• Tweet

16 februarie 2017. În parcul din faţa Ministerului Transporturilor s-a anunţat că va fi un protest atipic al ceferiştilor nemulţumiţi de actuală situaţie de la calea ferată dar şi prestaţia lamentabilă şi duplicitară a liderilor de sindicat. Acest protest, la care sunt aşteptaţi aproximativ 500 de lucrători din companiile feroviare de stat, are loc chiar ziua în care se împlinesc 84 de ani de la evenimentele de la Atelierul Griviţa.

Până în 1989, ziua de 16 februarie era aniversată ca fiind ziua ceferiştilor. Fusese o decizie luată în perioada de început a comunismului, în 1952, când s-a decis că ziua de 23 aprilie, o zi având şi conotaţii religioase - era ziua Sfântului Gheorghe, nu mai era potrivită noilor realităţi ale epocii. În noaptea de 15 spre 16 februarie 2017, s-a încheiat cea de 16-a zi de proteste în Piaţa Victoriei, oamenii cerând demisia cabinetului Grindeanu ca urmare adopptarii şi publicării în Monitorul Oficial, pe 31 ianuarie, a buclucaşei Ordonanţei nr.13. La căile ferate erau angajaţi în 1933 peste 100.000 de lucrători, a doua armată a ţării, cum îşi spuneau cu mândrie ceferiştii, adică dublu cam câţi sunt astăzi la companiile de stat, Criza economică a statului de la acea vreme s-a reflectat mai ales asupra lor. Li s-au redus salariile, au început să fie concediaţi în număr mare, iar acest fapt le-a indus o puternică stare de nelinişte. Spiritele erau încinse. O mică scânteie putea fi suficientă pentru că nemulţumirile să iasă la suprafaţă. Cineva trebuia doar să canalizeze aceste nemulţumiri şi să le îndrepte împotriva autorităţilor.

În seară zilei de 17 ianuarie 1933, Guvernul PNŢ, condus de Alexandru Vaida Voevod, hotărăşte reducerea salariilor bugetarilor pe o perioada de trei luni (ianuarie, februarie, martie), dar salariile magistraţilor şi ale cadrelor militare rămân neatinse. O măsură de austeritate prevăzută de Planul de la Geneva, un fel de acord cu FMI de azi, pe care România îl va semna la 28 ianuarie 1933. Măsura loveşte, printre alţii, pe salariaţii de la Atelierele Griviţa a căror situaţie acestora era complicată şi de o administraţie pe cât de ineficientă, pe atât de coruptă. Ca atare, era de aşteptat ca muncitorii de la Griviţa să se revolte. După câteva zile de mici tulburări, joi, 2 februarie 1933, ei încetează lucrul. Potrivit documentelor acelor vremuri, o delegaţie de muncitori, condusă de Traian Bogățoiu, e primită la ora 18.00 de Eduard Mirto, ministrul Comunicaţiilor. Tratativele iau sfârşit la ora 21.00. Se anunţă că o parte din revendicările salariaţilor au fost acceptate. Delegaţia se întoarce la cei 8.000 de grevişti de la Ateliere. La ora 23.00, greva încetează. Dar presa acelor vremuri a relatat că tratativele au fost doar un simplu truc al Guvernului pentru a câştiga timpul necesar pregătirii măsurilor de forţă.

În timp ce la sediul Ministerului se desfăşurau negocierile, într-o şedinţa a Consiliului de Miniştri, începută la ora 20.00, se aprobă, la insistenţele lui Armand Călinescu, subsecretar de stat la Interne, un proiect de Lege care autoriza guvernul să proclame starea de asediu pe motiv că ţara se confruntă cu pericolul unei Revoluţii comuniste. Cam la acelaşi ore din noapte a fost adoptată şi OUG nr. 13 în 31 ianuarie 2017. A doua zi, 3 februarie 1033, proiectul de Lege privind starea de asediu -parcurge toate etapele, de la asentimentul Regelui Carol al ÎI-lea până la adoptarea în Parlament. Astfel că votul din Camera Deputaţilor se încheie la 12 noaptea. Senatul ia în dezbatere proiectul de Lege la 12.30 şi-l votează la 2 noaptea. La dezbaterea proiectului de Lege privind starea de asediu, din noaptea de 3 februarie 1933, Octavian Goga, liderul Partidului Naţional Creştin, declara: „Informaţiunile pe care le am îmi arată că în foarte multe puncte, şi în foarte multe ramuri cererile acestor mase sunt îndreptăţite. Este un prea mare dezechilibru între retribuţia muncii pe seama celui sărac şi obijduit şi între marile câştiguri nemuncite care se pun la dispoziţia elementelor exploatatoare."

Pentru că Legea să între în vigoare chiar de pe 4 februarie 1933, la „Monitorul oficial" se lucrează până dimineaţă, când apare o ediţie specială cu Legea. Ordonanţă 13 a fost publicată în jurul orelor 1 ale zilei de 1 februarie 2017.Sâmbătă, 4 februarie 14, Guvernul se întruneşte în şedinţa de la 18.00 la 22.00 pentru a întocmi Decretul privind instituirea stării de asediu în Bucureşti, Cernăuţi, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Timişoara, precum şi în zonele industriale din judeţul Prahova. Decretul e contrasemnat de Rege a doua zi, 5 februarie 1933 şi se instituie starea de asediu. În noaptea de 14/15 februarie, guvernul a întreprins o acţiune de intimidare arestând un val de muncitori feroviari, de lideri ai acestora de la Griviţa. Arestările au condus la escaladarea tensiunilor şi, pe 16 februarie, mişcarea grevistă a izbucnit din nou, cu mai mare forţă. Eroarea guvernului a fost că prin această mişcare a declanşat un puternic sentiment de solidaritate în rândul populaţiei, iar între muncitori a activat acea solidaritate de breaslă, acel sentiment care le spune că numai uniţi pot să câştige ceva.

În loc să contracareze propagandă comunistă, care nu era populară în rândul majorităţii muncitorilor, guvernul, involuntar, i-a făcut un serviciu acesteia. Muncitorii au ocupat Atelierele Griviţa, s-au baricadat, a fost acţionată celebra sirenă în jurul căreia avea să se ţeasă aura eroică a lui Vasile Roaită. Guvernul a trimis armata, cu ordin de a trage. O anecdotă, rămâne povestea transmisă prin familie, peste ani, de unul dintre soldaţii regimentului 21, participant la evenimente. El a relatat că la comanda: foc! militarii au secerat coşurile fabricilor şi nu mulţimea de grevişti, iar salvele lor au nimerit trenul regal staţionat undeva prin zonă. Cert este că regimentul a fost scos din zonă. Soldaţii care i-au înlocuit au tras în plin, iar greva s-a sfârşit într-o baie de sânge: au fost morţi (numărul lor este controversat), răniţi, 2000 de muncitori au fost arestaţi. Acestea au fost faptele zilei de 16 februarie 1933.

Astăzi, 16 februarie 2017, se susține neoficial ca multinaționalele si Soroș au scos sute de mii de români la proteste, în timp ce liderul PSD -Liviu Dragnea lasă de înţeles că Parlamentul va dezbate şi adopta OUG nr.14 de abrogare a OUG nr.13. Între timp, fostul premier Victor Ponta lansează un mesaj cu schepsis privind situaţia legată de Ordonanţa nr. 13 şi proteste: "Dacă am preferat să tac până acum, înseamnă că am avut un motiv". Atunci, în 1933, guvernul era condus de Alexandru Vaida Voevod, azi de Sorin Grindeanu în scripte, pentru că în realitate de Liviu Dragnea. Atunci, în jurul lui Vasile Roaită şi a sirenei de la Alelierele Griviţa s-a ţesută o legendă care a dăinuit peste timp, azi vedeta este fostul ministru al Justiţiei- Florin Iordache a cărui afirmaţie- ""Altă întrebare?"- a făcut înconjurul lumii. Atunci la conducerea ţării era regele Carol al ÎI-lea, adică un neamţ, azi este Klaus Iohannis, român şi neamţ. Azi, 16 februarie 2017, mai rămâne o singură dilemă: va fi Sorin Grindeanu clona lui Gh. Gh. Mironescu din 1933, adică un premier de mucava pentru Dragnea sau chiar şi pentru Iohannis?

Ion Teleanu