• Tweet

Un proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul securitatii și apărarii nationale, aflat în dezbatere în guvern în aceste zile, introduce dictatura militară în România, prin decretarea unei așa-zise stări de criză în aproape orice situație imaginabilă, dar nu strict în cazul uneia deja produse. E suficient să existe doar o amenințare ori fie și doar o vulnerabilitate pentru ca respectiva situație să fie declarată. Și nu prin decizie a președintelui, parlamentului ori măcar a guvernului, ci strict prin hotărăre a CSAT, organism care nu are legal niciun drept să emită asemenea decizii.

De ce aceste modificări?

"În contextul generat de dinamica îngrijorătoare a situației de securitate pe flancul estic al NATO, interesul public general reclamă adoptarea urgentă a unor măsuri care să permită instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională să intervină prompt și prin măsuri adaptate gradual pentru gestionarea eficientă a riscurilor la adresa intereselor naționale și aliate.

Pentru contracararea, gestionarea riscurilor și a amenințărilor în situațiile de criză care se dezvoltă și au un impact major în domeniul apărării, sunt necesare măsuri cu caracter gradual și temporar. în acest context, efectele unei crize care se manifestă la nivel național sau în plan internațional pot avea o anumită intensitate și întindere, încât pot solicita generarea, la nivelul autorităților publice centrale și locale, a unor măsuri de adaptare pentru prevenirea, descurajarea și asigurarea reacției prompte și adaptate la riscuri și amenințări, pe durate limitate în raport cu evoluția situației de criză, însă fară a fi necesară instituirea sau declararea unei stări excepționale, potrivit legislației în materie".

Concret, Legea apararii nationale a României nr. 45/1994, (modificată prin legea 58/2011), prevedea, la art.8 următoarele:

"Conducerea acţiunilor militare la nivel strategic, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu, declararea stării de mobilizare sau a stării de război se realizează prin Centrul naţional militar de comandă. Pe timpul agresiunii şi al stărilor prevăzute la alin. 1, Centrul naţional militar de comandă se subordonează direct Consiliului Suprem de Apărare a Ţării".

Urmau alte detalii, dar esențial e că aplicarea măsurilor din lege se făcea strict în caz de agresiuni militare, inclusiv război, ceea ce presupunea declararea de către Parlament, la cererea Președintelui, a stărilor de asediu, mobilizare sau război, prevăzute în Constituție.

Noua lege pritocită de guvernanți schimbă radical spiritul legii apărării și introduce următoarele prevederi: 

"În afara agresiunii și a stărilor prevăzute la art. 8 alin. I, situațiile de criză cu impact asupra securității și apărării naționale sunt gestionate de Ministerul Apărării Naționale, în condițiile prevăzute în procedura de coordonare a răspunsului la criză, aprobată prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

În funcție de manifestarea situațiilor de criză cu impact asupra securității și apărării naționale la nivel național sau în plan internațional, la propunerea ministrului apărării naționale, cu avizul prim­ ministrului, Consiliul Suprem de Apărare a Țării poate emite o hotărâre privind declararea situației de criză cu impact asupra securității și apărării naționale, respectiv încetarea acesteia. Centrul național militar de comandă asigură, la nivel național, coordonarea implementării măsurilor de răspuns, în scopul prevenirii și descurajării riscurilor și amenințărilor la adresa securității și apărării naționale".

Și vine partea nucleară:

"În înțelesul prezentei legi, prin situație de criza în domeniul securității și apărării naționale se înțelege situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de apariția unuia sau mai multor incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional, sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități prin care
sunt grav perturbate sau amenințate condițiile de viață, sănătate și mediu, proprietatea, stabilitatea politică, economică sau socială, ordinea publică, securitatea și apărarea națională, precum și alte valori constituționale care impun adoptarea de măsuri specifice prin acțiunea unitară a autorităților și instituțiilor statului român, pentru înlăturarea cauzelor, gestionarea efectelor și revenirea la starea de normalitate."

Mai primim asigurări, în proiectul de lege, că "Restrângerea exercițiului unor drepturi poate interveni numai în cazurile limitativ enumerate de legea fundamentală, printre care și apărarea securității naționale. Măsurile restrictive prevăzute de prezentul act normativ întrunesc condițiile prevăzute de art. 53 din Constituția României".

Mai pe scurt, ni se pot restrînge toate drepturile prevăzute în Constituție, la fel ca la stările de urgență, de alertă etc. Doar prin hotărîre a CSAT, instituție despre care am aflat recent că nici nu trebuie să se întrunească pentru decizii, sunt suficiente cîteva telefoane.

De aici, cele trei observații:

1) Noua lege introduce instaurarea unei așa-numite stări de criză într-o infinitate de situații definite superficial ca fiind "perturbare", "amenințare" sau "vulnerabilitate". Practic, toate domeniile care există. Parcă nemulțumiți cu lunga înșiruire de domenii acoperite de lege, autorii mai adaugă și termenul vag de "alte valori constituționale". Un gen de exprimare vag, ne amintim, des sancționat de Curtea Constituțională.

Păi Constituția, în principiu, acoperă cam toate valorile importante pentru societate. În plus, aici nu vorbim de evenimente produse - precum declanșarea pandemiei - ci și doar de amenințări și chiar vulnerabilități. Diferența e că o amenințare ține de ceva rău legat de care sunt semne că s-ar putea produce curînd, în timp ce prin vulnerabilități se înțeleg situații care se pot produce oricînd, deci, practic, vorbim de amenințări perpetue.

2) Starea de criză se introduce nu doar cînd există amenințări la adresa României, ci și a aliaților săi.

3) Starea de criză se declară și se stopează de către CSAT, prin hotărăre. 

Acest drept încalcă nu doar Constituția și legile în vigoare privind starea de urgență șamd, ci pînă și legea de funcționare a CSAT, unde scrie clar, la art.4:
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are următoarele atribuţii:
(...)
b) la solicitarea Preşedintelui României, analizează şi propune măsuri pentru:
1. instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi;
2. declararea mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate;
3. respingerea agresiunii armate îndreptate împotriva ţării;
4. declararea stării de război şi încetarea sa;
5. iniţierea, suspendarea sau încetarea acţiunilor militare;

Deci, CSAT poate doar să propună, nu să dispună. Conform noii legi care se pregătește, CSAT nu mai propune. Dispune direct și fără drept de apel. Instituie și suspendă starea de criză cînd vrea, pe ce perioadă vrea, pe baza analizelor - care pot fi secrete, desigur - care vor acredita posibilitatea unei amenințări la adresa a tot ce se poate închipui. Pe scurt și fără a ne teme de cuvinte mari, ne paște dictatură militară.

Bogdan Tiberiu Iacob