• Tweet

Complet diferită de cea din 2015. Mai amplă şi cu o desfăşurare mai rapidă, într-un ritm disperat şi punând iarăşi la încercare capacitatea structurilor de rezistenţă fizice şi morale ale lumii în care trăim.

De ce afirm că ceea ce se petrece acum şi ceea ce se prevede pentru următoarele luni şi ani nu seamănă cu precedenta criză? Cel mai important argument este că, în 2015, răspunsul la criza refugiaţilor sirieni (la care, în etape ulterioare, s-au mai adăugat şi alţii veniţi nu numai din arealul Orientului Mijlociu) a fost ghidat strict de raţionamente umanitare, de nevoia de a demonstra capacitatea UE de a se comporta în acest domeniu ca un actor major pe scena internaţională.

Acum este vorba despre o situaţie complet diferită din cauza apariţiei, complet neaşteptate, a cauzalităţii principale a crizei: lumea occidentală se simte obligată să pună în mişcare mecanismele de asistenţă umanitară şi relocare masivă deoarece fluxul migratoriu este datorat exclusiv, cel puţin deocamdată, pierderii ruşinoase a războiului de către americani şi de către trupele NATO, precum şi apariţiei datei-limită de evacuare stabilite de americani, adică 31 august. Asta nu s-a petrecut în Siria de unde s-a putut pleca o lungă perioadă de timp, cu milioanele de refugiaţi care s-au oprit fie în atât de primitoarea Europă, aproximativ un milion şi jumătate de oameni, fie în taberele de refugiaţi din Turcia, aproximativ trei milioane de oameni. De data asta, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel şi evoluţiile tragice care urmează s-ar putea să fie deosebit de ample.

De notat că, spre deosebire de criza din 2015, de data asta, în etapa de acum, se acţionează contra-cronometru, onorabilii aliaţi ai SUA, NATO în integralitatea sa, surprinşi cum sunt acum de refuzul american de a accepta, exclusiv pe motive umanitare, o prelungire a termenului în care trupele lor vor mai acţiona la aeroportul din Kabul. În ciuda apelurilor, rugăminţilor şi presiunilor de toate felurile făcute de aliaţi, inclusiv în cadrul recentei reuniuni a G7. Imediat după ce Biden a anunţat că rămâne ferm pe poziţii, talibanii au anunţat că nu vor mai exista niciun fel de garanţii de securitate pentru străinii şi localnicii care, prin acţiunile lor în perioada ultimelor două decenii, s-au alăturat ocupanţilor, în orice formă. Este foarte posibil, chiar previzibil ca, imediat după termenul-limită de 31 august, molahii să emită o fatwa, directivă islamică fără drept de apel şi cu aplicabilitate imediată şi nerestricţionată în timp, împotriva colaboratorilor cu Marele Satan, asta însemnând că ei şi familiile lor, de văzut până la ce nivel de rudenie, sunt condamnaţi la moarte şi că oricare bine credincios, oriunde din lume, este chemat să ducă la îndeplinire sentinţa. Este de văzut cât de largă va fi această categorie a colaboratorilor, dar este limpede că spaima s-a instalat deja şi mecanismele răzbunării talibane au început să funcţioneze.

Să vedem care sunt categoriile de persoane aflate sub risc imediat. Prima categorie este cea a colaboratorilor şi familiilor lor, grup prioritar acum pentru ţările cu care au lucrat direct, fie la nivelul contingentelor militare, fie în relaţie cu ambasadele naţionale. Dar mai există a doua componentă a viitoarei migraţii. Cu mult mai amplă şi diversă, se compune dintr-un foarte mare număr de persoane care, din punctul de vedere al talibanilor, au încălcat grav prevederile Sharia deoarece au lucrat în administraţia centrală şi locală plătittă de duşmanul american şi, totodată, au permis şi femeilor din familie să intre în diferite structuri instituţionale şi fetelor să meargă la şcolile devenite mixte. Păcate mortale care vor fi plătite exact cu aceeaşi monedă.

Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne, vorbea miercuri de un număr total de 3,5 milioane de persoane vulnerabile, adică cele susceptibile de a fi subiect al acţiunilor de represalii din partea talibanilor. Cifră este enormă. Anunţă că, dincolo de ceea ce se va putea face, foarte puţin, în următoarea săptămână, va exista şi o a doua etapă de migraţie care va încerca o forţare a intrării către ţările europene care şi-au declarat capacitatea de a se constitui ca centre provizorii de adăpost (spre exemplu Spania, Albania sau Kosovo).

În acest context, reîncepe discuţia veche şi niciodată dusă la bun sfârşit asupra unui eventual mecanism european care să regleze chestiunea repartizării refugiaţilor între Statele Membre UE, cu un sistem corect şi proporţional de distribuire a refugiaţilor între diverse ţări. Sigur că problema, ca întotdeauna, va fi supusă cândva atenţiei şefilor de state şi guverne în Consiliul European, dar - cel puţin la nivelul Comisiei Europene - cred va însemna doar reînceperea ciclului vicios. De ce? Pentru că, argumentează Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene, şi Paolo Gentiloni, comisarul european pe probleme economice, Uniunea Europeană ar dispune deja, aprobate de şefii de stat şi guverne, de mecanismele necesare în situaţii de urgenţă, chiar dacă ele - din raţiuni politice limpezi sau extrem de obscure - nu au fost folosite niciodată.

Iată cadrul juridic care, dacă s-ar dori sau s-ar putea ca europenii să gândească şi să acţioneze în comun, ar putea fi luat în considerare ca o soluţie care să fie rapid adaptată la condiţiile actuale şi activată în consecinţă.

1. Directiva pentru protecţie temporată din 2001 care enumeră "standardele minimale pentru asigurarea unei protecţii temporare în eventualitatea unui flux masiv de persoane şi măsuri destinate să promoveze un echilibru al eforturilor din partea Statelor membre pentru primirea de persoane şi suportarea consecinţelor acestei măsuri". Perioada azilului temporar este de minimum 6 luni şi poate fi extinsă la doi ani.

2. Noul Pact pe probleme de migraţie şi azil oferă cadrul general în care discuţia despre măsuri concrete ar putea duce rapid la măsuri concrete.

3. propunerea pentru Reglementarea Comisiei şi Parlamentului European privind situaţiile de criză şi forţă majoră în domeniul migraţiei şi azilului, care înseamnă remodelarea textului din 2001.

Dar lucrurile sunt extrem de complicate politic deoarece, exact în acest moment, Grecia a anunţat că a început să ridice un zid de 40 de kilometri la frontiera cu Turcia pentru a stopa invazia migranţilor, Austria, Slovenia, Lituania, Polonia au anunţat cu nu primesc refugiaţi, ceea ce face deosebit de dificilă, exact ca în trecut, o soluţie acceptată de toate Statele Membre. Şi este foarte greu, dacă nu chiar imposibil de crezut că Turcia va mai accepta un acord cu UE pentru a găzdui alţi refugiaţi, aşa că s-ar putea să vedem extrem de curând activate la maximum fluxurile de tranzit prin nordul Mării Negre sau mărind presiunea asupra ţărilor baltice, pe traseul nordic.

Din momentul în care se va activa acest tranzit care riscă să devină rapid incontrolabil, există riscul de a vedea că este preluat, ca şi în precedentul episod, de organizaţiile criminale transnaţionale controlate de structurile specializate din Al Qaeda şi ISIS.

Oricum, ne rămâne speranţa că americanii şi NATO vor putea îndeplini cu oarecare succes măcar ultima lor misiune din Afganistan, retragerea şi evacuarea deoarece numai asta le-a rămas de făcut după cei 20 de ani de stat acolo. După asta vine nemiloşenia învingătorilor, răzbunătorii cu Sharia la dispoziţie.

Cristian Unteanu