Guvernul român aruncă energia verde la lada de gunoi!
Postat la: 28.08.2022 |
Culmea demagogiei! Să vorbești toată ziua despre energie curată. Și ieftină. Și să agiți de asemenea toată ziua bună ziua spectrul crizei energetice. Să îngrozești populația că la iarnă nu va mai avea căldură și că nu va mai putea achita prețul la facturi. Și să nu faci nimic pentru a câștiga mai multă energie. Doar să dai din gură. Asta fac astăzi guvernanții.
Voi recurge la cel mai simplu exemplu. Fiecare cetățean dintre cei care au în proprietate o casă - și sunt câteva milioane în situația asta - are posibilitatea să-și instaleze panouri fotovoltaice, să se lege cu ele la rețeaua electrică și, din consumator, să devină prosumator. Adică, atunci când e vreme frumoasă, soare sau măcar lumină, să producă energie gratis, să consume cât consumă, iar surplusul să-l verse în rețeaua națională. Iar în cursul nopții sau în sezonul rece să-și recupereze energia tot fără costuri. Ba chiar să mai poată și primi în anumite condiții bani de la Enel. Ce se întâmplă în realitate?
În realitate, așa cum se întâmplă și în alte domenii, Guvernul a reglementat acest scenariu, dar reglementarea s-a oprit undeva la jumătatea drumului. Teoretic, există posibilitatea ca statul să intervină financiar și să-l ajute pe cetățean cu o anumită sumă de bani, aparent substanțială, astfel încât acesta să facă față investiției. Aparența însă nu ține loc de realitate. Numărul celor care beneficiază de un asemenea suport al statului este mic chiar și pe hârtie. În realitate, este infim. De ce? Pentru că logica lucrurilor este întoarsă de Guvern cu susul în jos. Cetățeanul are posibilitatea să facă o solicitare către Guvern, iar Guvernul la rândul său poate ca, în doi - trei ani, să aprobe această solicitare și să vireze banii necesari. Atâta doar că, până atunci, cetățeanul nu poate investi pentru a-și instala panourile fotovoltaice, urmând ca mai târziu să-și recupereze o parte din costuri de al stat. El trebuie pur și simplu să facă în regie proprie laborioasa documentație necesară, să prezinte proiectul instituțiilor de stat și să aștepte până când birocrația va reacționa. Abia ulterior instalația fotovoltaică poate fi pusă pe casă. Adică după câțiva ani de zile.
În aceste condiții, inițiativa guvernamentală, care încearcă să imite inițiative asemănătoare legate de energia verde din alte state UE, rămâne încremenită în proiect. Criza energetică vine peste noi, ne calcă în picioare la nivel de stat și de individ, în timp ce ne ascundem în spatele umbrelei birocratice.
Dacă ar exista bune intenții în acest sens, inițiative cât de cât fezabile, atunci treaba ar putea deveni simplă. Cetățeanul își instalează în regie proprie instalația fotovoltaică. Depune documentația necesară, pe care oricum a elaborat-o pentru a deveni din consumator prosumator, și primește de îndată banii de la statul român. Asta s-ar întâmpla, dacă într-adevăr ar exista o politică energetică cât de cât fezabilă.
Cine face politica energetică a statului român? Guvernul, prin intermediul Ministerului Energiei, Ministerului Mediului și Ministerului Finanțelor. Guvernul, care stă deci pe un scaun cu trei picioare. Dacă o asemenea politică vizând gospodăriile individuale, lipsește cu desăvârșire, înseamnă că Guvernul nu dorește, nu vrea sau nu știe cum se face o politică energetică. Și atunci reprezentații săi trebuie să plece acasă.
A fost doar un mic exemplu. El poate fi extins evident și în ceea ce privește societățile comerciale. Mai ales a celor energofage. Poate fi extins și asupra producătorilor agricoli. Pentru că și aceștia consumă energie, o energie care poate fi super ieftină sau poate fi super scumpă, prohibitivă chiar, în funcție de modul în care este produsă. În plină criză energetică, care devine din ce în ce mai acută pe zi ce trece, Guvernul ne întreține cu povești care se transformă în baliverne. Ne proiectează vise frumoase, care, pe parcursul nopții, se transformă în coșmaruri.
Sorin Rosca Stanescu
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu