• Tweet

În 2020, vor avea loc alegeri locale și alegeri parlamentare. Conform unei legi nescrise, dar totuși implacabilă a alternanței la putere, atunci, în 2020, PNL va avea cea mai mare șansă de a câștiga puterea. Iar, în final, va putea forma un guvern. Până în 2020, PSD se va eroda, acest proces urmând să înceapă peste o lună și să se dezvolte, în mod accelerat și dramatic pentru socialiști, până în anul electoral.

Dar, atenție, înaintea anului 2020, este anul 2019. Un an al alegerilor prezidențiale. Pentru ca liberalii să câștige în 2020, ei trebuie să treacă cu bine, în 2019, un alt examen important. Prezidențialele din 2019 sunt cheia pentru rezultatele din 2020. Astăzi, PNL este un partid slab. Plasat la jumătatea scorului PSD. Dreapta însăși este fărâmițată și se poate fărâmița și mai mult. Perspectiva este sumbră. Mai ales dacă ne gândim la faptul că, după cinci luni de guvernare PSD, în care au început să se acumuleze destul de multe erori sau chiar greșeli flagrante, scorul liberalilor nu a crescut deloc. Și nici scorul celorlalte partide din opoziție. Iar scorul PSD a rămas pe loc. Ceea ce s-a schimbat este doar numărul nehotărâților. Care e mai mare. Ce urmează să se întâmple pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung?

Tendința dreptei de a se fragmenta crește. Încă două partide cel puțin, cel inițiat de Dacian Cioloș și cel emanat din Piața Victoriei, fie vor face un anumit punctaj, fie vor mări numărul cetățenilor care rămân în expectativă. USR nu a reușit să valorifice ultimele evoluții, spectaculoase de altfel, din societatea civilă. Dimpotrivă. Doarme. La propriu și la figurat. Și, la rândul său, s-ar putea sparge. PMP, care a ajuns printr-o minune în Parlament, la limita pragului de 5%-poate că minunea se cheamă STS -, nu se desfășoară pe o plajă suficient de largă pentru a câștiga noi aderenți sau pentru a recupera o parte dintre foștii susținători ai lui Traian Băsescu. Dar ce se întâmplă la PNL?

Îndelungata și dramatica fuziune între democrați și liberali este pe cale de a se săvârși în cele din urmă. Astăzi, fiecare dintre cei doi importanți protagoniști are susținători puternici și dintre foștii liberali și dintre foștii PDL-iști. În viitorul apropiat, peste circa o lună de zile, va exista o conducere centrală stabilă. Va fi Orban sau va fi Bușoi. Există, firește, riscul ca unii nemulțumiți dintre foștii liberali să plece la ALDE, întărind partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Există de asemenea riscul ca alți nemulțumiți, în urma modului în care se va desfășura congersul liberal, să plece la PMP. Întrucât foștii liberali și-au recuperat poziția deținută anterior, la momentul fuziunii, și domină în plan local, e clar că ei vor domina și la nivel central. Dacă acest rezultat va fi prea vizibil, există riscul nu al plecării masive a democraților lângă Traian Băsescu, ci, în funcție de realizarea unei mase critice, de formare a unui nou partid democrat. Cu centrul în Ardeal. Dar întins până în Moldova. Emil Boc abia așteaptă. Teoretic, orice este posibil, în următorul interval de timp, în ceea ce îi privește pe liberali. Cel mai probabil, însă, e că partidul va ieși întărit.

Chiar dacă stă undeva în pragul de 20%, PNL are toate șansele, după încheierea procesului de fuziune, cu sau fără a suferi pierderi semnificative în urma congresului, să crească în ritm accelerat. Acest lucru se poate întâmpla și cu Ludovic Orban la butoane, și cu Cristian Bușoi. În definitiv, amândoi sunt liberali veritabili, suficient de experimentați și pregătiți să se lupte cu un PSD care, pe măsura erodării la guvernare, va fi din ce în ce mai inconsistent și mai fragil. Teoretic, pentru PNL urmează aproape trei ani de creștere. Și în aceste condiții, are sau nu are importanță cine va deveni șeful liberalilor? Are! Și iată de ce.
Cum arătam mai sus, înaintea anului 2020, este anul 2019. Al alegerilor prezidențiale. Rezultatul acestora nu are cum să nu influențeze semnificativ, dacă nu cumva chiar major, scorul din anul următor, de la alegerile locale și parlamentare. Dacă PNL vrea cu adevărat să dețină puterea executivă între 2020 și 2024, trebuie să se pregătească pentru a trece cu succes un important examen politic în 2019, anul alegerilor prezidențiale.

Dar până ajunge acolo, congresul celor 5.000 de liberali, care va încheia un proces democratic intern care s-a desfășurat așa cum treuie, de jos în sus, va trebui să decidă, chiar dacă nu o face explicit, chiar dacă acest proces se întâmplă doar în mintea fiecărui participant, pentru ce fel de președinte va opta în 2019. Va fi modelul Iohannis? Va fi însuși Klaus Iohannis, căruia i se va da șansa unui al doilea mandat? Sau PNL va opta pentru altcineva? Când, peste o lună, înainte de a decide cine le va fi președinte și cum va arăta noua conducere centrală, liberalii se vor gândi, inevitabil, la prezidențialele din 2019, instinctiv, fiecare dintre ei se va gândi la adversar. Cu cine va defila, în definitiv, PSD în respectiva rundă electorală prezidențială? Cu Liviu Dragnea? Greu de crezut. Rămâne de văzut dacă, la acea dată, Liviu Dragnea, cu apucăturile sale discreționare, ca să nu le spun dictatoriale, și cu absența sa de la butoanele executivului, va fi eligibil pentru asemenea funcție.

Și, în paranteză fie spus, rămâne de văzut dacă până atunci morișca penală nu își va fi încheiat lucrarea, dreaptă sau nedreaptă, împotriva liderului PSD. Cu aceste consistente semne de întrebare, din ceea ce se vede până acum în partid, rezultă că, în 2019, PSD nu ar putea plasa pe linia de start a prezidențialelor decât un singur candidat. Pe Gabriela Firea. Actualul primar general al Capitalei. Un actor politic de prim rang aflat într-o continuă și de succes campanie mediatică. La limită, dacă intenționează să susțină un candidat din afara partidului, dar totuși apropiat de PSD, ar putea să își îndrepte privirile către Călin Popescu Tăriceanu. Dacă și numai dacă nu va fi înghițit și acesta de malaxorul unei justiții în continuare politizată. În rest, pentru PSD nu mai poate juca nimeni, în 2019, rolul pe care l-a jucat, în trecut, Sorin Oprescu. De personaj aparent din afara partidului, dar afiliat familiei

socialiste și asumat de familia socialistă.
În aceste condiții, pe cine ar putea opune liberalii? Prima opțiune este Klaus Iohannis. Dar va mai avea, în 2019, Klaus Iohannis suficient de multă popularitate pentru a trece cu succes acest examen? Nu se va eroda el dramatic până atunci? Și cum va putea explica Klaus Iohannis necesitatea unui al doilea mandat, în condițiile în care, în primul, nu a lansat niciun proiect de țară cât de cât consistent? Și dacă nu va fi Klaus Iohannis, atunci cine va fi? Răspunsul la această întrebare, care conține o cantitate mare de dramatism, dacă stăm să ne gândim că, în cazul PSD, există un proiect de președinte, va trebui, în mod obligatoriu, să analizăm profilul celor doi candidați care se luptă pentru conducerea PNL. În mod cert, niciunul nu are șansa de a candida cu succes la prezidențialele din 2019. Dar pe cine ar putea susține fiecare dintre ei? Cristian Bușoi este legat atât de structuri, cât și de Klaus Iohannis. Nu există nici cea mai mică îndoială că prima și probabil singura sa opțiune va fi Klaus Iohannis. Dar Ludovic Orban? Ei bine, acesta nu are încă nicio opțiune în ceea ce privește susținerea unui viitor președinte.

Unificarea dreptei, dacă ea se va produce, va putea oferi surprize și din această perspectivă. Pentru că, atenție, unificarea dreptei presupune și o revenire a liberalilor grupați în jurul lui Tăriceanu, cu Tăriceanu cu tot, alături de PNL. Ori, în aceste condiții, Călin Popescu Tăriceanu ar putea juca un interesant rol de jolly joker. Într-un anumit scenariu, el ar putea fi candidatul stângii, iar într-un alt scenariu, al dreptei reunificate, el ar putea fi candidatul prezidențial al liberalilor. La limită, Tăriceanu ar putea fi susținut, în mod neexplicit, de electoratul liberal. Un asemenea scenariu îl exclude pe Bușoi de la președinția PNL. Dar, atenție, nu îl include în mod necesar și absolut pe Ludovic Orban. Ca să se întâmple acest proiect, ar fi necesară, în prealabil, o reconciliere între Ludovic Orban și Călin Popescu Tăriceanu. Este ea imposibilă?

Sorin Rosca Stanescu