• Tweet

„Marea largă este deschisă tuturor statelor, fie că sunt de coastă sau fără ieșire la mare ... Aceste libertăți vor fi exercitate de toate statele, cu respectarea cuvenită a intereselor altor state în exercitarea libertății lor în largul mării și, de asemenea, cu respectarea cuvenită pentru drepturile prevăzute de prezenta convenție cu privire la activitățile din zonă ".

Articolul 87, Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării

Leul și Ursul sau scurt tratat de incompetență

La 5 octombrie 1853, a izbucnit războiul între Rusia, pe de o parte, și Marea Britanie, Franța, Turcia și...spre rușinea marilor puteri, micul regat Sardinia. Au existat numeroase cauze complexe ale războiului din Crimeea, dar pentru partea britanică principalul imperativ a fost Machtpolitikul imperiului și necesitatea de a împiedica Rusia să-și extindă influența în regiunea Mării Negre și mai larg în Orientul Mijlociu, pe măsură ce Imperiul Otoman se prăbușea. Rezultatul a fost un război sângeros de cinci ani , o mare parte din el a luptat în Crimeea și foarte mult din el dus de către generali britanici incompetenți. Este celebru exemplul incompetenței britanice din timpul bătăliei de la Balaclava din octombrie 1854, când brigada britanică de cavalerie ușoară a a atacat valea greșită, efectiv aflându-se direct în fața artileriei ruse. Au tras rușii cu tunul în plin, britanicii nici astăzi nedorind să scrie o singură carte despre infama greșeală. Deh, nu dă bine istoriei britanice. Cel puțin Marea Britanie și Franța au câștigat în cele din urmă Războiul Crimeii. Dar au pierdut Estul Europei. Pentru generații!

Fantoma incompetenței britanice a reapărut în această săptămână, când un diplomat britanic fără nume a lăsat documente de top secret „UK Eyes Only" referitoare la incidentul Defender din Marea Neagră la o stație de autobuz din Kent. Dacă ar fi doar atât, este suficient să te facă să plângi. Dacă este însă mai
mult, adica este replica Moscovei la aroganța Londrei, atunci râzi în hohote. Căci după cazul Skripcal, după impunerea graniței irlandeze de către europeni prin chiar mijlocul dormitorul reginei, ca să îți mai și arunce documentele provocării din Marea Neagră la coșul de gunoi pentru a fi găsite de public, atunci Londra nu mai merită numele de putere europeană. Ca Moscova să fi cunoscut, înainte de incident, analiza britanică de risc și etapele pregătirii provocării militare din coastele Crimeei, inseamnă că fostul imperiu este o nulitate. Dar o nulitate periculoasă prin amatorismul cu care acționează pe plan internațional, declamând că este un imperiu serios și responsabil.

Hai să ne arătăm colții

Un eveniment de epocă victoriană, de imperialism britanic pur, caracteristic aroganței criminal religioase a britanicilor secolului XIX a avut loc săptămâna trecută în Marea Neagră. Îl putem denumi incidentul Defender, cel în care un distrugător britanic a vrut să facă pe cocoșul democrat, natoist, promotor al transgenderismului politic și desigur legalist. Exploatând inabil isteria colectivă a Crimeei, regatul victorian al unui mini trump, vai mama lui de slab ce este, a produs un eveniment care trebuie totuși analizat.

Nu am vrut să scriu despre acest eveniment, pentru că trebuie ori să fi Shakespeare să răzi în hohote de siretlicul englezesc ori simplu poet precum Kipling să prea mărești curajul neostoit al marinarilor britanici. Altfel, dacă ești normal la cap și ai ceva școală, înjuri cu prisosință neghiobia. Căci a fost o provocare ordinară, terminată ca în comediile cele italiene, de se jucau pe străzile Bucureștilor acum generații.

Dădu ditamai distrugătorul britanic de oștile lui Putin, o luă la sănătoasa, ca la final, pe banca puturoasă a unei stații de autobuz, James Bond sau Smiley (care dintre ei o fi mai cu băgare de seama) să uite ditamai planul secret al meșteritei lupte, pentru a apara democrațiile cele suave și virgine față cu căpcăunul autoritaritar. Sabia cea imperială, cu tot cu coroana de împărăteasă a reginei Victoria se topii în fața umilinței coșului de gunoi unde a fost descoperit dosarul cel secret.

Dacă piratul britanic și celebru Drake s-ar fi trezit din mormântul său marin ar fi fost șocat să vadă duplicarea ridicolului până la cerul negru de prostie, prin iscusința cea din urmă a olandezilor, care după ce dădura și ei o tură prin Marea Neagră, cu sufletul la gură ajunși la Constanța abia de au putut, într-o suflare, să povestească propagandistului de serviciu al unui post de televiziune bine cunoscut din România, cum au fost ei "hărțuiți" de chiar aviația rusă, tocmai aceea ce umilise marina britanică. Fuga este rușinoasă, dar sănătoasă, mai mult este excelentă atunci cand vrei sa faci propaganda de doi lei. Deci iată-ne în fața unei succesiuni de provocări copilărești, de poluții adolescentine. Problema este că la mijloc erau arme sofisticate la bordul navelor, o armată bine echipată la malul opus care, alături de îngâmfarea maritimă a două imperii europene decadente, ca în jocul cu chibriturile, pot deveni mortale pentru cei implicați.

Toți natoiștii, fără diplome de bacalaureat în istoria lumii, încearcă să spună Rusiei că a luat un teritoriu al ei istoric (dat la o beție de un netot sovietic Ucrainei tot sovietice), fapt nerecunoscut internațional. Iar Moscova ar fi trebuit să tremure când britanicii au trimis special o navă să arate ei că nu recunosc anexarea Crimeei. Nava britanică făcea parte din cea mai mare forță maritimă pe care Johnson a adunat-o, cu greu, să fie trimisă încolonat spre Marea chinei de Sud. Erau 20 de nave, incluzând un portavion și un submarin nuclear. Din aceasta forță navală, un vas a plecat cu o misiune secretă, neanunțată de către britanici. Să provoace incidentul de care lumea a scris. Democrația în acțiune sau simplă nebunie victoriană, încă specialiștii în patologii politico-imperiale dezbat diagnosticul. Cele 20 de nave britanice se îndreptau spre spațiul indo pacific ca să sperie Beijingu, purtând ridicolul original, provocând nu numai umflarea mândriei patriotice dată de criza post natală Brexit dar și un râs homeric post pandemic chinez.

Arogantul leu britanic a incercat (nu știu cât a și reușit) sa îi dea bătrânului urs rus o lovitură în ochi. La scurt timp după ce a părăsit portul ucrainean Odessa și cu permisiunea Kievului, distrugătorul britanic de tip 45 HMS Defender și-a exercitat dreptul la libertatea de navigație în apele din largul Crimeei pe care Moscova o pretinde acum ca fiind rusă. Cele două puteri nucleare au mârâit una la cealaltă, ceea ce a fost într-adevăr scopul, deși gradul de lătrătură este contestat sau câți de mulți colți au fost cu adevărat arătați unul celuilalt. Moscova a susținut că unul dintre avioanele sale a aruncat patru bombe pentru a corecta drumul cruscișătorului și că au fost trase focuri de avertizare de către două nave de patrulare. Moscova a susținut, de asemenea, că Marina Regală a încălcat dreptul internațional prin intrarea în apele teritoriale rusești, în timp ce soldații curajoși ai lui Richard Inimă de Leu, cruciat al democrației globale, anti Rusia și neapărat anti China, au spus că doar exercitau dreptul de liberă trecere da la punctul A la punctul B. Teatrul perfect, scenariul inoperant, dar ce propaganda dezlănțuită a provocat mărăitul dulăilor. O nebunie de cuvinte, noi dicționare, breaking news, ce mai, uite democrația în acțiune aparând mările violate de ruși. O inundație de proteste, de indignate communicate, fluvii de jurâminte despre democratia cea sacrosantă, cărțuliile roții apărute la parade popolară care să declame loialitate veșnică valorilor perene ale rusofobiei, de curând declarată valoarea politică supremă europeană, alături desigur de bărbații gravizi și dreptul lor la avort. De fapt a fost o organizare tipic sovietică de manifestații publice de condamnare a Rusiei și de adulare a demicrației imperial britanice. A fost și rămâne o grețoasă înșiruire de platitudini despre puterea democrației cu bombă atomică. Din nefericire pentru regiune, toată aceasta lume ipocrită ar fi trebuie să ia la întrebări Rgeatul Unit pentru imaturitatea sa militară care a pus și mai în pericol securitatea Mării Negre.
Puterea și principiul

Pentru toate strategiile critice anunțate săptămâna trecută, după turneul lui Joe Biden în Europa, acțiunile britanicilor doresc a se referi la un principiu fundamental al dreptului internațional: dreptul de a naviga liber în apele internaționale și de a contesta pretențiile celor care ocupă astfel de ape prin mijloace declarate ilegale. În acest context, acțiunile crucișătorului Defender ar trebui privite ca fiind prima mișcare a grupului G7 „comunitatea democrațiilor" de a răspunde încălcărilor flagrante ale dreptului internațional stabilit de către membrii fondatori ai clubului select al democrațiilor post imperialiste. Căci acele democrații nu sunt de loc prrodusul unui fenom natural de acumulare a bunăstării ci rezultatul unor furturi și exploatări de secole a unor vaste teritorii și popoare, aflate pe alte continente. Acest drept internațional post imperialist este contestat din ce în ce mai viguros de către cei doi mari autocrați ai lumii: China și Rusia. Dacă aceasta a fost într-adevăr intenția, de a arăta că și obezele puteri economice europene din G& pot să trimita bărcuțe cu motor pentru a mârâi la Rusia, atunci aceasta a esuat lamentabil și ridicol. Căci tocmai aceasta acțiune a fost subminată direct de intenția public anunțată de către Berlin și Paris, de a participa la un summit (în oglindă față de cel de la Geneva) cu președintele Putin. Ideea a fost anulată după ce mai multe state membre ale estului european, în special autocrațiile lingvistice și rusofobe din spațiul Baltic, în frunte cu Polonia, au replicat furios și violent la propunere.

Ca atare crucișătorul Defender nu numai că a provocat grave riscuri de securitate pe Marea Neagră, dar a și torpilat la greu necesarul de dialog franco-german cu Moscova. Cum asemenea politică numai profesionistă nu este și complet aiurea aliniată cu democrațiile continentale, trebuie să vedem de ce Londra nu își va cere scuze pentru asemenea amatorism periculos în timp ce balticii vor exulta încă odată rusofobia lor generațională pe care o vând la tarabă ca valoarea europeană perenă. Concluzia este că britanicii au mai dat o chiflăâ, una din multele din ultimii 80 de ani, Olanda fiind și ea fugărită, ca orice putere maritimă decadentă, cu bărcuța ei, până la Constanța cea primitoare. Tot incidentul Defender nu a făcut decât să promoveze propaganda de extremă dreapta, antidemocrată și antieuropeană a autocrațiilor cumpărate la cheie din Marea Baltică și desigur să ridice pe o platformă periculoasă pentru stabilitatea și securitatea regională "măreața, uluitoarea și formidabila aliată" Ucraina democrată și apărătoare a drepturilor omului.

Pe un alt palier de analiză, incidentul de la Marea Neagră s-ar putea dovedi a fi fost pur și simplu prima rundă de tensiuni artificiale dintr-un viitor plan strategic în care Beijingul și Moscova îi folosesc pe britanici pentru a trimite mesaje de forță Statelor Unite. De aceea, pentru a se asigura că nici unul nu calculează greșit, SUA au trimis, ca observator, distrugătorul USS Sullivans, care face parte, de asemenea, din forța militară ce defilează spre China.

Iată câteva detalii militare care ar lumina acest argument și ar da substanță acestei ipoteze. HMS Defender, împreună cu fregata olandeză HNLMS Evertsen (fregata de a ajuns în Constanța, mai să își de duhul și gâfâind după ce a fost "hărțuită" de aviația rusă) , au fost trimise în Marea Neagră pentru a provoca incidentele cunoscute deja. Ele fac parte din grupul britanic Carrier Strike Group condus de portavionul HMS Queen Elizabeth, care se află acum în estul Mediteranei, în drumul lor glorios de a provoca China. Grupul de nave se află într-o misiune de douăzeci și opt de săptămâni care îl va duce în Oceanul Indian și Orientul Îndepărtat, în timpul căreia vor fi efectuate vizite "de port" în India, Japonia, Coreea de Sud și Singapore. Forța navală își va exercita, de asemenea, drepturile de navigație internațională prin Marea Chinei de Sud, pe care Beijingul o pretinde ca fiind a sa. Deci după incidentul cu Defender, urmează provocarea la adresa Chinei. Analiștilor de securitate le este clar că Beijing va fi urmărit cu mare atenție incidentul Defender și, fără îndoială, își pregătește propriul răspuns la democrația exportată maritim de către Londra. Căci devine clar că SUA stau doar să păzească adevărata pace dintre cele trei mari puteri globale, căci cu exaltații de britanici nu se știe niciodata în ce dezastru militar te bagă.

De aceea crucișătorul Sullivans are capacități de intervenție chinetice dar și cibernetice. SUA doresc să fie sigure că britanicii nu cad în vre-o cursă cibernetică (pregătită de ei înșiși, de prieteni sau dușmani ai democrațiilor pornite cu bărcuța în prozelitism) pentru a nu le pune în fața unui fapt împlinit și imposibil de dovedit post factum. Mai ales că la Geneva, Joe Biden a formulat 16 domenii critice unde SUA nu vor accepta nici un fel de atac cibernetic, iar Rusia a declarat imediat că dorește o negociere directă pe temă. Mai mult Rusia a făcut și primii pași de deschidere, prin introducerea spre aprobare de către Dumă a unei legi cibernetice dure care permite, pentru prima data și extrădarea hackerilor ruși dovediți a fi atacat SUA. O deschidere oferită de către Putin care se datorează tocmai summitului de la Geneva și care pare a irita la maximum egoul britanic neconsolat. Desigur, toate acestea au avut loc fără implicarea lui Richard Inimă de Leu și a democrațiilor atașate jocului provocator inițiat de către acesta. Deci supărarea de la numărul 10, celebra adresa a primului ministru britanic, este justificată și se poate transforma în provocări dezastruoase pentru relațiile directe dintre SUA, Rusia și China. Exact spațiul unde Johnson cel blond dorește să fie permanent întrebat, de aceea a și semnat o dublură a chartei atlantice cu Biden, ca mini Churchill să nu fie lăsat pe afară.

Pe de altă parte nici Moscova nu a terminat de vorbit. După provocările maritime ale celor două puteri europene Regatul Unit și Olanda, Rusia a anunțat organizarea un exercițiu rapid în afara apelor Siriei, în timpul căruia racheta hipersonică anti-navă Kh-47M 2 Kinzhal va fi lansată pentru prima dată dincolo de frontierele Rusiei de pe două avioane de atac Mig-31K. Racheta este destinată să distrugă orice navă militară până la port avioane, deci semnalul că nimic nu este lăsat la voia întâmplării este deja transmis. În paralel, potrivit declarațiilor Moscovei, vor fi atent „monitorizate acțiunile grupului de nave", de la o bază militară apropiată de traseul mediteraneean al armadei britanice. Iată deci că toată lumea serioasă este încordată și foarte atentă la aventura declanșată de către britanici și oastea lor de strânsură.

H.D. Hartmann