• Tweet

Compania Națională a Sării - SALROM - va fi listată, probabil, la începutul anului 2023 - pe Bursa de Valori București. Nimic rău, aș zice ca un investitor în acțiuni. Dar ce se ascunde în spatele deciziei guvernului de a trece la "next level?" Există temerea că statul paralel vrea să o mărite? Dar cum? Ce se întâmplă cu minele de grafit, acum când planeta caută soluții tehnologice noi?

Fondul Proprietatea, administrat de Franklin Templeton, condus până nu demult de prietenul lui Joe Biden, Mark Gittenstein, deține 49% din acțiuni. A solicitat în repetate rânduri executivului să o urce pe Bursă. Iată, că recentul Memorandum a satisfăcut solicitarea fondului de investiții american. Printre altele fie spus, același Fond a preluat datoriile suverane ale Ucrainei. SALROM - poate fi spus - reprezintă o bijuterie a coroanei. Nu din punct de vedere doar al sării gema sau al saramurilor, care se vând la douăsprezece Euro/tona, ci al licențelor pentru grafit și al imenselor rezervoare de gaz, reprezentate de cavernele fostelor exploatații.

„Vom lucra împreună cu acționarul minoritar ca această listare pe Bursă să se realizeze cu succes și, bineînțeles, în beneficiul companiei," a declarat ministrul economiei, Florin Spătaru. Pam, pam! Dar, dacă-l întrebi despre rezervele de sare ale României neexploatate și despre flotația indicilor bursieri, în funcție de zonă, dă din umeri. Nu poți cere unui ministru scos din joben, pe algoritm, pus în dispozitiv, să vorbească despre vreo strategie de dezvoltare a industriei de resort, în noua paradigmă economică europeană, în care doar umilii își îngroapă resursele, că-i prea pute Mariției de la Bruxelles balega olandeză.

Ar avea rost să-l întrebăm cum s-a format sarea în ținuturile noastre? Despre Marea Tetis care s-a evaporat, într-o "încălzire globală," avan la letrre? El a auzit despre Agenda 2050, prin ședințele de guvern, și despre necesitatea reducerii emisiilor de dioxid de carbon. Dacă staborul de generali vrea să vândă Bijuteria Coroanei, nu se va opune. Căci postul, o știe și Marcel Ciolacu, depinde de un angajament voluntar. Doar că Spătaru, Milescul economiei, e pus de Mihai Tudose, zis „domnul cu pod fără bretele." Și nu dezleagă politicul funiile întinse de comandament.

România produce anual aproximativ două milioane de tone de sare gemă și un milion de tone de saramură. Puțin pentru potențialul de resurse pe care-l are. În Europa de Est, doar minele de sare românești au o puritate de peste 95%, spun specialiștii. În Cehia, Bulgaria și Austria, sunt necesare proceduri speciale și costisitoare de separare a produsului pur de impurități. Știe domnul Spătaru, ajuns ministru, precum fleicile de sturion pe masa protectorului său, că mai avem douăzeci de zăcăminte, prospectate, dar neexploatate? Că ar mai fi până la o sută de locații bogate în sare? A-i cere o strategie de dezvoltare e ca și cum a-i încerca să convingi elefantul că și șarpele se poate reproduce, chiar dacă n-are patru picioare.

Mulți sunt în dispozitiv, puțini la pupitrele de comandă ale statului. Dacă am avea miniștri cu viziune în executiv, ne-am rezolva dintr-un singur foc administrativ stocarea gazului produs vara, pentru iarnă și am deschide linii de producții ale grafenului, cel mai bun conductor electric și termic, descoperit cu zeci de ani în urmă. N-avem o strategie națională de exploatare a resurselor, pentru că miniștrii au fost puși cu mandatul în plic, emis de împuterniciții statului paralel, buni servanți ai străinilor, care numesc prim miniștri și președinți.

Trădarea, colesterolui din sângele năimițiolor la pupitrele de comandă ale statului, rămâne o virtute pentru servanții regimului Iohannis, un serv al euro-atlantismului. Rezervele de sare, grafitul și cavernele rămase după exploatare ar trebui să fie o componentă a strategiei naționale de securitate. Transportul sării are costuri foarte mari. Bursele zonale stabilesc prețurile. Chimcomplex și Oltchim sunt în competiție cu vecinii maghiari de la BorsodChem Zrt. Aceștia din urmă iau sare de la mina Dej. De teamă că rezervele se vor epuiza, firma paravan a concernului maghiar a obținut o licență de exploatare a sării de la Nireș, aflată în vecinătate. Astfel, sarea nu mai e monopol de stat. Să ne mai întrebăm de ce detergenții sunt mai ieftini în Ungaria, țară care n-are resurse de sare?

Mina de la Târgu Ocna își termină resursa în cincisprezece ani. Moldova mai are doar un singur perimetru de exploatare, la 40 de km. Un fost director al SALROM a propus relocarea, pregătită din timp. Ce-i interesează pe flutură vânt despre grija viitorului? Ei cu pașii mici, spre împlinirea totală. În iarnă, Milescu Spătaru l-a pus paharnic în Consiliul de Administrație al SALROM pe Dan Dobrea, gălățean de-al său, pentru o perioadă de patru luni. Din funcția de președinte s-a autopropus director general, ceea ce contravine legii (folosirea funcției pentru pentru favorizarea unei persoane este infracțiune), consemnează o dezvăluire a ziarului Puterea.

Intenționat am lăsat la sfârșit situația de la exploatările de grafit, închise cu mulți ani în urmă, pe motiv că minele școlare de creion nu aduc profit, din cariera Ungurelașu și abatajul de la Baia de fier, lăsate de Dumnezeu în județul Gorj. Acolo, avem cele mai eficiente resurse de grafit din lume, cu o concentrație de 31%, respectiv 37%. Ministrul a uitat pe masa guvernului un proiect de act normativ pentru redeschiderea lor. Dar nu s-a chinuit să informeze și Comisia Europeană.

Din grafit se poate produce grafen, cel mai rezistent material cunoscut, de două sute de ori mai rezistent decât oțelul și mai subțire ca o foaie de hârtie. Acesta va fi folosit de noua industrie spațială și de armament modern. Dar unde e viziune doar de genunchiul broaștei, există tudosisme. Un pod de un miliard și ceva, fără drumuri de acces. Vor veni templetonii să preseze pentru deschiderea acestor mine, dar noi să fim doar servanți de materii prime, nu să luăm caimacul noilor tehnologii! Cu așa siniștrii, greu trecem iarna. Și am fi putut avea un El Dorado al grafitului, un fel de Silicon Valley, născut pe Valea siliciului, dacă am fi deschis o fabrică de producție pentru grafen. În ce țară din lume ONG-urile dictează închiderea minelor, ca să-i fie cărăbușului mai calmă siesta?

Marius Ghilezan