Falimentul premeditat al ţăranului român
Postat la: 24.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
Mitingul de ieri al crescătorilor de animale a readus în prim plan prăpastia în care a ajuns acest sector economic de tradiţie al românilor. Practic, au răbuvnit faţă de nedeptățile și umilințele la care sunt supuşi, an de an, ce i-au adus în pragul disperării de întârzierea plăţii subvenţiilor, dar şi de tergiversarea unor proiecte legislative.
S-au îmbrâncit cu jandarmii, au strigat, au înjurat, au ameninţat şi au aruncat laptele pe asfalt. Însă, realitatea este cu totul altă. Le-a ajuns cuţitul la os. Sunt disperaţi şi bântuiti de spectrul falimentului. S-au săturat să tot fie minţiţi şi duşi cu zăhărelul de către Miticii de la Bucureşti. Potrivit datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică, efectivele de bovine au scăzut cu 61% din 1990 până în 2014, în timp ce numărul porcinelor a scăzut cu 58%, iar cel al ovinelor a înregistrat o scădere de 32%.
Dar, în schimb, consumul de lapte a crescut cu aproape 70%, de la 140,1 litri/an acum 23 de ani la 237,4 litri/an în 2013. Însă, o mare parte din consum este încă neînregistrat, fiind vorba de autoconsum, dar ca urmare a scăderii numărului de vaci din gospodăriile ţărăneşti şi a creşterii consumului de lapte din reţelele moderne de retail, ponderea acestuia se reduce. Datele INS mai arată că în timp ce în anii 1990 un român consuma anual 56,9 kilograme de carne şi produse din carne în echivalent, în anul 2013, el consumă cu 4% mai puţin, adică 54,4 kilograme anual. Totodată trebuie subliniat că în ceea ce priveşte consumul de carne de vită, acesta s-a înjumătăţit, reducându-se de la 10,9 kilograme/locuitor în 1990 la 5,1 kilograme în 2013. Pe de altă parte, consumul de carne de porc a înregistrat o creştere de 16%, de la 25,1 kilograme la 29,1 pentru un locuitor.
Această realitate statistică dură care a condus şi la ieşirea de ieri în stradă a crescătorilor de animale a readus în atenţia opiniei publice avertismentul de anul trecut, ingnorat de guvernele Ponta şi Cioloş, al comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan. El a declarat atunci că eliminarea regimului cotelor de lapte reprezintă atât o provocare, cât şi o oportunitate pentru Uniunea Europeană. „Este o provocare pentru că generaţii întregi de agricultori din sectorul produselor lactate vor trebui să facă faţă unor situaţii complet noi şi, cu siguranţă, unui climat de instabilitate", a avertizat Hogan. Totodată, el a recomandat procesatorilor să fabrice produse cu valoare adăugată şi ingrediente pentru alimente. „Sectorul produselor lactate poate deveni un factor economic determinant pentru UE.
Pentru zonele mai vulnerabile, în care eliminarea regimului cotelor poate fi privită că o ameninţare, sunt prevăzute o serie de măsuri de dezvoltare rurală", a mai spus Hogan. Practic, mesajul a fost destul de clar: România se poate aştepta la o invazie de produse lactate din UE, care vor concura la preţ produsele autohtone, deoarece laptele utilizat de producătorii străini este mai ieftin (preţ de achiziţie de 1,31 lei/litru în echivalent euro) decât la noi (1,52 lei/litru). În aceste condiţii, nu va fi de mirare că şi procesatorii români vor prefera laptele de import, ceea ce va duce la falimentarea a zeci de mii, poate chiar sute de mii de producători de lapte mici şi mijlocii din România.
Este efectiv începutul sfârşitului pentru micii producătorii din România, dar mai ales pentru ţăranul român care mai creştea pe lângă casă o vacă şi câteva oi. De ce? Pentru că aceştia nu vor putea concura la preţ materia prima din UE, mai ieftină decât cea autohtonă şi preferată chiar de procesatorii români. Trist, dar adevărat, domnule Dacian Cioloş care aţi ajuns premier al României după ce aţi păstorit câţiva ani agricultura europeană, ingnorand total realitatea din ţara noastră! Adică, pe țăranul român, care, din moși strămoși, s-au ocupat cu creșterea animalelor.
Ion Teleanu
-
Fabula dărilor romane
Pe vremea cand vulturul Romei umbrea pamanturi multe, intr-o provincie indepartata traia un popor harnic, dar istovit. O ...
-
Cum au distrus rețelele sociale centrul moderat pe seama ideologiilor agresive
Centrul moderat nu moare pentru ca nu exista. Moare pentru ca nu mai este vizibil. Sau cum au distrus rețelele sociale c ...
-
China are mână liberă la invadarea Taiwanului
Fereastra de oportunitate pentru invazie s-a produs nu in urma imparțirii sferelor de influența intre Trump și Xi. Ci pe ...
-
ICE începe să semene tot mai mult cu trupele SA din primii ani ai nazismului
Brațul inarmat al MAGA nu-i vaneaza doar pe imigranții ilegali, ci a devenit un instrument pentru descurajarea protestel ...
-
VENEZUELAGATE - sfârșitul iluziilor și începutul riscurilor
Nu-mi aduc aminte de un an care sa fi inceput atat de spectaculos ca 2026. Și care promite sa fie la fel de remarcabil c ...
-
Propaganda mincinoasă despre majorarea impozitului pe locuință
Influencerii Guvernului Bolojan pretind ca romanii ar plati cele mai mici impozite pe locuința din toata Uniunea Europea ...
-
Criza din Iran are legătură directă cu pierderea controlului Venezuelei de către regimul ayatollahilor
În 2007, Nicolás Maduro, ministrul de Externe al Venezuelei sub președinția lui Hugo Chávez, se inta ...
-
Să limpezim câteva confuzii legate de intervenția SUA în Venezuela
Am constatat ca mulți romani, mai ales dintre aceia care inca au indoieli ca in decembrie 2024 ar fi avut loc o lovitura ...
-
Președintele "la mișto": cu multă compasiune și îngrijorare
Recunosc ca nu mi-a placut niciodata de cei care iau oamenii la mișto gratuit - și tind sa apar pe cei care o iau in fre ...
-
Trump va cere la Forumul Economic Mondial protejarea proprietăților: "Oamenii stau în case nu în corporații"
Președintele SUA, Donald Trump, a scris pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, ca „va lua masuri pentru a int ...
-
Campania: luați-i lui Harpalete (h)avion!
Fenta de PR cu inzapezirea hurdubaiei Spartacus a prins la romani. Milioane de imagini pregatite de dinainte au invadat ...
-
Capitalism 2.0: Singura cale prin care America năucă de astăzi se mai poate salva. De aici și ura vizibilă față de Europa, care stă mult mai bine
Dupa Malta, lumea s-a deschis total. Începea globalizarea. Optimiști precum Fukuyama vedeau „sfarșitul istor ...
-
Să descifrăm ce se întâmplă în aceste zile în Iran
Ce se intampla zilele acestea in Iran poate fi rezumat cat se poate de simplu: Iranul aflat sub sancțiuni internaționale ...
-
Cursa către nimic ...
Statisticile europene dau romanii pe primul loc la gradul de raspandire a proprietații individuale asupra locuințelor fa ...
-
Cine este cârtița CIA care l-a trădat pe Maduro
Forța de extracție a lui Maduro a beneficiat de informații de mare acuratețe furnizate de un responsabil de rang inalt d ...
-
Analfabetul economic!
„Acest impozit reprezinta, de fapt, contribuția proprietarilor de case, de apartamente, la bugetul local, pentru c ...
-
Soluția "Venezuela" în ecuația globală a rezervelor de petrol
Venezuela și-a naționalizat producția de țiței. Dar la fel au procedat și Arabia Saudita și Emiratele Arabe Unite. De ce ...
-
Venezuela este începutul noii ordini mondiale
Prin preluarea controlului asupra celor mai mari zacaminte de petrol cunoscute pana in acest moment, prețul petrolului n ...
-
Vreți să vă traduc cazul Maduro?
Cand o țara are armata, servicii, garzi, antiaeriana și totuși nu vezi nici macar o reacție simbolica, nu te uiți la o c ...
-
Să înțelegem ce vrea să zică „narco-stat". Adică Venezuela
Sigur ați vazut uriașul succes Netflix „Narcos" right? Adica sigur. Normal. Bun. Amintiți-va momentul in care Pabl ...
-
Dacă vrei să ai noroc în viață
Mi-am trait viata destul de intens si la un nivel destul de ridicat pentru a fi deja cam blazat in legatura cu eveniment ...
-
La rece, câteva scenarii despre extragerea lui Maduro:
1. Venezuela este singura țara din America Latina unde opereaza China, Iran și Rusia. Chinezii au preluat controlul unor ...
-
"Spovedania unui învins". Atacarea Venezuelei consfințește de fapt înfrângerea SUA pe frontul ucrainean
Motto: Deasupra oricarui puț de petrol se afla un stat terorist. (Veche vorba americana) Acest proverb este, de fapt, o ...
-
Atacul asupra Venezuelei și răpirea lui Maduro. O acțiune ilegală întreprinsă fără acordul celor 3 mari lideri mondiali: Xi, Putin, Trump
În urma tuturor declarațiilor de astazi, am ramas la opinia pe care mi-am format-o inca de dimineața, anume ca ace ...
-
Șapte scenarii post-venezuelene
Donald Trump nu a ascuns niciun moment ca vrea sa-l inlature pe Nicolas Maduro de la putere. Procurorii americani l-au a ...
-
Vreau să ascult "Rapsodia română", nu marșul feldmareșalului austriac!
Iata ca și concertul de Anul Nou de la Viena a devenit un circ și o tribuna pentru propagarea "valorilor" progresismului ...
-
Predicții și riscuri geopolitice digitale în 2026
Preconizez ca in cazul Romaniei internetul tinde sa se fragmenteze intr-o bula naționala controlata și mai mult de Cyber ...
-
Geneza monstrului neomarxist. Legile fără oameni ale domnului Bolojan
Ceea ce traim astazi nu e doar o criza politica sau economica. Este o mutație mai adanca, aproape invizibila: dispariția ...
-
Rachetele Oreshnik cu capacitate nucleară au intrat în serviciu activ
Aceasta replica ii este atribuita, de cele mai multe ori, lui Otto von Bismarck, celebrul „Cancelat de Fier" al Ge ...
-
Câteva gânduri despre pacea din Ucraina
Daca ar fi sa aleg un lucru care m-a impresionat anul trecut, in materie de politica externa, aș pune fara ezitare in to ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu