Mai e posibilă resetarea lui Rareș Bogdan?
Postat la: 23.03.2023 |
Nu este pentru prima dată când scriu despre el. Și nici ultima dată. Acum m-a determinat să o fac ultima sa ieșire spectaculoasă la rampă de ieri, într-un dialog cu Cozmin Gușă la Gold FM. A vorbit despre starea jalnică a PNL București. Între altele. Ce vrea Rareș Bogdan? De ce este din nou erfervescent? De ce a decis să joace la vârful vârfului? Și ce șanse mai are de a se reseta, după ce o serie întreagă de ieșiri anterioare la rampă i-au atras sancțiuni electorale?
Toată lumea știe că-l cunosc de mulți ani. Că suntem prieteni. Și chiar mai mult decât atât. Și tocmai de aceea primesc numeroase mesaje. Uneori sunt felicitat pentru el. Mai rar. Din ce în ce mai rar. Alteori mi se bate obrazul. Tot mai des. Pentru „faptele de vitejie" ale finului. Adevărul este că sunt implicat doar ca simplu spectator. Din tribună. Dar ce pot observa din această poziție?
Rareș Bogdan a tras indiscutabil partidul în sus. Fără el, PNL nu obținea scorul pe care l-a obținut nici la europarlamentare, nici la locale și nici la parlamentare. În raport cu acest partid, el poate să-și aroge merite și poate ridica pretenții. De aceea, are o autoritate indiscutabilă la vârful formațiunii. Și are astfel capacitatea de a schimba direcția, zic eu catastrofală, în care se îndreaptă PNL, după ce și-a pierdut atât substanța liberală, cât și substanța națională. Dacă vrea. Dacă vrea să-și asume riscuri. Că de putut, poate.
S-a hotărât să joace. Se vede cu ochiul liber. Penultima sa ieșire la rampă a fost pe cât de spectaculoasă, pe atât de mult comentată. Îi vrea capul lui Aurescu. Pe bună dreptate. Dar afirmă că Aurescu nu a fost pus la vârful Externelor de către PNL. Ci de către „stat", așa cum se exprimă el. Cine e „statul"? În acest caz, cu certitudine Klaus Iohannis. Deci care este direcția reală de atac a lui Rareș Bogdan? Nu cumva chiar Klaus Iohannis, al cărui yesman a fost mult timp? La Gold FM face din nou spectacol. Afirmă că PNL, cu numai 14 procente de favorabilitate, este pe locul patru în București. Iar Bucureștiul e Capitala. Ar trebui să fie un important fief PNL. Bucureștiul dă tonul. Locul patru în București este un semnal rău pentru PNL. Foarte rău! Iar vina îi aparține și lui. Indiscutabil. Ne amintim toți cum a stat în fundul lui Nicușor Dan, opintindu-se pentru a-l împinge în față. Fix cum a făcut și cu Iohannis. Întrebat fiind de Cozmin Gușă dacă va încerca să preia conducerea PNL București pentru a îndrepta lucrurile, ezită să dea un răspuns ferm.
Tocmai această ezitare m-a determinat să scriu azi și să încep cu întrebarea din titlu. Rareș Bogdan, un fel de număr doi în partid, pentru că e cel mai importat dintre prim-vicepreședinți, numărul unu în echipa de europarlamentari populari români, între altele șef al lui Traian Băsescu, conduce în același timp și organizația PNL Diaspora. Adică este un reprezentant al românilor plecați din țară, care mai cred cât de cât în PNL. Este o poziție bună. În același timp, comodă. Pentru că nu implică riscuri. Dacă s-a hotărât să joace, atunci să joace. Să iasă la drumul mare! Să-și asume bătălia pentru București, pornind de la cota PNL, care a scăzut la genunchiul broaștei. Aici are ocazia de a se lupta cu alte partide și de a reuși să recupereze electoratul pierdut. Pierdut nu numai de Nicușor Dan, care s-a dovedit a fi o soluție catastrofală, ci și de către partid, care l-a susținut, meci pierdut și de el însuși. Dacă situația este catastrofală în București - și este - atunci să iasă Rareș Bogdan cu curaj, să-și pună cenușă în cap, să găsească și să promoveze soluții și să-și asume toate riscurile. Premiul poate fi până la urmă alegerea lui ca primar general. A doua poziție în stat din punctul de vedere al numărului de voturi. Dar asta înseamnă nu numai luptă, ci și o formidabilă capacitate organizatorică.
Dacă este revoltat cu adevărat pentru eșecurile repetate ale României în ceea ce privește spațiul de liberă circulație european sau de situația umilitoare de pe canalul Bâstroe, atunci să facă bine și să-și asume riscul de a-i arăta cu degetul și de a-i lovi pe cei vinovați. Pe cei care, în ambele situații, au pledat pentru o soluție diplomatică. Care nu le-a ieșit. Vinovatul principal fiind Klaus Iohannis. Și să explice acum în detaliu Rareș Bogdan metafora pe care a folosit-o cândva, cea cu pumnul de fier ascuns într-o mănușă. Cum ar face el pentru a îmbina forța cu persuasiunea?
Pentru Rareș Bogdan, omul lui Klaus Iohannis de la vârful Guvernului, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, este numai bun ca premier, numai bun să conducă în continuare un partid cu care în realitate nu are nimic în comun și numai bun să devină al doilea om în stat, preluând, după rotație, președinția Senatului. Cum adică? Nicolae Ciucă chiar nu răspunde pentru toată brambureala generată, între altele, de faptul că suntem incapabili să absorbim fondurile europene și când totuși șase miliarde și jumătate de euro ajung în trezoreria Băncii Naționale, oricât s-au ostenit dregătorii țării, nu au reușit să cheltuiască decât 150 de milioane? O rușine!
Cât timp va ridica doar colțul covorului, refuzând să vorbească despre întreaga murdărie, Rareș Bogdan nu va ajunge om de stat și nu se va reseta. Va face doar spectacol.
Sorin Rosca Stanescu
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu