Nicolae Breban și Premiul Nobel

Postat la: 18.07.2021 |

Nicolae Breban și Premiul Nobel

Pe vremea cînd era preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru a invitat mai mulţi scriitori români şi străini la Neptun (inaugurând astfel un festival internaţional de literatură, care pe parcursul mai multor ediţii avea să se bucure de succes).

Printre invitaţi m-am numărat şi eu. Foarte mult mi-a plăcut o masă sardanapalică dată de preasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului... în plin post. Preasfinţitul oferea păcătoşilor de scriitori, la fiecare nou pahar de băutură şi la fiecare nou fel de mâncare, „dezlegări" (am cerut şi eu dezlegare la blonde, dar nu mi-a dat).

După numeroase recitaluri de poezie, colocvii, festivităţi de decernare a unor premii, s-a organizat, în ultima zi a festivalului, o excursie cu vaporaşul în Delta Dunării. Ne-am îmbarcat cu toţii şi ambarcaţia s-a desprins lent de chei, pentru a ne duce printre lanuri unduitoare de stuf şi cârduri de păsări exotice. Eram toţi pe puntea şalupei şi ne bucuram din toată inima că suntem împreună, sub soarele de vară, în lumea apelor. Eu stăteam cu Dinu Flămând, poetul şi traducătorul român stabilit la Paris, şi cu frumoasa poetă Clara Mărgineanu şi râdeam ca în studenţie. Mulţi dintre scriitorii prezenţi pe vas se înghesuiau în timpul acesta în jurul unui bătrânel aparent insignifiant, dar care, în realitate, era Kjell Espmark, preşedinte al Academiei Suedeze (aceea care îi desemnează pe câştigătorii Premiului Nobel).

Nicolae Breban, înalt, masiv, pătruns de propria-i măreţie, încerca şi el să ajungă în preajma importantului personaj. Îl priveam, ca de obicei, cu admiraţie, pentru că Nicolae Breban este, într-adevăr, un mare scriitor. În acelaşi timp, însă, mă atrăgea ideea să-l şi tachinez, fiindcă prea arăta ca viitoarea lui statuie de bronz dintr-o piaţă publică. Ocazia a apărut în scurtă vreme. Din direcţia opusă venea un alt vaporaş, plin de turişti. L-am strigat pe Nicolae Breban:
- Nicolae, să ştii că acela este vaporaşul cu viitorii laureaţi ai Premiului Nobel. Te-ai îmbarcat greşit.

Înzestrat cu o inteligenţă profundă, dar nu foarte rapidă, Nicolae Breban a rămas consternat. Figura lui exprima o prăbuşire morală dezastruoasă. Simţeam că ar fi vrut să sară din ambarcaţia noastră şi să urce pe cealaltă. N-am să uit niciodată acel moment care, bineînţeles, a fost spulberat de o explozie de veselie generală (la care, sper, a participat şi Nicolae Breban).
*
M-am întâlnit, după mai mulți ani, cu Nicolae Breban, pe peronul Gării de Nord (urma să mergem împreună, cu trenul, la o întâlnire cu cititorii la Bistrița). La un moment dat, eu am rămas intenţionat în urmă cu câţiva paşi ca să îl văd mai bine. Înalt şi masiv, ceva mai gras decât ar fi trebuit să fie dacă ar fi respectat indicaţiile medicilor, mergea cu paltonul descheiat şi cu părul în vânt, înfruntând frigul. Căra trei geamantane mari, două într-o mână, şi unul în cealaltă (acesta era plin de cărţi şi atârna greu, ca umplut cu plumb). Îl rugasem insistent să mă lase să-l ajut, dar refuzase. Nu fusese de acord nici să ne oprim din când în când, ca să ne odihnim. Se înroşise şi respira greu, mâinile cu bagaje îi trăgeau în jos umerii, dar refuza să cedeze. Resturi din uriaşa sa forţă de altădată îl ajutau să facă faţă unei situaţii care l-ar fi depăşit până şi pe un bărbat tânăr de azi.

Aproape că mi-au dat lacrimile. Aveam în faţă un om care toată viaţa visase măreţia. Şi care o cucerise de unul singur, fără să se plângă niciodată, nimănui. Şi care respingea umilinţa de-a fi bătrân.

Alex Stefanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Nicolae Breban și Premiul Nobel

Postat la: 18.07.2021 |

0

Pe vremea cînd era preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru a invitat mai mulţi scriitori români şi străini la Neptun (inaugurând astfel un festival internaţional de literatură, care pe parcursul mai multor ediţii avea să se bucure de succes).

Printre invitaţi m-am numărat şi eu. Foarte mult mi-a plăcut o masă sardanapalică dată de preasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului... în plin post. Preasfinţitul oferea păcătoşilor de scriitori, la fiecare nou pahar de băutură şi la fiecare nou fel de mâncare, „dezlegări" (am cerut şi eu dezlegare la blonde, dar nu mi-a dat).

După numeroase recitaluri de poezie, colocvii, festivităţi de decernare a unor premii, s-a organizat, în ultima zi a festivalului, o excursie cu vaporaşul în Delta Dunării. Ne-am îmbarcat cu toţii şi ambarcaţia s-a desprins lent de chei, pentru a ne duce printre lanuri unduitoare de stuf şi cârduri de păsări exotice. Eram toţi pe puntea şalupei şi ne bucuram din toată inima că suntem împreună, sub soarele de vară, în lumea apelor. Eu stăteam cu Dinu Flămând, poetul şi traducătorul român stabilit la Paris, şi cu frumoasa poetă Clara Mărgineanu şi râdeam ca în studenţie. Mulţi dintre scriitorii prezenţi pe vas se înghesuiau în timpul acesta în jurul unui bătrânel aparent insignifiant, dar care, în realitate, era Kjell Espmark, preşedinte al Academiei Suedeze (aceea care îi desemnează pe câştigătorii Premiului Nobel).

Nicolae Breban, înalt, masiv, pătruns de propria-i măreţie, încerca şi el să ajungă în preajma importantului personaj. Îl priveam, ca de obicei, cu admiraţie, pentru că Nicolae Breban este, într-adevăr, un mare scriitor. În acelaşi timp, însă, mă atrăgea ideea să-l şi tachinez, fiindcă prea arăta ca viitoarea lui statuie de bronz dintr-o piaţă publică. Ocazia a apărut în scurtă vreme. Din direcţia opusă venea un alt vaporaş, plin de turişti. L-am strigat pe Nicolae Breban:
- Nicolae, să ştii că acela este vaporaşul cu viitorii laureaţi ai Premiului Nobel. Te-ai îmbarcat greşit.

Înzestrat cu o inteligenţă profundă, dar nu foarte rapidă, Nicolae Breban a rămas consternat. Figura lui exprima o prăbuşire morală dezastruoasă. Simţeam că ar fi vrut să sară din ambarcaţia noastră şi să urce pe cealaltă. N-am să uit niciodată acel moment care, bineînţeles, a fost spulberat de o explozie de veselie generală (la care, sper, a participat şi Nicolae Breban).
*
M-am întâlnit, după mai mulți ani, cu Nicolae Breban, pe peronul Gării de Nord (urma să mergem împreună, cu trenul, la o întâlnire cu cititorii la Bistrița). La un moment dat, eu am rămas intenţionat în urmă cu câţiva paşi ca să îl văd mai bine. Înalt şi masiv, ceva mai gras decât ar fi trebuit să fie dacă ar fi respectat indicaţiile medicilor, mergea cu paltonul descheiat şi cu părul în vânt, înfruntând frigul. Căra trei geamantane mari, două într-o mână, şi unul în cealaltă (acesta era plin de cărţi şi atârna greu, ca umplut cu plumb). Îl rugasem insistent să mă lase să-l ajut, dar refuzase. Nu fusese de acord nici să ne oprim din când în când, ca să ne odihnim. Se înroşise şi respira greu, mâinile cu bagaje îi trăgeau în jos umerii, dar refuza să cedeze. Resturi din uriaşa sa forţă de altădată îl ajutau să facă faţă unei situaţii care l-ar fi depăşit până şi pe un bărbat tânăr de azi.

Aproape că mi-au dat lacrimile. Aveam în faţă un om care toată viaţa visase măreţia. Şi care o cucerise de unul singur, fără să se plângă niciodată, nimănui. Şi care respingea umilinţa de-a fi bătrân.

Alex Stefanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE