Lecția maghiară de repatriere
Postat la: 17.04.2017 |
La începutul anului 1990, România avea 23,2 milioane de locuitori, iar acum populaţia țării este sub 20 de milioane. Emigrare masivă, forţată de slăbirea rapidă şi dramatică a economiei naţionale şi de existenţa unei sărăcii care se accentuează de la an, îmbinată cu exodul creierelor - medici, ingineri, informaticieni, cercetători, specialişti din toate domeniile, a făcut ca acum România să fie o țară cu populație îmbătrânită.
De cei de afară, majoritatea forțațî să plece de pauperizarea din țară, ne aducem aminte doar de sărbători, când, copleșiți de dorul meleagurilor natale, ei se întorc la locurile copilăriei, la casa părintească și la viața din România. "Ubi bene, ibi patria" - Unde este bine, acolo este patria - spunea poetul roman Marcus Pacuvius (220-130 î.Hr.), citat de Cicero în Cartea a V-a din "Tusculanae Disputationes", anul 45 î.Hr. Acest dicton latin, parafrazat sub formula "Ubi panis, ibi patria!" - Unde este pâine, este patria, a fost declarat deviza emigranţilor de pretutindeni, de scriitorul J.Hector St.John de Crevecoeur, în cartea sa "Letters from an American farmer", publicată la Londra, în anul 1782.
Din păcate, pentru peste 3.000.000 de români, patria lor a ajuns să fie străinătatea. De ei își aduc aminte politicieni doar la alegeri, când votul contează. Numai vorbe, promisiuni și garaară politică. Nimeni nu a făcut ceva concret și corent pentru ca ei să se întoarcă acasă. În schimb, Ungaria predă de câțiva ani României și Europei o lecție deschisă de repatriere a conaționalilor cu rezultate cuantificate în timp. Autoritățile de la Budapesta au inițiat un program prin care încearcă să-și convingă proprii cetățeni să revină în țară din statele din vestul Europei. Astfel, guvernul maghiar a elaborat un sistem de subvenţii pentru construcţia de locuinţe, în scopul încurajării cetăţenilor ungari care lucrează în străinătate să revină în ţară.
Un oficial guvernamental a explicat că cetăţenii ungari vor trebui să demonstreze că au lucrat legal în străinătate în ultimele şase luni şi că au plătit contribuţii la asigurări medicale în ultimele 24 de luni. Dacă se vor restabili în Ungaria, ei vor primi o indemnizaţie de zece milioane de forinţi, adică circa 32.000 de euro. De o subvenţie egală vor beneficia şi cuplurile care au trei copii şi doresc să achiziţioneze o locuinţă. Familiile din Ungaria care au un singur copil vor beneficia de o primă în valoare de 600.000 de forinţi (2.000 de euro) pentru cumpărarea unei case, iar cele cu doi copii vor fi îndreptăţite la 2,6 milioane (8.300 de euro). În Ungaria s-a putut, în România încă se mai caută soluții miraculoase de reîntoarcere în țară!
Ion Teleanu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu