Omul în alb!

Postat la: 30.03.2023 |

Omul în alb!

E ca o căldură. Te încălzește dar nu te arde! E ca un abur. E pretutindeni. Are miros de iarbă proaspăt cosită! Are o cămașă lungă, albă, ușoară, ca un fulg. E în picioarele goale!

Două găuri în picioare din care nu mai curge sânge. Sunt așa rămase ca mărturie că a fost OM pe pământ! Te dor? "Nu! Nu m-au durut niciodată că a fost doar Iubire! Durerea a rămas la voi, pentru că nu ați înțeles nici acum Iubirea!"

Ochii... ochii aceia albaștri, albastrul nevăzut de noi aici pe pământ. Un altfel de albastru! Nu știu cum se numește pentru că nu există nume pentru culoare! Aici! La noi! În durere!

De sub mânecile lungi, albe și largi ies palmele. Din nou aceleași găuri. Tot ca o mărturie că a fost OM! Că a fost aici pe pământ să poarte durerile noastre. Să le prefacă în bucurie! De care habar nu avem! Nu stim ce înseamnă! Doar credem că ne bucurăm! Cât de departe suntem de ce înseamnă bucurie!

Tălpile goale calcă pe iarba verde plină de rouă. Nici un fir de iarbă nu este aplecat la pămănt sub greutatea trupului. Înalt, subțire, ușor. Plutește! De aceea cred că se spune că este peste tot, dar nu-L vedem niciunde! Nu face rău nici măcar unui fir de iarbă! Verde! Crud! Se așează pe malul unui râu. Turcoaz, limpede, cu luciul strălucitor. Se aude viața apei. Vorbește! ÎL salută clipocind. Un susur calm, de parcă ar șopti iubire. Cred că Tatăl a dat culoarea apelor de aici, după ochii Lui! Niciodată aceeași. Întotdeauna altfel de albastru, ca să înțelegem că Este peste tot. Cu noi! Și în noi. Căci apă suntem!

Așa este și apa din noi? "La unii, zice EL. La alții e cerneală. Căci întunericul o întunecă. Dar se curăță. Dacă vreți. E așa simplu...doar te scalzi...e ca Botezul... când te lepezi de Satana. Și alegi să te unești cu Albastrul și cu Lumina. Rămân doar găurile și la voi. La cei care au reușit sa treacă prin Răstignire și au ales Viața. Adică Bucuria!"

Așa de simplu și atât de complicat! Câtă blândețe! Câtă iubire! Și ce căldură! Lumină lină! Mă uit în ochii Lui și sunt verzi. Ca Raiul. De data asta. Doamne, ce este viața?

Întinde mâna și mângâie o păpădie. Cercul acela perfect după ce cade floarea. "Vezi cât de firavă este? Și cât de puternică totodată? Așa e viața. Ca o floare care se transformă și e suflată în vânt. Dacă a fost iubire, umple totul în jur. Dă rod! Dacă nu, se usucă! E simplu!"

Mă uit la fruntea Lui. Urme de țepi și sânge. Nu curge, e proaspăt, dar stă acolo. De ce nu curge, că e proaspăt. Se vede! Omul în alb zâmbește. Totul se face mai luminos în jur, într-o lumină pe care nu am mai văzut-o niciodată! "Curge! Mereu! De la începutul lumii...e legământul Tatălui cu voi. Înainte de curcubeu!"

Mă uit nedumerită... Înainte de curcubeu?! "Da. Curge în fiecare apus și răsărit de soare deasupra apelor îmbrăcate în culoarea ochilor mei... Doar că voi ați uitat să vă mai uitați la ele. Ele așteaptă încă... să ridicați privirea spre Cer și să vă uitați în ochii mei! E preț de sănge răscumpărat. Din culoarea cernelei în culoarea Iubirii..."

Omul în alb..... Ce splendoare! Iubirea, Viața și Adevărul! Ca o mângâiere eternă, cu blândețe și înțelegere pentru noi cei ce purtăm culoarea cernelei în noi. Să ne ierte! Și poate într-o zi vom privi la păpădie, mări, răsărituri și apusuri și vom înțelege. Că nu avem nevoie decât de Iubire.... Și astfel am plâns! De Bucurie!

Zoe Dantes

loading...
PUTETI CITI SI...

Omul în alb!

Postat la: 30.03.2023 |

0

E ca o căldură. Te încălzește dar nu te arde! E ca un abur. E pretutindeni. Are miros de iarbă proaspăt cosită! Are o cămașă lungă, albă, ușoară, ca un fulg. E în picioarele goale!

Două găuri în picioare din care nu mai curge sânge. Sunt așa rămase ca mărturie că a fost OM pe pământ! Te dor? "Nu! Nu m-au durut niciodată că a fost doar Iubire! Durerea a rămas la voi, pentru că nu ați înțeles nici acum Iubirea!"

Ochii... ochii aceia albaștri, albastrul nevăzut de noi aici pe pământ. Un altfel de albastru! Nu știu cum se numește pentru că nu există nume pentru culoare! Aici! La noi! În durere!

De sub mânecile lungi, albe și largi ies palmele. Din nou aceleași găuri. Tot ca o mărturie că a fost OM! Că a fost aici pe pământ să poarte durerile noastre. Să le prefacă în bucurie! De care habar nu avem! Nu stim ce înseamnă! Doar credem că ne bucurăm! Cât de departe suntem de ce înseamnă bucurie!

Tălpile goale calcă pe iarba verde plină de rouă. Nici un fir de iarbă nu este aplecat la pămănt sub greutatea trupului. Înalt, subțire, ușor. Plutește! De aceea cred că se spune că este peste tot, dar nu-L vedem niciunde! Nu face rău nici măcar unui fir de iarbă! Verde! Crud! Se așează pe malul unui râu. Turcoaz, limpede, cu luciul strălucitor. Se aude viața apei. Vorbește! ÎL salută clipocind. Un susur calm, de parcă ar șopti iubire. Cred că Tatăl a dat culoarea apelor de aici, după ochii Lui! Niciodată aceeași. Întotdeauna altfel de albastru, ca să înțelegem că Este peste tot. Cu noi! Și în noi. Căci apă suntem!

Așa este și apa din noi? "La unii, zice EL. La alții e cerneală. Căci întunericul o întunecă. Dar se curăță. Dacă vreți. E așa simplu...doar te scalzi...e ca Botezul... când te lepezi de Satana. Și alegi să te unești cu Albastrul și cu Lumina. Rămân doar găurile și la voi. La cei care au reușit sa treacă prin Răstignire și au ales Viața. Adică Bucuria!"

Așa de simplu și atât de complicat! Câtă blândețe! Câtă iubire! Și ce căldură! Lumină lină! Mă uit în ochii Lui și sunt verzi. Ca Raiul. De data asta. Doamne, ce este viața?

Întinde mâna și mângâie o păpădie. Cercul acela perfect după ce cade floarea. "Vezi cât de firavă este? Și cât de puternică totodată? Așa e viața. Ca o floare care se transformă și e suflată în vânt. Dacă a fost iubire, umple totul în jur. Dă rod! Dacă nu, se usucă! E simplu!"

Mă uit la fruntea Lui. Urme de țepi și sânge. Nu curge, e proaspăt, dar stă acolo. De ce nu curge, că e proaspăt. Se vede! Omul în alb zâmbește. Totul se face mai luminos în jur, într-o lumină pe care nu am mai văzut-o niciodată! "Curge! Mereu! De la începutul lumii...e legământul Tatălui cu voi. Înainte de curcubeu!"

Mă uit nedumerită... Înainte de curcubeu?! "Da. Curge în fiecare apus și răsărit de soare deasupra apelor îmbrăcate în culoarea ochilor mei... Doar că voi ați uitat să vă mai uitați la ele. Ele așteaptă încă... să ridicați privirea spre Cer și să vă uitați în ochii mei! E preț de sănge răscumpărat. Din culoarea cernelei în culoarea Iubirii..."

Omul în alb..... Ce splendoare! Iubirea, Viața și Adevărul! Ca o mângâiere eternă, cu blândețe și înțelegere pentru noi cei ce purtăm culoarea cernelei în noi. Să ne ierte! Și poate într-o zi vom privi la păpădie, mări, răsărituri și apusuri și vom înțelege. Că nu avem nevoie decât de Iubire.... Și astfel am plâns! De Bucurie!

Zoe Dantes

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE