Dacopatia e justificată sau nu?! Cât de mult ne identificăm în gene ADN cu strămoșii daci?

Postat la: 06.10.2026 |

O lucrare de Mihai G. Netea, intitulată "O istorie genetică (incompletă) a românilor", ne ajută să răspundem la aceste întrebări din titlu, aducând în prim-plan o analiză detaliată a trecutului nostru genetic. Cartea oferă o sinteză accesibilă a istoriei poporului român, dintr-o perspectivă neobișnuită pentru mulți dintre noi: genetica populațiilor.

Lucrarea lui Mihai Netea se înscrie într-un val internațional de popularizare a descoperirilor științifice, contribuind semnificativ la înțelegerea rădăcinilor genetice ale poporului român. Aceasta este o contribuție menită să explice pe înțelesul tuturor cine suntem din punct de vedere genetic și cum s-au format aceste legături de-a lungul mileniilor.

Cartea lui Mihai Netea aduce o nouă lumină asupra structurii genetice a românilor, arătând că doar aproximativ 20% din genele noastre provin de la strămoșii daci. Conform studiilor genetice, românii sunt, în mare parte, urmașii unor populații neolitice și paleolitice care au trăit în Europa acum zeci de mii de ani. Aproximativ 30% din bagajul genetic românesc provine din populațiile paleolitice care au migrat în Europa acum aproximativ 50.000 de ani - exemplificate prin craniile descoperite la Peștera Cioclovina și Peștera Muierii.

În jur de 50% din genetica noastră este legată de populațiile neolitice, cele care au dezvoltat culturile Boian, Vinca și, mai târziu, impresionanta cultură Cucuteni, cunoscută pentru satele sale extrem de dezvoltate, unele având până la 50.000 de locuitori. Aceste populații au fost responsabile pentru introducerea agriculturii și creșterea animalelor, având o influență semnificativă asupra dezvoltării societăților preistorice din Europa.

Dacii, ca populație cuceritoare și conducătoare, reprezintă doar aproximativ 20% din fondul genetic al românilor. Ei erau o ramură a tracilor, care au migrat din stepele de la nordul Mării Negre acum aproximativ 3.500 de ani, aducând cu ei limbile indo-europene. Astfel, dacii au preluat controlul asupra culturii Cucuteni și a altor comunități neolitice, dar impactul lor asupra fondului genetic general a fost relativ redus.

Românii sunt, din punct de vedere genetic, foarte asemănători cu celelalte popoare din Europa. Studiile arată că diferențele genetice dintre ardeleni, munteni sau moldoveni sunt extrem de mici, ceea ce confirmă omogenitatea genetică a românilor. Arcul carpatic, deși adesea considerat o barieră geografică, a fost de fapt o barieră genetică poroasă, permițând trecerea și amestecul liber al populațiilor de-a lungul istoriei.

Dincolo de granițele țării, asemănarea genetică dintre români și popoarele vecine - maghiari, bulgari, sârbi - este, de asemenea, remarcabilă. Cultura și limba sunt cele care fac diferența între noi și vecinii noștri, în timp ce fondul genetic este aproape identic. Din acest motiv, chiar dacă maghiarii vorbesc o limbă care nu este indo-europeană, din punct de vedere genetic sunt foarte apropiați de români.

Populația românească poartă și influențe genetice minore de la alte popoare migratoare care au ajuns pe teritoriul țării de-a lungul istoriei, în special în perioada medievală. Totuși, aceste influențe sunt nesemnificative în comparație cu baza genetică comună formată în perioada preistorică și consolidată ulterior prin migrațiile neolitice și indo-europene.

Conform lui Mihai Netea, „cultura și limba ne definesc identitatea națională, în timp ce genele noastre sunt o dovadă a unității istorice cu popoarele din jur". Această unitate genetică explică de ce, în ciuda diferențelor lingvistice și culturale, românii au multe în comun cu vecinii lor balcanici și central-europeni. Acesta este un aspect care ar trebui să fie valorizat și înțeles între popoarele din regiune, contribuind la înțelegerea și aprecierea trecutului comun.