• Tweet

Statul român a făcut o bună afacere. A dat din proprietatea sa un mare număr de proprietăți imobiliare și a devenit chiriaș. Cetățenii acestei țări plătesc, acum, chirii uriașe pentru ceea ce aveau de drept. De cealaltă parte, Klaus Iohannis a dat un tun uriaș.

În calitate de președinte al Forumului German, a solicitat imobile la care nu avea dreptul. Iar pentru o parte din ele, în calitate de primar al orașului Sibiu, a fost de acord cu înstrăinarea. Cu alte cuvinte, Klaus a cerut, Iohannis a primit. Această prestidigitație nu poate rămâne așa. Vor exista urmări. Altele decât faptul că domnul Klaus Iohannis a primit drept recompensă Crucea de Fier pentru merite față de statul german și susținere pentru a fi ales în fruntea statului român. Pentru a nu exista nicio confuzie, precizez că aceste comentarii nu se referă la celelalte afaceri imobiliare ale domnului Klaus Iohannis, respectiv la cele 6-7 case din centrul Sibiului care se prăbușesc ca un castel de nisip. Acelea reprezintă, cum spune bunul român, un mizilic. Sau, cum spune bunul evreu, un gheșeft. Nesemnificativ în raport cu subiectul de față.

De câtva timp, eu și colegii de la Cotidianul, mai recent, iar economistul Radu Golban mai demult, facem fel de fel de demersuri jurnalistice pentru a demonta una dintre cele mai oribile afaceri postdecembriste. Se spune - nu am spus-o eu, ci un fost ministru de Finanțe - că ar fi vorba de 8.600 de imobile, răspândite pe întreaga suprafață a țării. Adunate la un loc, ele ar reprezenta un oraș mediu al României. Un întreg oraș. Poate că, în realitate, sunt mai multe imobile pierdute prin această inginerie de către statul român. Sau poate sunt mai puține. Specialiștii ne vor lămuri. Se mai spune că, odată cedate aceste imobile, al căror proprietar a fost statul român, chiriile pe care același stat trebuie să le plătească în prezent s-ar ridica la 800 de milioane de euro pe an. Această sumă rezultă dintr-un calcul uzual de 5% la chirii din valoare totală, care a fost estimată la ceva între 15 și 18 miliarde de euro. Poate că și această sumă este, în realitate, mai mică. Sau poate este mai mare. În momentul în care autoritățile statului român vor trebui să facă publică întreaga operațiune, explicând ce a dat, cui a dat și de ce a dat și în baza căror legi și documente a dat, vom cunoaște realitatea în detaliu. Până atunci, însă, avem câteva informații certe.

Pentru a mă face mai bine înțeles, voi recapitula pe scurt faptele. Înaintea Primului Război Mondial și înainte că România să cadă sub influența nefastă a Berlinului, existau proprietăți deținute de bisericile având drept enoriași germanici stabiliți pe teritoriul României de-a lungul secolelor, compuse din locaşuri de cult, precum și alte imobile cu alte destinații. Existau, de asemenea, proprietăți ale Grupului Etnic German, o asociație care urma să devină nazistă și să alimenteze SS-ul cu nu mai puțin de 80.000 de membri. Existau, de asemenea, proprietăți ale orașelor cu populație de limba germană donate, în trecut, de oameni bogați și cu suflet ales. În fine, în zonele locuite de sași și mai ales în Ardeal, existau și proprietăți evreiești. Mai existau și proprietăți ale statului român pe care generalul Antonescu era dispus să le jertfească pe altarul prieteniei cu Hilter. Acesta a fost punctul de plecare. Ce a urmat?

Conform politicii lui Hitler, toate populațiile vorbitoare de limbi germanice stabilite în România au fost, în mod artificial, asimilate populației germane. Instrumentul utilizat a fost organizația pe care am pomenit-o, respectiv Grupul Etnic German. Într-un entuziasm frenetic și fără ca istoricii să fi găsit vreo dovadă că s-ar fi exercitat presiuni, bisericile unor enoriași vorbitori de limba germană și-au donat toate proprietățile, exceptând locașurile de cult și casele parohiale, Grupului Etnic German, care a devenit, în scurt timp, o organizație tipic nazistă. Acest Grup Etnic German a înghițit pe nemestecate, "la viteza", și proprietăți, cum este Muzeul Brukenthal de exemplu sau chiar palatul care adăpostește astăzi sediul Forumului German, care reprezentau donații ale unor etnici germani extrem de bogați către orașul Sibiu. Adică în beneficiul tuturor locuitorilor. Cu precizarea că, în cel de-al doilea caz, a fost creată chiar o fundație căreia i s-au adăugat numeroase alte proprietăți și venituri în beneficiul tuturor pensionarilor care fuseseră funcționari publici în Sibiu, fără deosebire de naționalitate și reprezentând, din momentul donației, toate generațiile care urmau să vină. Practic, fiecare pensionar, și în trecut, și astăzi, și mâine, ar fi urmat să primească o pensie suplimentară din partea acestei fundații.

Mai există două categorii de bunuri tot imobiliare care, în mod abuziv, au intrat în proprietatea Grupului Etnic German, devenit organizație nazistă. Imobile date de regimul antonescian ca un semn de prietenie față de aliatul german, dar și imobile care au aparținut familiilor de evrei ostracizați și chiar eliminați de naziști. Din câte se aude, această ultimă categorie ar fi fost despăgubită, după război, de către statul român printr-o sumă mare de bani vărsată în conturile statului Israel. Dacă este așa sau nu, urmează să se pronunțe, și au tot dreptul, organizațiile evreiești. Această avere imobiliară fabuloasă, la capătul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost confiscată de către statul român. Confiscarea nu a reprezentat în niciun caz un abuz. Ea a fost făcut în baza unui decret semnat de Regele Mihai, ca o consecință firească a Convenției de Armistițiu semnată de marile puteri, care a decis declararea Grupului Etnic German drept o organizație fascistă, scoaterea ei în afara legii și confiscarea tuturor bunurilor. Ulterior, ar fi trebuit, și se pare că așa s-a întâmplat, deși nu avem încă probe certe, ca familiile de evrei să fie despăgubite direct sau indirect, iar ceea ce a reprezentat averea unor fundații care nu aveau nicio legătură cu fascismul și care nu își cedaseră bunurile din entuziasm față de Hitler, să fie scoase din acest patrimoniu al statului și să își reia statutul juridic anterior. La fel în ceea ce privește toate cazurile de donații în beneficiul unor comunități, cum este, de pildă, Muzeul Brukenthal.

Statul comunist a lăsat această situație încurcată. După decembrie 1989, era cât se poate de firesc ca populația de limba germană rămasă în România, mult diminuată, să poată să se organizeze într-o asociație. Astfel s-a format Forumul Democrat German care, cea mai mare perioadă a timpului, a fost condus de către domnul Klaus Iohannis, care, în câteva rânduri, a devenit și primar al Sibiului, iar, în final, președinte al României. Problema cardinală care a apărut este că atât Forumul Democrat German, cât și domnul Klaus Iohannis au dobândit, treptat, o dublă personalitate. Forumul Democrat German s-a dedublat în momentul în care a început demersurile juridice, la Sibiu, profitând de precaritatea justiției de acolo și de complicitatea unei judecătoare pentru a fi recunoscut drept urmaș al organizației criminale Grupul Etnic German. Acest lucru s-a întâmplat cu știința și chiar din inițiativa lui Klaus Iohannis. Care sub nicio formă nu poate pretinde că nu cunoaște istoria reală a perioadei tulburi care a precedat și a însoțit cel de-al Doilea Război Mondial. Practic, o judecătoare iresponsabilă, din prostie sau din rea intenție, a stabilit această ascendență și această descendență în raport cu o organizație criminală.

În continuare, în România, a avut loc un demers politic în forță, atât în plan intern, cât și în plan extern, pentru acapararea de către Forumul German a tuturor bunurilor confiscate, pe bună dreptate și în baza Convenție de Armistițiu și a unui decret al Regelui Mihai, de către statul român. În 2012, a venit în România doamna Angela Merkel, puternicul cancelar al Germaniei, hegemonul Europei, cum îi spune Trump, care a bătut cu pumnul în masă și a bătut din picior pentru ca statul român să își cedeze proprietățile imobiliare Forumului German. Ca urmaș legitim al fostei organizații naziste. A existat și un demers intern, făcut direct de către Klaus Iohannis, în calitate de primar al Sibiului și președinte al Forumului German, în sensul susținerii coaliției aflate la guvernare în schimbul acestor proprietăți imobiliare.

Cum, necum, dar foarte repede, va trebui să știm cum un număr uriaș de imobile a fost pierdut din proprietatea statului român. Cu această ocazie s-a petrecut a doua serie de ilegalități - nu știm încă exact cum, dar vom afla. Observând cât de uriaș este acest fond imobiliar cedat de statul român și cât de mare este costul ingineriei juridice, Forumul German a reușit să disimuleze, cu complicitatea unor înalți funcționari ai statului român, o mare parte a proprietăților în patrimoniul celor patru biserici ale populației vorbitoare de limba germană. Evident, după ce Forumul însuși a preluat o halcă. În acest fel, de pildă, maternitatea din Brașov, recent modernizată pe cheltuiala cetățeanului român, a fost, în câteva secunde, cedată, Ministerul Sănătății devenind chiriaș. Cetățeanul român plătește o chirie consistentă. Exemple de acest fel sunt nenumărate. Sunt spitale, sunt școli, sunt grădinițe, sunt muzee, sunt școli profesionale, sunt biblioteci pe tot cuprinsul României aflate în această situație dramatică.

Se spune, pe bună dreptate, că prost și rău nu este cel ce cere. Prost și rău este cel care dă. Am putea aplica această înțelepciune și acestei mizerii, dacă nu am identifica, și la un cap și la celălalt, același personaj. Domnul Klaus Iohannis, în calitate de președinte al Forumului Democrat German, a cerut. Exceptând faptul că s-a erijat, beneficiid de o hotărâre judecatorească pe care a cerut-o, în urmaș al unei organizații criminale, el avea dreptul să ceară orice. Chiar și luna de pe cer. Autoritățile statului român, însă, nu aveau nicio obligație să îi dea lui Iohannis luna de pe cer. Numai că, atenție mare, într-o parte, Iohannis a cerut și, în cealaltă parte, Iohannis a dat. Pentru că, oameni buni, în ceea ce privește proprietățile din Sibiu, unde Iohannis era primar și proprietar era primăria, același Iohannis, în calitate de primar, a dat fix ceea ce tot Iohannis solicitase în calitate de președinte al Forumului German. Dacă asta e sau nu o treabă penală, va hotărî justiția. Dar este sigur o afacere murdară. Și profund imorală. Ce Dumnezeu ne facem, domnule Klaus Iohannis, dacă nu cu corupția funcționarului public, în orice caz cu integritatea acestuia? Asta pentru a nu mai discuta despre abuzul în serviciu, pe de o parte, prin acțiune și, pe de altă parte, prin inacțiune, pentru că niciun om cu capul pe umeri nu știe dacă a fost sau nu dezincriminat.

Sorin Rosca Stanescu