• Tweet

„Nu sunt decât trei feluri de oameni. Unii care Îi slujesc lui Dumnezeu pentru că L-au găsit, alții care mereu Îl caută, negăsindu-l, încă alții care nici nu L-au găsit și nici nu-l caută. Primii sunt înțelepți și fericiți, ceilalți sunt înțelepți, dar nefericiți, iar ultimii sunt nebuni și nefericiți."

Dacă n-aș completa faptul că acest imens adevăr a fost rostit și scris de Goethe, cu siguranță aș fi etichetat de o mare de „oameni moderni", pe care cu milă îi detest, - și pe părerea cărora nu mai dau de mult nici doi lei -, drept „pupător de moaște", ceea ce este adevărat.

Sau, mai elegant, aș fi somat „să ies din evul mediu"; așa am auzit că sună admonestările tinerilor care azi, furișați în zonele publice, presă, ONG-uri dubioase sau politică, cei care fac eforturi să ne spurce, la comandă, valorile, religia și tradițiile păstrate de-a lungul a mii de ani, plătind, uneori cu sînge, asemeni lui Brâncoveanu, credința în Dumnezeu.

Ei sunt așa-zișii „tinerii intelectuali", despre care Bourdieu spunea că vor trebui să învețe să-și investească propriul capital pentru a obține maximum de profit. Se vede că au învățat asta, și-au găsit stăpâni, și merg înainte, pe drumul lor...

Aroganța și agresivitatea cu care „specialialiștii" guvernului României au pornit un război împotriva credincioșilor ortodocși, și, după cum veți citi mai jos, cu ilustre personalități ale istoriei și culturii acestui neam m-a cutremurat. M-am gîndit, deci, că e bine să afle și să știe și cei care cu rea credință, sau din "nebunia" despre care vorbea Johann Wolfgang Goethe refuză calea lui Dumnezeu, ce anume a reprezentat și reprezintă pentru români și pentru România personalitatea Cuvioasei Paraschiva.

Cred că e cel puțin interesant ceea ce am notat eu de-a lungul timpului, despre acest subiect dăinuitor în sufletele românilor, răsfoind cărți, și nu "documentându-ma pe Google". Poate vom înțelege asfel cu toții cît de greu cîntărește abominabila hotărîre a celor care conduc temporar, din funcții politice, acest popor umilit încă o dată. Cu toate asigurările mai marilor BOR că vor fi în stare să organizeze conform cerințelor medicale, pelerinajul de la Iași.

Descoperit într-un mormânt de pe malul Mării Negre, trupul Cuvioasei s-a odihnit în biserica Sfinții Apostoli din Epivate. Mutat apoi de Ioan Asan al-II- lea la Târnovo, trupul sfintei a intrat în 1396 în posesia lui Baiazid, care le a dăruit Anghelinei, kneaghina Serbiei. După cucerirea Serbiei, în 1521 Soliman duce osemintele Sfintei ln Biserica Patriarhiei din Constantinopol.

De acolo, în 1640 domnul Vasile Lupu achită datoriile pe care le avea Patriarhia, în jur de 40-50.000 de galbeni de aur dimpreună cu încă 468.000 de aspri (cam 10.00 de galbeni de aur), ca să le poată repatria, la la Iași, în mânstirea Trei Ierarhi. Mai mult decât atât, domnitorul a adăugat din averea sa încă 250 de pungi de galbeni de aur, datorie a Bisericii către turci și creștini.

A mai dat încă 300 de pungi cu aur pentru a putea transporta relicvele în Moldova, dat fiind faptul că la turci exista obiceiul ca trupul unui un mort, în afară de cel al Sultanului, să nu poată fi dus mai departe de trei mile. Sfânta a făcut mari minuni, iar un text din secolul XVII menționează explicit că "prin solirile Cuvioasei, de multe ori s-a izbăvit Moldova de năvăliri, de boli pierzătoare, de ciumă și arșiță îndelungată și alte cumplite împrejurări."

Astfel, încă din acele vremuri Maica Paraschiva protejează nu numai Moldova și Iașiul, ci întraga Țară Românească. În Catedrala de la Roman, refăcută de domnitorul Petru Rareș și pictată în 1550 se află un ciclu iconografic închinat Sfintei, reprezentând 24 de scene din viața și faptele ei. Varlaam, mitropolitul Moldovei scria în cartea sa de predici "Cazania" tipărită în 1643 un panegiric de prăznuire a Sfintei, iar la 1692 Sfîntul domn Brâncoveanu a cerut lui Antim Ivireanul, viitor Mitropolit al Țării Românești și autor al Didahiilor, să includă în cărțile de cult și „Slujba și Viața Sfintei Cuvioasei Paraschiva".

După restaurarea biseicii, în 1884, în noaptea de 26-27 decembrie, paraclisul a ars în întregime. Capacul sicriului în care se aflau moaștele s-a carbonizat, argintul s-a topit, însă corpul Sfintei a rămas intact. De atunci ea se odihnește în Catedrala Mitropoliei din Iași. Sfintele ei moaște, sunt îmbrăcate asemeni unui om viu, în pânza pecetluită de de Mitropolitul Varlaam și domnitorul Vasile Lupu. Minunile ei i au adus și numele de Vinerea Mare de toamnă, sau vinerea celor 12 vineri. Onomasticul cuvânt grec "paraschevi", înseamnă, de fapt, "a cincea zi a săptămânii".

Nu am nici o îndoială că rugăciunile pelerinilor care s-ar fi aflat în veghere, la căpătâiul Cuvioasei ar fi făcut mult bine românilor. Poate mult mai mult decât ceea ce a reușit acest guvern in cele aproape 6 luni de la primul val al pandemiei.

Ce a rămas în urma acestor luni trecute de geaba ca măsură de pregătire pentru "valul doi" al pandemiei? Marele "mogul" Arafat cercetat de procurori, un raport devastator al Curții de Conturi asupra hoțiilor petrecute, același număr de paturi la ATI, medici neplătiți și neprotejați, flagrante încălcări aledrepturilor omului, un război contra restaurantelor, teatrelor și culturii, în general, Remdesivirul pe terminate și o seamă de morți dintre bolnavii cronici, cărora spitalele au fost obligate să nu le asigure dreptul la viață și, culmea, aruncarea vinovăției pentru această situație, doar în cârca populației, nedemne de așa minunați conducători.

Lupta lor, zilele astea este cu Istoria. ș cu Credința acestui popor amărât. Guvernul - căci hotărîrile sunt politice -, se luptă. Orban și "competenții" Grindă, Costel Alexe, Monica Anisie, Violeta Alexandru, (ca să-i numesc doar pe "cei mai iubiți" de cei guvernați), se luptă cu Prea Cuvioasa Paraschiva, Cu Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, cu Mitropolitul Varlaam, cu Antim Ivireanul și cu toți cei care de-a lungul istoriei neamului românesc, fețe bisericești sau simpli mireni, s-au rugat, mai ales în vremuri potrivnice, cu încredere bunului Dumnezeu și Cuvioasei Paraschiva.

Redau după descrierea lui Matei R. Pitulan o secvență minunată și relevantă, care, poate va mișca inimile și mințile celor cărora se încăpățânează sa rămână insensibili la credința românilor celor mulți: În ziua de 14 octombrie 1951 era de hram, oamenii așteptau să se închine la racla Sfintei Paraschiva, cînd au venit două bătrîne din Focșani și au cerut părintelui custode, care nu era altul decât cunoscutul părinte Cleopa, cerându-i să le lase în față, fără să stea la rând. Îngăduie, părinte, să punem sub capul Cuvioasei această pernă, lucrată cu mâinile noastre, să-i fie reazim sub cap! - l-au rugat ele. Și a urmat miracolul. Cuvioasa și-a ridicat încet capul, femeile i-au aranjat perna cu grijă, apoi, în marea uimire, Sfînta Maică Paraschiva și-a așezat încet capul pe pernă, întru binecuvântata sa adormire...

E drept, noi, românii, n-am avut geniul monumentelor grandioase și înalte, așezați geografic fiind, "între vânturi" și urgii. Am stat, așa cum stăm și acum, cu spinarea curbată, cu privirea în pământul udat de sîngele martirilor și frământat de tălpile goale ale celor care munceau câmpul. În schimb, am înălțat înspre Ceruri doar rugaciunile. Și blestemele...

Octavian Hoandra