• Tweet

Toată lumea vorbește despre Shengen, dar puțină lume știe cum în iunie 1985, cinci lideri europeni, în timpul unei croaziere pe Moselle (un fel de Jiu, între Franța și Germania), au pus la cale o uniune vamală, fără restricții, cu liberă circulație a oamenilor și a mărfurilor. Aceeași acțiune s-ar putea repeta pe Dunăre sau Marea Neagră. De partea noastră e istoria.

De atunci, conceptul filosofic al volatilității frontierelor avea să prindă cheag în dreptul civil internațional. Dar noi și Bulgaria nu putem face un Shengui? Sau un Ro-Bulg la Calafat sau, de ce nu, la Sulina? Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor permite o uniune regională. În loc să ne tânguim sau, mă rog, să ne tăguim furia și să lansăm belzebute boicoturi, mai efficient ar fi să punem presiune pe autorități să invite liderii Greciei, Ungariei, Serbiei, Bulgariei - pe un yacht sau un hotel plutitor - și să nu se dea jos până ce nu perfectează o uniune sau o confederație regională, așa cum visa Regina Maria.

"Dacă Dunărea n-aveam, Jiul Dunăre-l făceam", parcă așa cânta rapsodul "Muică, suntem un neam." Dar avem și Dunăre și Mare. Cât despre semnificația Sulinei, politrucii o știu doar din "Toate pânzele sus" sau din memoriile lui Jean Bart, dar că Sulina a fost un Schengen avan la letter, n-au de unde să știe, pentru că manualul de istorie nu tratează subiectul. Când Marea Britanie a suferit de o gravă criză a cerealelor, în anul 1856, puterile europene au înființat Comisia Europeană a Dunării, brațul de mijloc al Dunării fiind decolmatat și transformat într-un canal navigabil.

La fel ca mica localitate Schengen din Luxemburg, devenită azi o atracție turistică și un mare exportator de vinuri, așa și Sulina în trecut, beneficiară a Războiului Crimeei. Dintr-un sat pescăresc, în care trăiau o mie de locuitori, permanent terorizați de pirații ascunși în smârcurile Deltei, odată cu înființarea Comisiei Europene a Dunării, s-a transformat într-un oraș în care se vorbeau toate limbile europene. O simplă incursiune prin cimitir, vă convinge despre pluralismul de culturi, urmărind înscrisurile aproape șterse de pe crucile nu prea îndepărtate de celebrul far, care l-a inspirat pe Jean Bart. Sulina a fost unul dintre primele orașe europene, care a beneficiat de ceea ce azi numim fonduri structurale și de coeziune.

Atunci, când există tradiție, o bună vecinătate, relații durabile, se pot cimenta ușor noi acorduri de cooperare. Românii sunt apreciați în Balcani. Liderii pot lua inițiativa. Asta dacă nu sunt constrânști de obediențe străine Europa occidentală se tot îndepărtează de rudele sărace din est. Nevoile și neamul, cum ar zice poetul, ne îndreptățesc să cerem elitelor o bună reprezentare internațională. Românii sunt mari călători. Știu cât de apreciat e poporul român în Balcani. De ce să nu profităm de simpatie, de ce să nu fim primii cu o astfel de inițiativă?

Puțină lume știe că la începutul domniei lui Ferdinand, Parlamentul bulgar i-a cerut să preia și Coroana statului riveran Dunării. Grijile primului război mondial l-au făcut pe Suveranul român să nu accepte. După Conferința de Pace de la Paris, Regina Maria și-a legat prin căsătorii familia de casele domnitoare din Austria, Serbia, Grecia. Visa la un Commonwealth balcanic. Feng shui-ul geopolitic impune spargerea oglinzilor din cancelariile occidentale, după principiul lui Alexandru Lăpușneanu: "Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau."

Zilele acestea, românii s-au înfuriat tare, dar am descoperit prea puține idei aplicabile. Renegocierea contractului Petrom-OMV se impune, încă din 2014. E justă cererea celor aproape un milion de români, ca statul să-și ia înapoi Petromul. Dar ce să mai iei, în condițiile în care statul român i-a dăruit Fondului Proprietatea 20 %, controlat de fostul ambasador Mark Gitenstein (poreclit portofelul lui Joe Biden)? Statul mai are doar 20%. Adrian Năstase explică aici. Trimisul hegemonului a vândut partea lui de acțiuni. Mai putem lua praful de pe tobă, dar agitația e mare.

Argumentul neprimirii României și Bulgariei în Shengen din cauza migrației excesive e pueril, chiar de râsul gâștelor care și-au muscat limba. Occidentul poate fi mințit, o dată, de două ori, de trei ori, dar nu de mii de ori. Austria a jucat rolul de proxy al Olandei în această tragicomedie. De aceea, administrațiile de la București și Sofia sunt îndreptățite să dea cu pumnul în masă. Dar cum? La un refuz atât de categoric trebuie o decizie care să le strice Feng Shui-ul de Crăciun.

Țărilor de Jos, cum li se spun ducatelor olandeze, nu le convin ca majoritatea mărfurilor din Europa, de proveniență chinezească, să fie descărcate în Pireu, un port administrat de o companie din China. Iar apoi să o ia pe calea rutieră prin Bulgaria și România. Dacă ar exista o astfel de rută, portul din Rotterdam ar rămâne ca-n picturile lui Paul Signac, sărăcăcioase. Croația a avut o bonificație, pentru că s-a predat total Germaniei. Și mai e și catolică. România a depășit PIB-ul Greciei, economia Bulgariei depinde de agențiile de turism străine, Serbia are o bună relație cu China, iar România a înflorit PIB-ul Austriei, o țară de mâna a treia a Europei, înainte de 1989.

Ce se vor face diplomații români, după 15 decembrie 2022, când vor trece printr-o altă provocare? Kosovo își va depune cererile de aderare la UE și de integrare în NATO. Până acum, guvernul român nu a recunoscut independența secesionistei regiuni din vestul Serbiei. Mai are sens să ne mai întrebăm de ce a fost hăcuită Iugoslavia? De către cine? Putin e, bineînțeles, de vină. Deci? Se închiriază una bucată navă, se fac mise en place-urile și se crează o agendă de lucru cu acțiunile viitoare. Ce mare scofală că se iau decizii, fără a fi consultate verzele de Bruxelles? Un act de demnitate. Nu ne pot azvârli dincolo de Balcani.

Marius Ghilezan