Goethe, „tinerii intelectuali" și Sfânta Parascheva
Postat la: 19.10.2020 |
„Nu sunt decât trei feluri de oameni. Unii care Îi slujesc lui Dumnezeu pentru că L-au găsit, alții care mereu Îl caută, negăsindu-l, încă alții care nici nu L-au găsit și nici nu-l caută. Primii sunt înțelepți și fericiți, ceilalți sunt înțelepți, dar nefericiți, iar ultimii sunt nebuni și nefericiți."
Dacă n-aș completa faptul că acest imens adevăr a fost rostit și scris de Goethe, cu siguranță aș fi etichetat de o mare de „oameni moderni", pe care cu milă îi detest, - și pe părerea cărora nu mai dau de mult nici doi lei -, drept „pupător de moaște", ceea ce este adevărat.
Sau, mai elegant, aș fi somat „să ies din evul mediu"; așa am auzit că sună admonestările tinerilor care azi, furișați în zonele publice, presă, ONG-uri dubioase sau politică, cei care fac eforturi să ne spurce, la comandă, valorile, religia și tradițiile păstrate de-a lungul a mii de ani, plătind, uneori cu sînge, asemeni lui Brâncoveanu, credința în Dumnezeu.
Ei sunt așa-zișii „tinerii intelectuali", despre care Bourdieu spunea că vor trebui să învețe să-și investească propriul capital pentru a obține maximum de profit. Se vede că au învățat asta, și-au găsit stăpâni, și merg înainte, pe drumul lor...
Aroganța și agresivitatea cu care „specialialiștii" guvernului României au pornit un război împotriva credincioșilor ortodocși, și, după cum veți citi mai jos, cu ilustre personalități ale istoriei și culturii acestui neam m-a cutremurat. M-am gîndit, deci, că e bine să afle și să știe și cei care cu rea credință, sau din "nebunia" despre care vorbea Johann Wolfgang Goethe refuză calea lui Dumnezeu, ce anume a reprezentat și reprezintă pentru români și pentru România personalitatea Cuvioasei Paraschiva.
Cred că e cel puțin interesant ceea ce am notat eu de-a lungul timpului, despre acest subiect dăinuitor în sufletele românilor, răsfoind cărți, și nu "documentându-ma pe Google". Poate vom înțelege asfel cu toții cît de greu cîntărește abominabila hotărîre a celor care conduc temporar, din funcții politice, acest popor umilit încă o dată. Cu toate asigurările mai marilor BOR că vor fi în stare să organizeze conform cerințelor medicale, pelerinajul de la Iași.
Descoperit într-un mormânt de pe malul Mării Negre, trupul Cuvioasei s-a odihnit în biserica Sfinții Apostoli din Epivate. Mutat apoi de Ioan Asan al-II- lea la Târnovo, trupul sfintei a intrat în 1396 în posesia lui Baiazid, care le a dăruit Anghelinei, kneaghina Serbiei. După cucerirea Serbiei, în 1521 Soliman duce osemintele Sfintei ln Biserica Patriarhiei din Constantinopol.
De acolo, în 1640 domnul Vasile Lupu achită datoriile pe care le avea Patriarhia, în jur de 40-50.000 de galbeni de aur dimpreună cu încă 468.000 de aspri (cam 10.00 de galbeni de aur), ca să le poată repatria, la la Iași, în mânstirea Trei Ierarhi. Mai mult decât atât, domnitorul a adăugat din averea sa încă 250 de pungi de galbeni de aur, datorie a Bisericii către turci și creștini.
A mai dat încă 300 de pungi cu aur pentru a putea transporta relicvele în Moldova, dat fiind faptul că la turci exista obiceiul ca trupul unui un mort, în afară de cel al Sultanului, să nu poată fi dus mai departe de trei mile. Sfânta a făcut mari minuni, iar un text din secolul XVII menționează explicit că "prin solirile Cuvioasei, de multe ori s-a izbăvit Moldova de năvăliri, de boli pierzătoare, de ciumă și arșiță îndelungată și alte cumplite împrejurări."
Astfel, încă din acele vremuri Maica Paraschiva protejează nu numai Moldova și Iașiul, ci întraga Țară Românească. În Catedrala de la Roman, refăcută de domnitorul Petru Rareș și pictată în 1550 se află un ciclu iconografic închinat Sfintei, reprezentând 24 de scene din viața și faptele ei. Varlaam, mitropolitul Moldovei scria în cartea sa de predici "Cazania" tipărită în 1643 un panegiric de prăznuire a Sfintei, iar la 1692 Sfîntul domn Brâncoveanu a cerut lui Antim Ivireanul, viitor Mitropolit al Țării Românești și autor al Didahiilor, să includă în cărțile de cult și „Slujba și Viața Sfintei Cuvioasei Paraschiva".
După restaurarea biseicii, în 1884, în noaptea de 26-27 decembrie, paraclisul a ars în întregime. Capacul sicriului în care se aflau moaștele s-a carbonizat, argintul s-a topit, însă corpul Sfintei a rămas intact. De atunci ea se odihnește în Catedrala Mitropoliei din Iași. Sfintele ei moaște, sunt îmbrăcate asemeni unui om viu, în pânza pecetluită de de Mitropolitul Varlaam și domnitorul Vasile Lupu. Minunile ei i au adus și numele de Vinerea Mare de toamnă, sau vinerea celor 12 vineri. Onomasticul cuvânt grec "paraschevi", înseamnă, de fapt, "a cincea zi a săptămânii".
Nu am nici o îndoială că rugăciunile pelerinilor care s-ar fi aflat în veghere, la căpătâiul Cuvioasei ar fi făcut mult bine românilor. Poate mult mai mult decât ceea ce a reușit acest guvern in cele aproape 6 luni de la primul val al pandemiei.
Ce a rămas în urma acestor luni trecute de geaba ca măsură de pregătire pentru "valul doi" al pandemiei? Marele "mogul" Arafat cercetat de procurori, un raport devastator al Curții de Conturi asupra hoțiilor petrecute, același număr de paturi la ATI, medici neplătiți și neprotejați, flagrante încălcări aledrepturilor omului, un război contra restaurantelor, teatrelor și culturii, în general, Remdesivirul pe terminate și o seamă de morți dintre bolnavii cronici, cărora spitalele au fost obligate să nu le asigure dreptul la viață și, culmea, aruncarea vinovăției pentru această situație, doar în cârca populației, nedemne de așa minunați conducători.
Lupta lor, zilele astea este cu Istoria. ș cu Credința acestui popor amărât. Guvernul - căci hotărîrile sunt politice -, se luptă. Orban și "competenții" Grindă, Costel Alexe, Monica Anisie, Violeta Alexandru, (ca să-i numesc doar pe "cei mai iubiți" de cei guvernați), se luptă cu Prea Cuvioasa Paraschiva, Cu Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, cu Mitropolitul Varlaam, cu Antim Ivireanul și cu toți cei care de-a lungul istoriei neamului românesc, fețe bisericești sau simpli mireni, s-au rugat, mai ales în vremuri potrivnice, cu încredere bunului Dumnezeu și Cuvioasei Paraschiva.
Redau după descrierea lui Matei R. Pitulan o secvență minunată și relevantă, care, poate va mișca inimile și mințile celor cărora se încăpățânează sa rămână insensibili la credința românilor celor mulți: În ziua de 14 octombrie 1951 era de hram, oamenii așteptau să se închine la racla Sfintei Paraschiva, cînd au venit două bătrîne din Focșani și au cerut părintelui custode, care nu era altul decât cunoscutul părinte Cleopa, cerându-i să le lase în față, fără să stea la rând. Îngăduie, părinte, să punem sub capul Cuvioasei această pernă, lucrată cu mâinile noastre, să-i fie reazim sub cap! - l-au rugat ele. Și a urmat miracolul. Cuvioasa și-a ridicat încet capul, femeile i-au aranjat perna cu grijă, apoi, în marea uimire, Sfînta Maică Paraschiva și-a așezat încet capul pe pernă, întru binecuvântata sa adormire...
E drept, noi, românii, n-am avut geniul monumentelor grandioase și înalte, așezați geografic fiind, "între vânturi" și urgii. Am stat, așa cum stăm și acum, cu spinarea curbată, cu privirea în pământul udat de sîngele martirilor și frământat de tălpile goale ale celor care munceau câmpul. În schimb, am înălțat înspre Ceruri doar rugaciunile. Și blestemele...
Octavian Hoandra
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu