• Tweet

Rareș Bogdan suferă de mari frustrări. Și în plus îi servește mingea la fileu lui Vladimir Putin. Este, cu alte cuvinte, putinist. Așa că nu trebuie băgat în seamă. În esență, cam asta a fost reacția lui Bogdan Aurescu, șeful diplomației de la București, pe care europarlamentarul îl acuzase cum că lucrează împotriva interesului național. Precizând totodată că nu a fost opțiunea PNL și că ar trebui demis din poziția de ministru de Externe. Și astfel s-a declanșat un război de toată frumusețea în interiorul PNL.

De foarte mult timp, cei mai mulți analiști ai vieții politice și mai ales ai modului în care România se poziționează în plan extern se întreabă ce caută Bogdan Aurescu, un individ mediocru, cu prune în gură, în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere în acești ani tulburi. A primit acest portofoliu încă de pe vremea Guvernului Orban și toată lumea știe că acest fapt s-a petrecut la solicitarea expresă a președintelui Klaus Iohannis. Care, în același timp, a fost și poate mai este și protectorul lui Rareș Bogdan, căruia nu mai știu dacă îi spunea „number two" sau chiar „number one". Că au trecut ani de atunci.

Anvergura lui Bogdan Aurescu, asta se știa de la început, se ridică cel mult la nivelul unui funcționar mediu din Ministerul de Externe. Sub nicio formă el nu avea calitățile necesare pentru a urca ierarhic până la nivelul la care a fost cocoțat. Singurul merit care i-a fost atribuit și care în realitate nu este al lui, ci este al unei echipe de avocați, este bătălia juridică pe care a coordonat-o într-un proces cu Ucraina, prin care am obținut o parte a platoului continental al Mării Negre. Și nici nu s-a remarcat prin ceva deosebit ca șef al diplomației de la București.

Un personaj șters, care nu a întreprins nicio acțiune serioasă pentru a susține interesul național al României. Dimpotrivă. Nu a ieșit din cuvântul celor trei-patru mari puteri care ne-au stabilit traiectoria politică. România a dispărut practic din rolul pe care-l deținea cândva, de jucător la nivel mondial în plan diplomatic - asta s-a întâmplat timp de câțiva ani pe vremea lui Ceaușescu - sau de jucător relevant în plan regional, performanță pe care am atins-o pe vremea tandemului Constantinescu-Severin.

Nici chiar acum, când a trecut un an de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei și când poziția geostrategică a României a devenit din acest motiv relevantă, diplomația de a București, sub Aurescu, nu a reușit să câștige puncte. Nu a reușit să valorifice acest statut important pe care conjunctural l-a dobândit România. Interesul național a fost înfrânt de fiecare dată când s-a pus problema poziționării noastre corecte și demne în raport cu Uniunea Europeană. Am admis fără niciun fel de luptă subordonarea Constituției României unor norme europene, am admis umilințe de tot felul, cum a fost blestematul Mecanism de Cooperare și Verificare. Care a strangulat libertatea, atâta câtă mai era, a justiției din România.

Și, extrem de grav, sub Bogdan Aurescu diplomația de la București nu a funcționat deloc în raport cu spațiul de liberă circulație. Ministrul nostru de Externe nici măcar nu a prevăzut opoziția dură, lipsită de cele mai elementare argumente a cancelarului Austriei, atunci când România a insistat ca pe ordinea de zi JAI să fie pusă luarea unei decizii privind primirea țării noastre în spațiul Schengen. Și nici ulterior Aurescu nu a făcut nimic în acest sens. Dimpotrivă. În loc ca, în numele României, să pună piciorul în prag printr-o atitudine fermă, i-a recomandat președintelui Klaus Iohannis, iar acesta s-a conformat, să încerce o soluție pur diplomatică. „Diplomația" lui Aurescu a eșuat din nou.

Am ratat rând pe rând consolidarea relațiilor noastre cu o serie de state cu care în mod tradițional am avut în trecut relații apropiate care ne-au adus câștiguri substanțiale. China. Celelalte state din Asia, precum India. America Latină, Africa etc. Nici măcar relația bună pe care o avem cu Statele Unite nu a fost în vreun fel fructificată prin strădaniile diplomației de la București. Și, ca să închei această scurtă trecere în revistă, mai adaug și faptul că, din nefericire, cele mai multe ambasade și consulate au devenit sub Aurescu simple sinecuri ale unor privilegiați.

Am făcut această lungă introducere pentru a încerca să explic care este una dintre cele mai mari frustrări, după cum s-a exprimat Aurescu, a lui Rareș Bogdan. Cu toate exagerările și chiar erorile care-i pot fi atribuite, Rareș Bogdan are indiscutabil o calitate care ține de esența educației lui. Este patriot. Un patriot adevărat. Și nu unul de paradă. Chiar dacă a continuat să-l susțină pe Klaus Iohannis, care a fost incapabil să se manifeste fie și de formă ca un patriot român. După opinia mea, cea mai mare frustrare a lui Rareș Bogdan este legată nu atât de Aurescu, cât chiar de Klaus Iohannis. De care simte instinctiv că trebuie să se îndepărteze în mare viteză. De el și de echipa sa, din care face parte la loc de cinste și Bogdan Aurescu. Când Rareș Bogdan a spus că Aurescu ar trebui dat afară de la portofoliul Externelor, el i-a bătut de fapt obrazul președintelui. Pentru că Aurescu a fost opțiunea acestuia. Și nu a PNL.

Tot de marea frustrare a lui Rareș Bogdan ține și o parte din prestația sa în calitate de europarlamentar și mai ales de șef al grupului de europarlamentari populari români. Pentru că, menajându-l pe Klaus Iohannis și încercând de dragul acestuia să protejeze imaginea ultimelor guverne ale României, care nu au acționat nici în sens liberal și nici în sens național, Rareș Bogdan a lucrat la Bruxelles cu mâna de frână trasă. Înghițind în sec. Și uneori înghițind broaște. Tricolorul cu care apărea învelit în anii trecuți a fost de voie de nevoie abandonat în garderobă. Și nu de puține ori Rareș Bogdan a fost taxat din motivele de mai sus drept demagog. Sau oportunist. Sau simplu carierist. Acum, același Rareș Bogdan încearcă din răsputeri, pe ultima sută de metri, să-și scuture tricolorul de naftalină. Și iată că se distanțează - și bine face - de Klaus Iohannis, care din ce în ce mai mult este perceput ca un personaj malefic, care a lucrat împotriva intereselor naționale ae României.

Da. Aici Aurescu a punctat. Rareș Bogdan este într-adevăr frustrat. Suferă de sindromul singurătății alergătorului de cursă lungă. Este în cumpănă. Se apropie cele trei runde de alegeri și nu știe pe ce cale să o apuce. O soluție la îndemână este să continue ceea ce tocmai a început. I-a declarat război lui Aurescu, umilind-l astfel și pe Klaus Iohannis. Să meargă până la capăt! Să se lupte în PNL, unde este ditamai prim-vicepreședinte, să-l convingă pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă că Aurescu trebuie demis în mare viteză. Indiferent ce crede Iohannis. Și un motiv în plus este chiar faptul că și-a permis să-l atace, așa cum l-a atacat, pe unul dintre fruntașii partidului, care a fost pe deplin îndreptățit să-i conteste rezultatele.

Sorin Rosca Stanescu