ICCJ a condamnat la moarte Constituția României!
Postat la: 08.04.2022 |
Când Constituția României este nu încălcată, ci pur și simplu în mod deliberat ignorată, iar asta se întâmplă la nivelul instanței judecătorești naționale supreme, nici un cetățean român nu mai este în siguranță.
În speța care o privește pe Elena Udrea, ICCJ a decis că o instanță ilegal constituită, respectiv constituită potrivit unor reglementări neconstituționale, poate condamna în mod valabil o persoană suspectă de săvârșirea unei infracțiuni, întrucât altfel s-ar putea întârzia satisfacerea unor interese (deci nici măcar drepturi, ci doar interese) financiare ale UE. Așadar, în pofida Constituției României, s-a dat prioritate unei decizii a CJUE față de decizia CCR, și astfel s-a proclamat că în raportul dintre Constituția României și interpretările (abuzive) date tratatelor constitutive ale UE de către CJUE (pentru că legislativul UE nici măcar nu a adoptat vreo legislație care să poată fi invocată în materie) cele din urmă dețin supremația. Avem de a face cu rebeliunea judecătorilor ICCJ împotriva identității naționale a ordinii de drept românești.
Există, oare, un singur cetățean român care să se simtă în siguranță știind că oricine îl poate condamna, inclusiv o instanță lipsită de competență întrucât a fost nelegal constituită, în funcție de interese nedefinite cu claritate de nici o lege și interpretate de la caz la caz, după fantezia și, mai ales, înclinațiile politice ale completului de judecată nelegitim? Poate vreun jurist român care nu și-a obținut diploma la imprimantă, să susțină că un sistem judiciar poate funcționa eficient și credibil în acest fel și astfel asigura funcționalitatea statului?
Aplicând o decizie a CJUE în pofida unei decizii a CCR și dând astfel prioritate unui așa zis drept al UE față nu doar de legislația internă națională, ci față de Constituția României, a cărei supremație o neagă și a cărei apărare o refuză, judecătorii ICCJ își încalcă jurământul depus tocmai pe Constituție și prin care s-au angajat solemn să o apere. Oare acest sperjur nu poate fi calificat ca o faptă penală?
Judecătorii CCR sunt numiți politic? Dar judecătorii celorlalte instanțe de contecios constituțional din statele UE cum sunt numiți? Dar judecătorii CJUE cum sunt numiți? În afara politicii nu există nimic. Acolo unde se exercită o putere acolo este politica. Un jurist care a studiat teoria statului și dreptului nu are voie să nu știe asta.
Poate fi neîncrederea generală a unora în judecătorii care compun CCR sau chiar în sistemul constituțional de organizare a controlului constituționalității legilor și de soluționare a litigiilor juridice cu caracter constituțional un argument pentru nesocotirea prevederilor Constituției și pentru recunoașterea supremației dreptului UE față de legea fundamentală a statului național român? Doar rebuturile mult prea multelor „școli postliceale de drept" pot răspunde cu „da" acestei întrebări.
Magistrații care socotesc că asta se poate și validează sperjurul trebuie excluși imediat din magistratură. Avocații care justifică o astfel de abordare trebuie excluși din avocatură, iar până atunci cel puțin evitați de justițiabili. Altfel ne vom scufunda în mocirla „statului de drepți".
Ce putem aștepta însă de la un sistem judiciar în fruntea căruia se află un Consiliu Superior al Magistraturii care de luni bune, printr-o manevră procedurală comisă cu rea credință, este prezidat de o persoană al cărui mandat a expirat fără drept de a fi prelungit?!
Și ce putem aștepta de la un stat cu un Guvern condus de un general a cărui lucrare de doctorat, foarte probabil plagiată, face obiectul unei urmăriri penale in rem, declanșată, culmea, spre a împiedica procesul infamant al deposedării sale de nemeritatul titlu științific in personam?! Sau de la un pseudo Parlament compus din pseudo partide care în loc de politică națională fac sluj la tot felul de porți străine?!
Doar prin auto-apărare civică se mai poate face ceva. Nesupunerea civică este singurul răspuns ce poate fi dat unui stat care refuză să se mai supună propriei sale Constituții și să îi garanteze aplicarea. Când paznicii trădători ai cetății refuză să o mai apere, cetățenii sunt singurii care rămân să lupte pentru ea, rezistând pe meterezele neamului.
Nu vă bucurați de răul Udrei! Într-o lume civilizată se poate ca justiția să nu fie același lucru cu dreptatea, dar nu poate exista dreptate fără justiție. Singura morală a istoriei unei femei care s-a crezut imună la injustiția puterii aparent eterne din care făcea parte și din care se înfrupta ea însăși, ajunsă a fi condamnată abuziv și a fi vânată prin lume ca un animal sălbatic, spre a fi adusă în universul sumbru al penitenciarelor românești, este că nimeni nu este sigur acolo unde domnește legea bunului plac și unde forța dreptului este strivită de dreptul forței.
Dreptul se sfârșește acolo unde începe abuzul. Pe de altă parte, roata morii se învârtește, iar atunci când ești sus trebuie să îți amintești că urmează coborârea. Asta cu atât mai mult cu cât, odată ajuns jos, nu vei putea invoca ordinile stăpânilor și apăsările vremurilor pentru a scăpa de răspundere. Fiecare are Nurembergul lui. Este o lecție de ținut minte inclusiv pentru judecătorii ICCJ. De la Capitoliu la stânca tarpeiană nu este decât un pas.
Adrian Severin
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu