Ideologul Brexit-ului recunoaște că lumea occidentală e condusă de Statul Paralel. Trezire sau abandon?!
Postat la: 01.02.2023 |
''Puterea aparține Statului Paralel, iar asta e bine!'' Asta ne-a anunțat zilele trecute Dominic Cummings, fost consilier-șef al lui Boris Johnson, director al organizației ce-a realizat strategia Brexit-ului, sub deviza ''Vote Leave''. Deși are doar 51 de ani, Cummings a lucrat în ultimii 15 ani în culisele puterii britanice, trebuind să-și părăsească poziția în 2020, în urma unei ambuscade mediatice căreia i-a căzut victimă în pandemie. Omul a fost considerat ''deșteptul'' cancelariei britanice, fiind inclusiv subiectul unor filme documentare sau artistice, chiar pe Netflix.
Călin Marchievici de la Cotidianul, a tradus din presa britanică declarațiile recente ale lui Cummings, care zice așa: ''Statul profund există, este real. (...) statul profund este deseori foarte bun, sensibil și inteligent. Statul profund este format din oficiali cu experiență care încearcă să-i oprească pe idioții aleși să facă lucruri groaznice. În realitate, aproape întotdeauna, acești miniștri nu aveau nimic de-a face cu ceva important, iar deciziile erau luate aproape integral de oficiali care nu primeau nicio indicație de la miniștri. (...) consilierii privați ai miniștrilor iau 99% din decizii, iar singurele decizii importante luate de politicieni aleși aparțin premierului și ministrului de Finanțe, însa aceste decizii sunt puține la număr. (...) Este vorba despre instituții bine înrădăcinate, care controlează practic uriaș de mult din tot ce se întâmplă, cu un control democratic nul sau cu zero înțelegere și cunoaștere. (...) Calitatea aleșilor este atât de proastă în guvernele occidentale, încât treaba este făcută de femei minunate de 30 de ani. Însă consecințele pe termen lung ale acestei situații este că aceste instituții sunt extrem de învechite și tind să se întărească în permanență. Nimic nu se poate schimba, nici Statul Profund însuși!"
Avem de-a face deci cu o deconspirare clară a felului în care este condus azi Occidentul, operată de către unul dintre servanții de vârf ai Statului Paralel/Profund, care în SUA se numește Deep State. Pricepeți simplu că acest Cummings, necontrazis de niciunul dintre politicienii britanici, a confirmat ceea ce oamenii informați susțin argumentat de câțiva ani, anume că lumea occidentală e condusă de fapt de niște funcționari, care coordonează aproape în totalitate deciziile papițoilor din guverne și parlamente. Declarațiile lui sunt valoroase și de luat în seamă tocmai pentru că el a fost sau este unul dintre acești coordonatori, depozitar al multor dovezi (încă) secrete, care a declanșat o operațiune prin care ne obișnuiește cu această idee. Trăim deci într-o lume în care democrație nu mai e, deciziile sunt luate de către potentați nevăzuți ce-i coordonează pe funcționarii permanenți ce-și impun voința asupra ''politicienilor - păcălici de serviciu'', care rămân sau sunt înlocuiți la fiecare rând de alegeri. Banii din taxele cetățenilor sunt cheltuiți direcționat și preferențial, iar de-aici apare și dispariția libertății de exprimare publică, pentru că ''cel care dă banu', comandă și melodia''.
La noi situația e similară, dar încă nu atât de tragică ca-n SUA și vestul Europei, iar asta din cauza a cel puțin două diferențe specifice. În România, încă principalele voci din presă aparțin jurnaliștilor independenți, care știu să slalomeze printre capcanele Statului Paralel, ceea ce în Occident nu prea mai e cazul. De-aici și preocuparea pentru decredibilizarea acestor jurnaliști și analiști români, cea mai recentă
încercare fiind gruparea a cca 100 dintre noi pe ''Lista putiniștilor'', laolaltă cu peste 200 de site-uri de știri. În Occident religia și Biserica au ajuns să fie doar tolerate sau de decor, cu lăcașurile de cult creștin ajunse obiective turistice sau grădinițe, pe când la noi influența mesajului creștin a crescut, bisericile sunt pline, iar preoții sau pastorii propovăduiesc binele sau pacea în lume, opunându-se pe față dictaturii impuse de către Statul Paralel, iar situația e generalizată în partea noastră de Europă, în statele postcomuniste.
2023 va fi anul în care se va da asaltul asupra presei libere și a reprezentanților bisericilor creștine, felul în care sunt prigoniți ortodocșii din Ucraina fiind parte din Operațiune, dar și un test pentru BOR. E util deci că Dominic Cummings ne-a dat semnalul că Statul Paralel se va oficializa în curând, poate vor fi treziți astfel și naivii ce capătă astfel perspectiva a ce au de pierdut dacă nu renunță la imobilismul lor, autoimpus de fapt chiar de lașitatea lor.
Cozmin Gușă
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu