• Tweet

Nimeni nu a părut șocat după rezultatul recensământului de anul acesta: am mai rămas doar 19 milioane, pierzând peste 4 milioane de persoane de la revoluție încoace. Jumătate dintre aceștia, 2,2 milioane de persoane, au dispărut după aderarea la Uniunea Europeană. Aceste milioane de oameni care au plecat din țară au fugit, de fapt, de sărăcie. Și de salarii mici. Nimeni nu a plecat de bine, poate cu excepția prea-bogaților Sebastian Ghiță, Sorin Oprescu și a altora ca ei.

91 de miliarde de euro sau 450 de miliarde de lei. Atât reprezintă suma tuturor salariilor din România. Pare o sumă impresionantă, nu? Mai ales dacă o comparăm cu ceea ce aveam acum 10 ani, când suma tuturor salariilor de la noi din țară era cam jumătate din cât este astăzi. Cu 5 miliarde de euro a crescut totalul salariilor din țară doar într-un an, din 2020 până în 2021.

Cele 450 de miliarde de euro se împart la 6,6 milioane de contracte de muncă (5,44 milioane de contracte cu normă întreagă și 1,14 milioane de contracte cu normă parțială sau part-time). Asta înseamnă o medie de 68 000 de lei pe an, adică 5680 de lei/lună. Și vorbim aici de salarii brute, care includ contribuțiile și impozitul pe venit!

Deci 1150 de euro/lună venit brut pentru un contract de muncă. În 2010, cele 45 de miliarde de euro cât reprezentau salariile noastre se plăteau către 5,6 milioane de contracte de muncă, cu o media de 680 de euro/lună/contract. Avem, așadar, o creștere de aproape 60% a veniturilor salariale medii. Și 1 milion de contracte de muncă în plus!

Dar România avea, în 2010, un PIB de 124 de miliarde de euro (522 de miliarde de lei la un curs mediu de 4,2 lei/euro), iar în 2022 a avut un PIB cam dublu dublu, de 240 de miliarde de euro (aproape 1180 de miliarde de lei la un curs mediu de 4,92 miliarde de lei).

Rezultatul tuturor vorbelor frumoase din campaniile electorale și al marilor politici pro-europene duse de către guvernele noastre din ultimii 11 ani este următorul: salariile au crescut, oameni buni, de două ori mai încet decât a crescut economia! Cum ne mai putem mira atunci că au plecat din țară 4 milioane de oameni după aderarea la Uniunea Europeană?

Ei bine, de fapt, suma salariilor românilor reprezintă cel mai puțin, ca pondere în PIB, din întreaga Uniune Europeană, doar 37,9! Atât valorează munca la noi în țară, atâta pondere are în valoarea adăugată produsă într-un an.

Produsul intern brut al unei națiuni poate fi împărțit între beneficiarii săi: angajații - care se aleg cu venituri, în principal salarii, plus contribuții de asigurări sociale, statul - care încasează taxele pe consum, TVA în primul rând și patronatul - care încasează profiturile distribuite. Media europeană este următoarea: 47,8% sunt veniturile angajaților, din care 9,9% sunt contribuțiile sociale plătite în numele acestora și 37,8% sunt salariile, 10,8% ia statul prin taxarea consumului și 41,4% revine patronatului, prin profitul brut. Mai rotund, 48% din valoarea nou-creeată revine salariatului, 11% statului și 41% patronatului.

Prin această pondere din distribuirea valorii nou create se menține coeziunea socială și bunăstarea generalizată în Europa. Plus buna funcționare a statelor.

Noi ieșim din acest tipar cu următoarele proporții: angajaților le revine doar 38% , statului doar 9%, iar patronii își rețin pentru ei partea leului: aproape 53%! Nu mai există nicio națiune europeană la care patronatului să îi revină peste 50% din PIB, în afară de Irlanda (68%) și Grecia (52,5%). Iar națiunile la care salariaților le revine mai puțin de 40% din PIB sunt Irlanda (doar 25%) și Grecia (36,5%)! Dar Irlanda reprezintă un caz singular în statisticile europene, pentru că aici își au sediul (cel puțin european, dacă nu global) foarte multe companii de tehnologie, care își consOlidează în Irlanda profiturile obținute global, beneficiind de un regim fiscal aparte. Economiei irlandeză nu este, așadar, descrisă de indicatorii statistici obișnuiți la fel ca în cazul celorlalte state.

Excepție făcând Irlanda, deci, România și Grecia sunt singurele țări europene care ies din tiparul bunăstării generalizate și al coeziunii sociale. Aici, în România și în Grecia, tiparul european al dezvoltării nu se mai menține, aici se construiește o societate bazată pe mari inegalități și pe sărăcie.

Dacă ar fi să ne uităm la națiunile care contează cu adevărat, adică cele care au avut succes în ultimele decenii am vedea că Germani își împarte PIB-ul astfel: 53,7% la salariați, 8,1% la stat și 38,2% la patroni. Poate de aia toată lumea și-ar dori să trăiască în Germania. Dar, a propos, crede cineva că patronii germani sunt chinuiți de nevoi și de sărăcie, deși rețin cu mult mai puțin decât omologii lor din România sau Grecia?

Austria, alt stat bine închegat social împarte valoarea nou creată astfel: 50, 3% la angajați, 9,3% la stat și 40,4% la patroni. Își închipuie cineva că patronii austrieci își plâng viața grea de dimineață până seara?

Dar hai să venim și în zona noastră. Polonia are exact același model ca la noi: 38,6% către salariați, 13,2 % către stat și 48,1% către patroni. Ungaria are alte proporții, însă: 40,2% către salariați, 15,5% către stat și 44,3% către patronat. Este evident că în estul continentului, patronatului îi revine o plăcintă mai mare decât angajaților din plăcinta PIB-ului, dar parcă nicăieri nu este atât de disproporționată împărțirea cum este la noi sau la greci!

Sigur, sună frumos să vorbești despre valori europene și despre atașamentul partidului la acestea. Numai că realitatea este cu totul alta. Salariile meschin de mici plătite românilor au adus după ele fenomenul sărăciei și al inechităților majore. Astfel, România a ajuns să fie țara europeană cu cea mai mare pondere a populației aflate în risc de sărăcie și de excluziune socială: 38,5% dintre români (cam 4 din 10) se găsesc în această categoriei, în pragul sărăciei adică:

Ce înseamnă acest lucru? O persoană se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (AROPE este denumită această situație în Uniunea Europeană) dacă se încadrează într-una din următoarele trei categorii:

• se găsește în risc de sărăcie
• se află în deprivare materială sau socială severă
• trăiește într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii.

Să le luăm pe rând. Te găsești în risc de sărăcie atunci când venitul disponibil este mai mic decât „pragul de sărăcie", adică 60% din venitul mediu la nivel național, incluzând și prestațiile sociale primite din partea statului.

Cum în România venitul lunar mediu disponibil este de 2476 de lei/persoană (6227 de lei /gospodărie), din care 21% provin din asistența socială, rezultă că pragul sărăciei este de 1485 de lei/persoană. Ei bine, 23,8% dintre români se află în risc de sărăcie, 4 milioane și jumătate de semeni ai noștri, fiind nevoiți să trăiască cu mai puțin de 1485 de lei pe lună.

A te afla în deprivare materială și socială severă înseamnă a nu putea să îți satisfaci cel puțin 7 dintr-un set de 13 componente ale unei vieți normale. Cele 13 semne ale unei vieți normale sunt:

• să poți face față unor cheltuieli neașteptate
• să ai o săptămână de concediu pe an în afara localității de reședință
• să poți plăti ratele la creditul imobiliar, chiria și utilitățile
• să poți mânca cel puțin o dată la două zile carne sau pește
• să poți schimba mobila uzată
• să ai acces la un automobil
• să poți avea casa încălzită corespunzător iarna și răcită corespunzător vara
• să ai conexiune internet
• să ai cel puțin două perechi de încălțăminte pe an
• să îți poți schimba hainele uzat
• să mănânci „în oraș" cu familia măcar o dată pe lună
• să ai activități de recreere „în mod regulat"
• să ai la dispoziție o sumă de bani pentru „dorințe personale".

În fine, a locui într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii înseamnă ca în acea gospodărie adulții între 18 și 64 de ani să nu lucreze mai mult de 20% din timpul de lucru posibil, adică mai puțin de 8 ore/săptămână.

Unde este această sărăcie concentrată ? Cea mai înaltă rată de risc de sărăcie și excluziune socială o găsim în rândul familiilor cu trei sau mai mulți copii (62,4%), apoi în rândul persoanelor singure fără copii (49,8%), al familiilor monoparentale cu un copil (47%). Cel mai mic risc de sărăcie se găsește la familiile cu un singur copil (18,2%) și la familiile fără copil (30,2%).

Și dacă am vorbit despre salariile extrem de mici plătite în România, hai să vedem și cum sunt ele distribuite pe județe (în luna mai 2022).

Doar în București salaraiul mediu net depășește 5000 de lei/lună (5093 de lei) și în încă trei județe depășește 4000 de lei (Cluj 4.864 de lei/lună, Sibiu 4.296 de lei/lună și Timis 4.257de lei/lună). Cele mai mici salarii nete lunare, sub 3000 de lei, le găsim în Vaslui-2.914 de lei/lună, în Vrancea-2.896 de lei/lună, în Teleorman- 2.886 de lei/lună, în Valcea-2.886 de lei/lună și în Harghita-2.833 de lei/lună.

Salariile indecent de mici plătite în România au făcut din țara noastră campioana europeană la emigrare: peste 3 milioane de români au plecat din țară în alte state europene să găsească un salariu mai bun.

Da, oameni buni, România are același număr de oameni care au plecat de acasă în alte țări europene ca toate celelalte țări europene la un loc! 3 milioane de români au fugit de salariile mici de acasă. Următorii după noi sunt polonezii, cu un număr aflat la jumătate (1,5 milioane de emigranți).

Pentru a înțelege inadecvarea totală a elitelor noastre, iată ce soluție au găsit ele la criza de personal: nu să crească salariile la un nivel decent, ci să aducă lucrători ieftini din afara UE; anul acesta se va atinge un maxim, vor veni aici peste 100 000 de lucrători non-comunitari, asta după ce în anii trecuți veneau zeci de mii.

Sunt salariile aici atât de mici încât pleacă românii cu milioanele? Nu-i nimic, politicienii au găsit soluția: vor aduce mai mulți străini , pentru a menține salariile mici. Ceea ce ei, însă, nu pot înțelege este că pentru fiecare vietnamez sau nepalez care vine să lucreze aici, cel puțin doi români vor alege să emigreze. Este asta o soluție pe termen lung?

Niciodată, nimeni dintre politicieni nu a deplâns restrângerea României, cel mai dureros fenomen din istoria noastră. Niciodată această națiune nu a avut o stare demografică atât de gravă. Și totul vine, oameni buni, de la sărăcie. Iar sărăcia vine de la salariile prea mici. Nu poți să ai a doua cea mai mare creștere economică din UE în ultimii 15 ani și să rămâi cu cea mai înaltă rată a riscului de sărăcie și excluziune socială. Nu poți să ai a doua cea mai mare creștere economică din UE în ultimii 15 ani și să ai, în același timp, cea mai mică pondere a salariilor în PIB!

O astfel de țară nu poate funcționa. Și nu funcționează. Pentru că românii au ales să plece de aici. Și nu mai rămâne nimeni care să plătească pentru pensiile celor bătrâni. Sau pentru școala copiilor. Sau pentru vindecarea celor bolnavi. S-a ajuns în situația hilară în care avem zeci de miliarde de euro de la UE de cheltuit și nu avem suficienți oameni care să muncească pentru acei bani.

Petrișor Peiu