loc de 7 așa cum s-a estimat, doua declarații evazive, esopice, sibilinice sau estompate la sfarșitul i ...
-
O invitație la șpagă și evaziune fiscală
Ministerul Finanțelor vehiculeaza un proiect de lege de amnistie fiscala mascata a corporațiilor care practica optimizar ...
-
"Dar noi am furat mai puțin!"
Cand a devenit, oare, Ilie Bolojan virtuosul slujitor public interesat sa opreasca risipirea și jefuirea banului public? ...
-
Cum vede Departamentul de Stat problema anulării alegerilor din România
Raportul pe anul 2024 al Departamentului de Stat al SUA cu privire la drepturile omului in Romania consemneaza in debutu ...
-
Ce vrea Rusia?
a) În UcrainaDemantelarea Ucrainei in actuala forma, transformarea ei intr-un stat marioneta, stat clientelar, sta ...
-
Pe ea n-ar fi violat-o nimeni!
Voi ați observat ca nicușoriștii au o nevoie patologica de a vorbi despre idolul lor? Antinicușoriștii fac caterinca, se ...
-
Taxele pe salarii să scadă cu 30%. Guvernul să ia bani de la șpăguitori!
Masurile de austeritate adoptate de guvernul Bolojan prin Pachetul 1 de masuri și cele care urmeaza in Pachetul 2, vor b ...
-
Avatarurile inteligenței artificiale
Parte din boții lui Musk produși de xAI sunt facuți dupa chipul și asemanarea creatorului lor, de unde și vorba, cum e t ...
-
Statul contra națiunii. Dedesubtul tentativei de expropriere a asiguraților de la Pilonul 2 de pensii
Daca tot nu va era clar pana acum, atunci lovitura de miliarde lei aplicata de guvern și ASF asiguraților la pensii priv ...
-
Vătaful colonial Bolojan expropriază băștinașii. Jaful de 23 miliarde euro din banii românilor
Scriu la cald despre scelerata manevra a Guvernului Bolojan care vrea sa exproprieze banii deținuți de romani in fonduri ...
-
România care și-a boicotat propriul protocol
Pe 5 august 2025, Ion Iliescu, primul președinte ales dupa Revoluția din 1989 a plecat dintre noi. Funeraliile de stat, ...
-
O SINISTRĂ DEZNĂDEJDE
Îmi cer scuze, de la bun inceput, ca am sa va ocup timpul cu un text desprte mine. Parțial mai mult despre mine de ...
-
Pilonul II: Străinii au liber la banii românilor
Pe vremea cand Liviu Dragnea a vrut sa modifice la fel regulile privind pensiile private, romanii au ieșit in strada. 17 ...
-
Afaceriștii din jurul lui Bolojan. All inclusive capii mafiilor imobiliară și funciară din Oradea (II)
În ultimii 15-16 ani, perioada care coincide cu era Bolojan de la Primaria Municipiului Oradea și de la Con ...
-
Minciuna că Iliescu, și nu rușii, a reușit salvarea RO de la dezintegrare în 1990, este, culmea, promovată azi de către vechi securiști, unii foști agenți de influență KGB!
Informația ca Ion Iliescu a fost impus ca lider al Romaniei de catre ruși, in 1989 a inceput, in sfarșit, sa circule lib ...
-
Între obligație și considerație, la catafalcul lui Ion Iliescu
Osatura statului roman este cladita pe temelia pusa de Ion Iliescu. Cartea de vizita a Romaniei, credibilitatea și predi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu