ICCJ a condamnat la moarte Constituția României!

Postat la: 08.04.2022 |

Iccj a condamnat la moarte Constituția României!

Când Constituția României este nu încălcată, ci pur și simplu în mod deliberat ignorată, iar asta se întâmplă la nivelul instanței judecătorești naționale supreme, nici un cetățean român nu mai este în siguranță.

În speța care o privește pe Elena Udrea, ICCJ a decis că o instanță ilegal constituită, respectiv constituită potrivit unor reglementări neconstituționale, poate condamna în mod valabil o persoană suspectă de săvârșirea unei infracțiuni, întrucât altfel s-ar putea întârzia satisfacerea unor interese (deci nici măcar drepturi, ci doar interese) financiare ale UE. Așadar, în pofida Constituției României, s-a dat prioritate unei decizii a CJUE față de decizia CCR, și astfel s-a proclamat că în raportul dintre Constituția României și interpretările (abuzive) date tratatelor constitutive ale UE de către CJUE (pentru că legislativul UE nici măcar nu a adoptat vreo legislație care să poată fi invocată în materie) cele din urmă dețin supremația. Avem de a face cu rebeliunea judecătorilor ICCJ împotriva identității naționale a ordinii de drept românești.

Există, oare, un singur cetățean român care să se simtă în siguranță știind că oricine îl poate condamna, inclusiv o instanță lipsită de competență întrucât a fost nelegal constituită, în funcție de interese nedefinite cu claritate de nici o lege și interpretate de la caz la caz, după fantezia și, mai ales, înclinațiile politice ale completului de judecată nelegitim? Poate vreun jurist român care nu și-a obținut diploma la imprimantă, să susțină că un sistem judiciar poate funcționa eficient și credibil în acest fel și astfel asigura funcționalitatea statului?

Aplicând o decizie a CJUE în pofida unei decizii a CCR și dând astfel prioritate unui așa zis drept al UE față nu doar de legislația internă națională, ci față de Constituția României, a cărei supremație o neagă și a cărei apărare o refuză, judecătorii ICCJ își încalcă jurământul depus tocmai pe Constituție și prin care s-au angajat solemn să o apere. Oare acest sperjur nu poate fi calificat ca o faptă penală?

Judecătorii CCR sunt numiți politic? Dar judecătorii celorlalte instanțe de contecios constituțional din statele UE cum sunt numiți? Dar judecătorii CJUE cum sunt numiți? În afara politicii nu există nimic. Acolo unde se exercită o putere acolo este politica. Un jurist care a studiat teoria statului și dreptului nu are voie să nu știe asta.

Poate fi neîncrederea generală a unora în judecătorii care compun CCR sau chiar în sistemul constituțional de organizare a controlului constituționalității legilor și de soluționare a litigiilor juridice cu caracter constituțional un argument pentru nesocotirea prevederilor Constituției și pentru recunoașterea supremației dreptului UE față de legea fundamentală a statului național român? Doar rebuturile mult prea multelor „școli postliceale de drept" pot răspunde cu „da" acestei întrebări.

Magistrații care socotesc că asta se poate și validează sperjurul trebuie excluși imediat din magistratură. Avocații care justifică o astfel de abordare trebuie excluși din avocatură, iar până atunci cel puțin evitați de justițiabili. Altfel ne vom scufunda în mocirla „statului de drepți".

Ce putem aștepta însă de la un sistem judiciar în fruntea căruia se află un Consiliu Superior al Magistraturii care de luni bune, printr-o manevră procedurală comisă cu rea credință, este prezidat de o persoană al cărui mandat a expirat fără drept de a fi prelungit?!

Și ce putem aștepta de la un stat cu un Guvern condus de un general a cărui lucrare de doctorat, foarte probabil plagiată, face obiectul unei urmăriri penale in rem, declanșată, culmea, spre a împiedica procesul infamant al deposedării sale de nemeritatul titlu științific in personam?! Sau de la un pseudo Parlament compus din pseudo partide care în loc de politică națională fac sluj la tot felul de porți străine?!

Doar prin auto-apărare civică se mai poate face ceva. Nesupunerea civică este singurul răspuns ce poate fi dat unui stat care refuză să se mai supună propriei sale Constituții și să îi garanteze aplicarea. Când paznicii trădători ai cetății refuză să o mai apere, cetățenii sunt singurii care rămân să lupte pentru ea, rezistând pe meterezele neamului.

Nu vă bucurați de răul Udrei! Într-o lume civilizată se poate ca justiția să nu fie același lucru cu dreptatea, dar nu poate exista dreptate fără justiție. Singura morală a istoriei unei femei care s-a crezut imună la injustiția puterii aparent eterne din care făcea parte și din care se înfrupta ea însăși, ajunsă a fi condamnată abuziv și a fi vânată prin lume ca un animal sălbatic, spre a fi adusă în universul sumbru al penitenciarelor românești, este că nimeni nu este sigur acolo unde domnește legea bunului plac și unde forța dreptului este strivită de dreptul forței.

Dreptul se sfârșește acolo unde începe abuzul. Pe de altă parte, roata morii se învârtește, iar atunci când ești sus trebuie să îți amintești că urmează coborârea. Asta cu atât mai mult cu cât, odată ajuns jos, nu vei putea invoca ordinile stăpânilor și apăsările vremurilor pentru a scăpa de răspundere. Fiecare are Nurembergul lui. Este o lecție de ținut minte inclusiv pentru judecătorii ICCJ. De la Capitoliu la stânca tarpeiană nu este decât un pas.

Adrian Severin

loading...
PUTETI CITI SI...

ICCJ a condamnat la moarte Constituția României!

Postat la: 08.04.2022 |

0

Când Constituția României este nu încălcată, ci pur și simplu în mod deliberat ignorată, iar asta se întâmplă la nivelul instanței judecătorești naționale supreme, nici un cetățean român nu mai este în siguranță.

În speța care o privește pe Elena Udrea, ICCJ a decis că o instanță ilegal constituită, respectiv constituită potrivit unor reglementări neconstituționale, poate condamna în mod valabil o persoană suspectă de săvârșirea unei infracțiuni, întrucât altfel s-ar putea întârzia satisfacerea unor interese (deci nici măcar drepturi, ci doar interese) financiare ale UE. Așadar, în pofida Constituției României, s-a dat prioritate unei decizii a CJUE față de decizia CCR, și astfel s-a proclamat că în raportul dintre Constituția României și interpretările (abuzive) date tratatelor constitutive ale UE de către CJUE (pentru că legislativul UE nici măcar nu a adoptat vreo legislație care să poată fi invocată în materie) cele din urmă dețin supremația. Avem de a face cu rebeliunea judecătorilor ICCJ împotriva identității naționale a ordinii de drept românești.

Există, oare, un singur cetățean român care să se simtă în siguranță știind că oricine îl poate condamna, inclusiv o instanță lipsită de competență întrucât a fost nelegal constituită, în funcție de interese nedefinite cu claritate de nici o lege și interpretate de la caz la caz, după fantezia și, mai ales, înclinațiile politice ale completului de judecată nelegitim? Poate vreun jurist român care nu și-a obținut diploma la imprimantă, să susțină că un sistem judiciar poate funcționa eficient și credibil în acest fel și astfel asigura funcționalitatea statului?

Aplicând o decizie a CJUE în pofida unei decizii a CCR și dând astfel prioritate unui așa zis drept al UE față nu doar de legislația internă națională, ci față de Constituția României, a cărei supremație o neagă și a cărei apărare o refuză, judecătorii ICCJ își încalcă jurământul depus tocmai pe Constituție și prin care s-au angajat solemn să o apere. Oare acest sperjur nu poate fi calificat ca o faptă penală?

Judecătorii CCR sunt numiți politic? Dar judecătorii celorlalte instanțe de contecios constituțional din statele UE cum sunt numiți? Dar judecătorii CJUE cum sunt numiți? În afara politicii nu există nimic. Acolo unde se exercită o putere acolo este politica. Un jurist care a studiat teoria statului și dreptului nu are voie să nu știe asta.

Poate fi neîncrederea generală a unora în judecătorii care compun CCR sau chiar în sistemul constituțional de organizare a controlului constituționalității legilor și de soluționare a litigiilor juridice cu caracter constituțional un argument pentru nesocotirea prevederilor Constituției și pentru recunoașterea supremației dreptului UE față de legea fundamentală a statului național român? Doar rebuturile mult prea multelor „școli postliceale de drept" pot răspunde cu „da" acestei întrebări.

Magistrații care socotesc că asta se poate și validează sperjurul trebuie excluși imediat din magistratură. Avocații care justifică o astfel de abordare trebuie excluși din avocatură, iar până atunci cel puțin evitați de justițiabili. Altfel ne vom scufunda în mocirla „statului de drepți".

Ce putem aștepta însă de la un sistem judiciar în fruntea căruia se află un Consiliu Superior al Magistraturii care de luni bune, printr-o manevră procedurală comisă cu rea credință, este prezidat de o persoană al cărui mandat a expirat fără drept de a fi prelungit?!

Și ce putem aștepta de la un stat cu un Guvern condus de un general a cărui lucrare de doctorat, foarte probabil plagiată, face obiectul unei urmăriri penale in rem, declanșată, culmea, spre a împiedica procesul infamant al deposedării sale de nemeritatul titlu științific in personam?! Sau de la un pseudo Parlament compus din pseudo partide care în loc de politică națională fac sluj la tot felul de porți străine?!

Doar prin auto-apărare civică se mai poate face ceva. Nesupunerea civică este singurul răspuns ce poate fi dat unui stat care refuză să se mai supună propriei sale Constituții și să îi garanteze aplicarea. Când paznicii trădători ai cetății refuză să o mai apere, cetățenii sunt singurii care rămân să lupte pentru ea, rezistând pe meterezele neamului.

Nu vă bucurați de răul Udrei! Într-o lume civilizată se poate ca justiția să nu fie același lucru cu dreptatea, dar nu poate exista dreptate fără justiție. Singura morală a istoriei unei femei care s-a crezut imună la injustiția puterii aparent eterne din care făcea parte și din care se înfrupta ea însăși, ajunsă a fi condamnată abuziv și a fi vânată prin lume ca un animal sălbatic, spre a fi adusă în universul sumbru al penitenciarelor românești, este că nimeni nu este sigur acolo unde domnește legea bunului plac și unde forța dreptului este strivită de dreptul forței.

Dreptul se sfârșește acolo unde începe abuzul. Pe de altă parte, roata morii se învârtește, iar atunci când ești sus trebuie să îți amintești că urmează coborârea. Asta cu atât mai mult cu cât, odată ajuns jos, nu vei putea invoca ordinile stăpânilor și apăsările vremurilor pentru a scăpa de răspundere. Fiecare are Nurembergul lui. Este o lecție de ținut minte inclusiv pentru judecătorii ICCJ. De la Capitoliu la stânca tarpeiană nu este decât un pas.

Adrian Severin

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE