Șocantele lumi paralele

Postat la: 14.04.2022 |

Șocantele lumi paralele

Ieri m-am aflat cumva în epicentrul unui eveniment excepțional. Lansarea la Academia Română a cărții „Aristocratul", la alcătuirea căreia am contribuit și eu. „Aristocratul" din această carte și din realitatea românească este academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Ultimul aristocrat român. Iar ceea ce s-a întâmplat mi-a dat certitudinea că, într-un fel, trăim în civilizații paralele. Mai avem o speranță.

Au participat la această lansare academicieni, profesori universitari, actuali și foști miniștri, actuali și foști parlamentari, ambasadori și alți diplomați, generali activi sau în rezervă ai Armatei Române și, firește, jurnaliști și numeroși alți intelectuali. Sala a fost arhiplină. Luările de cuvânt s-au ridicat la înălțimea evenimentului. Iar comportamentul participanților a fost tipic pentru o societate extrem de civilizată. De rafinată. De laminată. Iar această realitate mi-a redat speranța.

Există în societatea românească excepționale resurse de revigorare. Există combustibilul necesar unui progres exponențial. Putem fi mari și puternici. Putem demonstra - și este suficient doar să vrem - lumii întregi că reprezentăm o cultură în plină erfervescență. Avem pur și simplu motoarele necesare pentru a decola și pentru a ajunge, într-un interval de doar câteva decenii, una dintre cele mai interesante și puternice națiuni europene. Am avut o revelație. Totul e să vrem. Dacă vrem, nimic nu ne poate opri.

Constantin Bălăceanu-Stolnici, nu singur, dar jucând un rol principal, a reușit să impună lumii științifice mondiale necesitatea unor cercetări de tip avansat a creierului omenesc și a modului în care funcționează gândirea. A extrapolat descoperirile sale asupra universului electronic. Mai are puțin și împlinește 100 de ani. Dar înainte de a atinge acest prag, se poate lăuda și are tot dreptul să o facă cu faptul că el, ca român, ca ultimul aristocrat român, dar și ca savant al acestei țări, a fost un precursor al IT-ului. Al revoluției internetului. Și asta nu este tot.

Studiile sale privind gerontologia, modul exemplar în care a reușit să expună și să le promoveze în întreaga lume științifică, au creat un nou domeniu medical. Cel al gerontologiei. Astăzi, recunoscut, finanțat și practicat în întreaga lume. Pentru prima dată, în urma cercetărilor acestui savant, lumea a aflat că bătrânețea este o boală. Care poate și trebuie să fie tratată ca orice boală. Și mai întâi în România - și, atenție, vorbim despre România comunistă - și apoi în întreaga lume, grație câtorva savanți români, între care academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, gerontologia ocupă un loc de cinste, iar oamenii în etate sunt îngrijiți și tratați prin mijloace din ce în ce mai moderne.

Aristocratul cu ghilimele și aristocratul fără ghilimele, fără a face nici cel mai mic efort, a strâns în jurul său ceea ce, în orice societate modernă, civilizată, se numește „la crème de la crème". Adică tot ce este mai bun. Tot ce este mai valoros. Privind cu atenție asistența de la Academia Română, am realizat că, din prea mult scepticism, din prea mult spirit critic, îmi pierdusem speranța.

Credeam că acest univers românesc, așa cum este el astăzi schimonosit, nu mai are scăpare. Că nu mai avem nicio șansă. Că ne ducem în neant. Ei bine, am înțeles ieri că lucrurile nu stau așa. Iar raza de speranță, culmea, mi-a oferit-o „Aristocratul". Un om care se pregătește, după o viață în care a făcut atât de multe fapte bune, să meargă în neființă. Să demonstreze că sinteza în care a crezut o viață întreagă, între știință și Dumnezeu, este reală. Dar nu înainte de a împlini 100 de ani. Mai avem încă nevoie de aristocrat.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Șocantele lumi paralele

Postat la: 14.04.2022 |

0

Ieri m-am aflat cumva în epicentrul unui eveniment excepțional. Lansarea la Academia Română a cărții „Aristocratul", la alcătuirea căreia am contribuit și eu. „Aristocratul" din această carte și din realitatea românească este academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Ultimul aristocrat român. Iar ceea ce s-a întâmplat mi-a dat certitudinea că, într-un fel, trăim în civilizații paralele. Mai avem o speranță.

Au participat la această lansare academicieni, profesori universitari, actuali și foști miniștri, actuali și foști parlamentari, ambasadori și alți diplomați, generali activi sau în rezervă ai Armatei Române și, firește, jurnaliști și numeroși alți intelectuali. Sala a fost arhiplină. Luările de cuvânt s-au ridicat la înălțimea evenimentului. Iar comportamentul participanților a fost tipic pentru o societate extrem de civilizată. De rafinată. De laminată. Iar această realitate mi-a redat speranța.

Există în societatea românească excepționale resurse de revigorare. Există combustibilul necesar unui progres exponențial. Putem fi mari și puternici. Putem demonstra - și este suficient doar să vrem - lumii întregi că reprezentăm o cultură în plină erfervescență. Avem pur și simplu motoarele necesare pentru a decola și pentru a ajunge, într-un interval de doar câteva decenii, una dintre cele mai interesante și puternice națiuni europene. Am avut o revelație. Totul e să vrem. Dacă vrem, nimic nu ne poate opri.

Constantin Bălăceanu-Stolnici, nu singur, dar jucând un rol principal, a reușit să impună lumii științifice mondiale necesitatea unor cercetări de tip avansat a creierului omenesc și a modului în care funcționează gândirea. A extrapolat descoperirile sale asupra universului electronic. Mai are puțin și împlinește 100 de ani. Dar înainte de a atinge acest prag, se poate lăuda și are tot dreptul să o facă cu faptul că el, ca român, ca ultimul aristocrat român, dar și ca savant al acestei țări, a fost un precursor al IT-ului. Al revoluției internetului. Și asta nu este tot.

Studiile sale privind gerontologia, modul exemplar în care a reușit să expună și să le promoveze în întreaga lume științifică, au creat un nou domeniu medical. Cel al gerontologiei. Astăzi, recunoscut, finanțat și practicat în întreaga lume. Pentru prima dată, în urma cercetărilor acestui savant, lumea a aflat că bătrânețea este o boală. Care poate și trebuie să fie tratată ca orice boală. Și mai întâi în România - și, atenție, vorbim despre România comunistă - și apoi în întreaga lume, grație câtorva savanți români, între care academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, gerontologia ocupă un loc de cinste, iar oamenii în etate sunt îngrijiți și tratați prin mijloace din ce în ce mai moderne.

Aristocratul cu ghilimele și aristocratul fără ghilimele, fără a face nici cel mai mic efort, a strâns în jurul său ceea ce, în orice societate modernă, civilizată, se numește „la crème de la crème". Adică tot ce este mai bun. Tot ce este mai valoros. Privind cu atenție asistența de la Academia Română, am realizat că, din prea mult scepticism, din prea mult spirit critic, îmi pierdusem speranța.

Credeam că acest univers românesc, așa cum este el astăzi schimonosit, nu mai are scăpare. Că nu mai avem nicio șansă. Că ne ducem în neant. Ei bine, am înțeles ieri că lucrurile nu stau așa. Iar raza de speranță, culmea, mi-a oferit-o „Aristocratul". Un om care se pregătește, după o viață în care a făcut atât de multe fapte bune, să meargă în neființă. Să demonstreze că sinteza în care a crezut o viață întreagă, între știință și Dumnezeu, este reală. Dar nu înainte de a împlini 100 de ani. Mai avem încă nevoie de aristocrat.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE