Ordinea mondială de azi
Postat la: 16.01.2023 |
Ordinea mondială este ordinea ce rezultă după ce treci cu mintea peste multe date, capacități și fapte. Este ceva ce se poate stabili doar prin abstractizare, înțeleasă ca operație logică. Dacă cumva există ordine! Au fost, cum se știe bine, epoci fără ordine sau cu ordine necunoscută.
Azi nu suntem departe de o astfel de situație, căci ceea ce părea că este ordine este pus în mișcare. Mărturii sunt analizele care dau tonul rezolvărilor (de la Amin Maalouf, Le Déreglement du monde, 2009, trecând prin Niall Ferguson, The Great Degeneration. How Institutions Decay and Economies Die, 2012, și Gerard Chaliand, Jan Michel, Vers un nouvel ordre du monde, 2013, la Carlo Masala, Die Welt-Unordnung. Die globalen Krisen und das Versagen des Westens, 2016). Astăzi, convingerea dezordinii este răspândită.
În ceea ce mă privește, am adus discuția despre ordinea viitoare a lumii sub cinci teze: sensul istoriei în zilele noastre rezultă din interacțiunea sistemelor majore ale societăților actuale - economie, politică, armată, cultură; lumea este condusă acum de o geometrie variabilă a supraputerilor; în pofida globalismului, care a dominat trei decenii, se petrece revenirea la suveranitatea națională; are loc emergența de noi supraputeri și puteri; nu este soluție la crizele actuale în afara legitimării asigurate prin democratizare internă, înăuntrul statelor, și prin respectarea suveranității naționale, în accepțiunea adusă la zi, și cooperare a statelor (vezi A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, Niculescu, București, 2017). Nu au apărut fapte care să contrazică tezele de mai sus. Sunt, mai curând, confirmări.
Ce ne spun însă cele mai noi abordări? Am în vedere aici patru dintre ele, acelea care au căpătat circulație la sfârșitul anului 2022. Să le trecem în revistă și să concluzionăm.
Titularul de acum al relațiilor Internaționale de la Universitatea Harvard, Steven Walt, în interviul sub titlul How 2022 Changed the World, realizat de editorul „Foreign Policy" (21 decembrie, 2022), spune fără menajamente că războiul în curs din Ucraina are importanță, dar nu constituie miezul istoriei de azi. Adjudecarea Dombas-ul este miza actuală directă, dar deznodământul războiului va determina mai puțin ordinea lumii, în următorii până la treizeci de ani, decât alte evenimente. Ordinea lumii ce vine o determină în fapt incomparabil mai mult schimbarea climei, progresele în tehnologia digitală, consolidarea Chinei. Dacă va crește temperatura cu peste două grade Celsius, vor fi probleme destul de grave. Tehnologia digitală va schimba, oricum, mai departe societățile. Iar consolidarea Chinei va restructura în continuare lumea.
Desigur că ceea ce s-a petrecut în anul 2022 nu este fără efect. În urma chemării actualei administrații americane la coalizarea democrațiilor, s-au făcut pași în diplomație, spune Steven Walt. Dar rezultatele sunt anevoie de deslușit.
Pe de o parte, după ce a parcurs ani de relativizare a importanței organizației, NATO, ca întreg, s-a reactivat. Pe de altă parte, însă, au fost distanțați aliați tradiționali, precum Israelul și Arabia Saudită, care nu au acceptat să se alăture în chestiunea Ucrainei. „Alte țări își vor urma interesele așa cum vor considera și vor avea opțiuni. Nu vor trebui să se alinieze în mod necesar la Washington și ne vom obișnui cu aceasta". India, de pildă, nu este interesată să se amestece în acea chestiune.
Pe de o parte, s-a deschis un conflict pe două fronturi, un conflict politico-militar cu Rusia, în Ucraina, și unul economic, cu China, în comerțul internațional. Administrația actuală de la Washington DC vrea să le „înfrângă (defeat)", dar, în același timp, vrea să evite conflictul nuclear și prăbușirea economiei mondiale. Pe de altă parte, nu este sigur că se cunosc implicațiile acestor opțiuni.
De altfel, măsurile economice luate în urma conflictelor și consecințele încep să nemulțumească țările. Sunt acum exemple țări asiatice și Olanda, care văd altfel lucrurile. Iar așa cum arată raporturile cu Iranul, în locul calmării tensiunilor, prin conlucrare cu forțe promițătoare, s-a ajuns, în condițiile existente, la înăsprirea relațiilor cu o altă putere ce devine nucleară. În America Latină se trăiește o „cronică problemă de guvernanță instabilă" care traversează marea parte a continentului, fără a mai fi pe modelări tradiționale la „stânga" sau la „dreapta". Această criză are reverberații mai curând în politica internă în SUA.
Cunoscutul teoretician și istoric Renzo Giorgetti vede ordinea mondială prin prisma unor diagnoze cuprinzătoare. El constată o continuitate de la „absolutismul revoluționar", la ceea ce s-a petrecut din anii optzeci încoace sub aspectul „metotei de guvernare și a inflexibilității acțiunii administrative".
Au avut loc, desigur, schimbări în societățile existente, dar nu o „eliberare" a oamenilor. „Avem, între altele, o egalitate negativă desconsideratoare, ce neagă orice rol asocierilor, corpurilor intermediare și tuturor opozanților eventuali, pentru a impune o voință unică, ce se și impune fără rezistențe în confruntările unei societăți nivelate" (Il nuovissimo ordine mondiale. La tiranide antiumana, quintessenza de la demagogia egualitaria, Passagio al Bosco, 2022, p. 42). Ceea ce Alexis de Tocqueville a blamat sub termenul de „despotism democratic" a devenit acum realitate. „Toate Constituțiile moderne sunt considerate <sacre și inviolabile>, dar numai deoarece deținătorii puterii nu hotărăsc contrarul" (p.45). Proliferează în societăți „un tip uman mereu mai puțin preocupat de apărarea propriei autonomii și mai înclinat să accepte forme de gândire mai omologante și limitative ale libertăților personale" (p.47). În acest timp, „societatea se scindează mereu mai mult, devine mai <liberă>, deși pierde orice tip de coeziune și ordine internă, până la a se reduce la o masă informă. Iar ceea ce atinge geniul proprgandiștilor sectari este cu adevărat notabil: a spația orice etapă a degradării cu o victorie, o etapă de progres sau de justificare a unei <cuceriri> obținută după lungi și extenuante lupte" (p.49).
Procesul nu s-a încheiat, căci „acest mare război continuă încă, luând forme tot mai diverse, cu mare coerență și obiective foarte precise, până la zilele dramatice în care se pregătește marea conversiune antiumană a Celei mai Noi Ordini Mondiale" (p.50). Acum „întreaga națiune este tratată ca o țară ocupată" (p.73). Are loc „o alienare a individului în colectiv, o operațiune prin mijloocirea căreia se elimină orice tip de personalism, spirit al locului, al organizației, al familiei, orice tip de interes, de amintire, limba și patriotismul" (p.77). Obiectivele contra naturii devin oficiale.
Pe un fond pe care se tematizează o „restructurare a omului (ristrutturazione dell'uomo)", are loc formarea „noului proletariat mondial". Cei care îl compun, „noii proletari", nu sunt neapărat săraci. Ei pot avea venituri considerabile, dar rămân „cu independență limitată, docili față de toate comenzile și impunerile" (p.87), simple „instrumente" în societate la dispoziția angajatorilor. „Atomizarea socială" ce are loc azi favorizează diferite direcții ale „Celei mai Noi Ordini Mondiale".
Cunoscutul demniar maghiar Balasz Orban a făcut cunoscut presei reflecția primului ministru al Ungariei, din decembrie 2022, asupra ordinii mondiale ce vine (Orban's goal is to make Hungary a regional middle power in Central Europe, 8 January, 2023). Preocuparea sa este evident de a contura opțiunile țării sale în configurația actuală a lumii.
Punctul de plecare îl constituie, cum este firesc pentru decidenții politicii externe a unei țări, ținta de atins.Ținta enunțată „pentru Ungaria este să părăsească nivelul țărilor cu venit mijlociu, să intre în rândul țărilor dezvoltate și să atingă statutul de putere regională mijlocie în Europa Centrală". Deviza călăuzitoare este: „Nu dezmembrării, da, conectării (No to dismantling, yes to connecting)".
În contextul actual, continuă argumentarea, posibilitatea părăsirii nivelului mijlociu de dezvoltare este, însă, amenințată de o seamă de factori, inclusiv de „ordinea neoliberală a lumii". Aceasta a fost afectată sub multe aspecte în anii recenți - Brexit, izbucnirea pandemiei coronavirusului în 2020, războiul ruso-ucrainian - și conduce la ceea ce autorul numește „deconectare (disconnection)" în lume. Mai concret, această „deconectare" va duce eventual la crearea de blocuri internaționale, precum cele trăite deja în epoca „războiului rece".
Opțiunea aici este ca Ungaria să rămână în afara diviziunii lumii în blocuri, căci încadrarea ar echivala cu a deveni irelevant . „Ceea ce s-ar petrece într-un asemenea caz ar fi cel mult situația în care fiecare țară are de ales un centru, iar relația ei cu acel centru ar fi una exclusivă. În alte cuvinte, țara noastră ar fi inevitabil forțată să joace un rol subordonat, ceea ce ar împiedica-o să părăsească rândurile țărilor cu venit mijlociu".
Așa stând lucrurile, „primul pas al strategiei maghiare de recuperare a decalajelor este să dezvolte o logică a globalizării specifică țării, în care efectele negative să fie depășite. Modelul economiilor interconectate oferă o soluție la această problemă". Pentru această performanță există premise. De pildă, în ultimii doisprezece ani, GDP per capita al Ungariei a urcat de la 66% din media Uniunii Europene la 76%, apropindu-se cel mai mult de nivelul înalt al dezvoltării. În orice caz, țara va putea înainta aplicând o „strategie economică nouă", având cinci piloni: ridicarea sectorului bancar indigen la rangul unui jucător regional și global; întărirea în continuare a nivelului, deja record, al investițiilor directe; mai multe legături în câmpul energiei cu punctele de distribuție majore din lume și din regiune; un rol mai puternic al Ungariei pe scena internațională și consolidarea industriilor ei alimentară, farmaceutică și auto; folosirea restructurării învățământului superior, aflată deja în curs, pentru a facilita transferul de know-how spre industrie și cercetare.
Mai nou, contează reflecția lui Niall Ferguson (Goodbye to all that: Is the international order as we know it over?, 2017), care examina „ordinea internatională liberală" după ce amintea cât de precaut trebuie operat cu noțiunile din spațiul public, acestea fiind excesiv volatile. Pe bună dreptate, renumitul istoric observa că „ordinea internațională" capătă suport atunci când pe scena economiei sunt mari jucători - de exemplu, pentru anii noștri, SUA, Rusia, China, India. Observația sa fundamentală este, însă, aceasta: „paradoxul ordinii internaționale liberale constă în aceea că a făcut accesibilă tehnologia pe scară mare, distrugând în același timp joburi manufacturiere în ceea ce oamenilor le place să numească Heartland. Este ceea ce globalizarea supralicitează în termeni economici". Faptul are consecințe sociale - de pildă, ruinarea clasei mijlocii. Autorul respinge pe drept prejudecăți curente - de exemplu, că lipsa „ordinii internaționale liberale" ar duce la război și că politicile ce-și asumă interese „naționale" ar antrena negreșit conflict.
Aceste patru reflecții rămân prototipice pentru discuția internațională actuală. Ce concluzii se impun la despărțirea de anul 2022?
Cum se știe demult, democrația este superioară autoritarismului. Nu este însă integru acela care nu observă că și democrațiile existente au de examinat ce anume practică în fapt. Căci rămâne diferență între statul avariat și statul funcțional, între statul de drept și statul de drept democratic, între „democrația mută" și „democrația deliberativă", între „cetățeanul instrument" și „cetățeanul unei democrații". Exemplificările la îndemână pentru orice persoană lucidă sunt, din nefericire, abundente.
Astăzi, în lume are loc „deșteptarea" națiunilor - ca să folosim termenul sugestiv din imnul României. Ea nu înseamnă neapărat provocarea asocierilor internaționale existente. Dar, ca fapt, fiecare națiune care se respectă caută să-și promoveze interesele proprii așa cum le înțelege. Schimbarea lumii este acum în direcția căutărilor de profilare a țărilor conform a ceea ce vrea fiecare.
Nu este posibilă dezvoltarea unei țări fără ca aceasta să se asume pe sine cu competență în constelația internațională. Intervenția externă, inclusiv pentru democratizare, s-a dovedit a fi simplu instrument de dominație și nu dă rezultate. Analizele americane de la Harvard, Chicago și alte centre, sau cele germane și franceze o spun fără ocoliș.
Alimentarea de azi a conflictului internațional pune în pericol nu doar o țară sau alta, un regim politic sau altul, ci, în mod direct, nivelul de dezvoltare atins. Dacă nu cumva soarta umanității! În orice caz, cooperarea angajată prin șirul acordurilor supraputerilor din perioada 1972-1991, la care s-a ajuns la Shanghai, Helsinki, Geneva, Reykjavik, Washington DC, Moscova, Soci, se dovedește superioară opțiunilor actuale și este cazul relansării ei.
În diferite țări se simte nevoia de proiecte ale asumării de sine. Dar în multe dintre ele, cum este și România actuală, nevoia acută este, înainte de orice, de lideri calificați. Așa cum se observă cu ochiul liber, acolo unde mediocrația și, mai cu seamă, prostocrația controlează statele, nu numai că lipsește inovația, dar sunt pierderi, sărăcie, tragedii. Se dovedește din plin astăzi că nimic nu se plătește mai scump decât îngustimea vederilor, sărăcia minții, abuzurile și corupția celor care ajung în roluri publice.
Andrei Marga
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
-
Vaticanul își întărește rândurile de exorciști
Vaticanul iși intarește slujirea de exorcizare. Faptul e real și verificabil. Restul, partea cu apocalipsa iminenta, e i ...
-
Micul Goe de la Cotroceni s-a auto-identificat drept șef al sistemului!
Turnurile Babel pe care le construim mereu, constant, irațional, impinși de Zeitgeist-ul malefic al unor epoci blestemat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu