• Tweet

Ne aflăm într-o situație extrem de grea. Care face diferența dintre statul de drept și statul nedrept. Dintre statul pe care ni-l dorim și statul pe care îl avem. Dintre un stat normal, care funcționează într-o democrație, și statul mafiot, la care s-a referit, în mod expres, Traian Băsescu. Această criză este generată de existența nu a unui protocol în afara legii, ci a mai multor protocoale care au afectat și au alterat, într-un mod incalificabil, actul de justiție. Cum poate răspunde societatea în fața unei asemenea provocări? Cum pot fi reparate lucrurile?

Eu nu îi condamn pe cei care spun că au încredere în justiție. Și nu îi aprob pe cei care afirmă că nu au încredere în justiție. Cea de-a doua categorie vrea, de fapt, să spună altceva. Că nu poate avea încredere în actele de injustiție care au fost asumate de unii oameni din justiție. Și această ar putea fi o exprimare mai în regulă. Dar ce ne facem acum, când s-au confirmat cele mai negre analize și concluzii lansate în ultimii ani în spațiul public? A spus-o cu subiect și predicat nu o persoană oarecare, ci însuși procurorul general al României. Și nu la o șuetă, unde ar fi fost înregistrat pe ascuns, ci la vedere, în fața Consiliului Superior al Magistraturii. Care nici de această dată nu a tresărit. Timp de zece ani, în România, justiția a funcționat alandala. Ilegal. Și, în acest mod, au fost întocmite, împotriva unor oameni, mii de dosare penale și au existat mii de condamnări.

Un parteneriat în afara legii a fost încheiat între DNA pe de o parte și diverse instituții ale statului, inclusiv SRI. Operațiunea a fost decisă în Consiliul Suprem de Apărare a Țării-care, însă, nu poate emite norme cu putere de lege - și, în esență, a constat în cooperări instituționale care au făcut din serviciile de informații și din alte instituții și organisme, în mod ilegal, participanți la acte de urmărire penală. Astfel, SRI și alte instituții, în virtutea acestor protocoale, au participat la strângerea de probe împotriva unor persoane. În mare parte, toată această vastă operațiune s-a subsumat unei bătălii politice. Iar al doilea fapt esențial este că cei care au strâns probe, de multe ori, le-au și confecționat cu rea-credință, astfel încât judecătorii au fost puși în situația de a condamna nu numai oameni vinovați, ci și oameni nevinovați. Această operațiune, desfășurată pe parcursul a zece ani, a avut o amploare fără precedent în istoria recentă a României și a creat un mare număr de nedreptăți și de victime ale unui regim care, ieșind din cadrul legii, a devenit el însuși opresiv.

Acum, aceste protocoale blestemate și ilegale ies, rând pe rând, la iveală și situația devine din ce în ce mai clară. Avem pe de o parte proba încălcării flagrante a legii, din dispoziția Consiliului Suprem de Apărare a Țării, de către un mare număr de lucrători ai servciilor secrete ori ai altor instituții ale statului, și pe de altă parte probă încălcării flagrante a legii de către numeroși procurori și judecători. În măsura în care au exsistat, după cum s-a dovedit în multe situații, și un parteneriat cu anumiți judecători. În fine, în al doilea rând, avem un mare număr de victime băgate în aceeași uriașă oală cu oameni vinovați de fapte de corupție ori de alte fapte penale, dar ale căror dosare au fost instrumentate în același mod viciat. Ce e de făcut?

Primul reflex este acela de a solicita, cu toată energia și utilizând toate argumentele, pedepsirea celor vinovați. Adică a celor care s-au conformat unei hotărâri ilegale a CSAT. Cine sunt aceștia? Lucrători ai unor servicii de informații, instituții în realitate militarizate, precum și funcționari ai unor instituții civile. Nemilitarizate. Sau semi-militarizate. Apoi, ar trebui judecați și condamnați, cum spuneam, procurorii și judecătorii care au încălcat legea magistraturii și Constituția României, conformându-se dispozițiilor ilegale ale CSAT și confecționând astfel dosare ilegale pentru care mii de oameni au primit pedepse ilegale. Chiar dacă mulți dintre cei pedepsiți, repet, sunt în realitate vinovați.

Decizia de a pedepsi un număr atât de mare de persoane, care, într-un fel sau altul, lucrează în angrenajul statului, ar prelungi războiul româno-român și ar fi de natură să deschidă noi răni într-o zonă și așa traumatizată și bolnavă. De aceea eu cred că aceste cazuri, extrem de multe la număr, trebuiesc identificate, prezentate ca atare în fața opiniei publice naționale și internaționale - sper că nu își imaginează cineva că, peste acest scandal, mai poate fi pus vreun capac - și apoi, în cunoștință de cauză fiind, oameni ar trebui să beneficieze de o iertare colectivă. Sub aspect penal. Nu și sub aspect moral. Dar ce ne facem cu cei care au suferit represiunea? Cred că și acolo societatea ar trebui să își asume, în mod curajos și cu toate riscurile, o decizie majoră. Dacă sunt mii de dosare confecționate în mod fraudulos, bazate pe probe obținute ilegale sau pe probe falsificate, ar trebui ca toate cazurile, fără excepție, instrumentate în baza câmpului tactic să facă obiectul unei amnistii și grațieri.

Evident, nimeni nu le mai poate da înapoi, celor care au fost năpăstuiți, anii pierduți în anchete și temnițe, sănătatea periclitată, cariera, onoare lor și a familiilor lor. Dar această repunere în drepturi ar avea totuși un uriaș impact sub aspect moral. Evident că, în felul acesta, ar suferi o reparație morală și foarte mulți dintre cei care nu merită acest lucru. Mulți corupți vor beneficia și ei de acest act de clemență, iar unii vor ieși în mod nemeritat de după gratii sau nici măcar nu vor mai putea fi condamnați. Aceasta reprezintă o grea pierdere pentru societate. O înfrângere reală, dar temporară în lupta împotriva corupției. O pierdere și o înfrângere care și ele ar putea și chiar ar trebui să fie asumate de o societate care dorește să se vindece nu numai de capitalismul sălbatic, nu numai de corupție și infracționalitate, ci și de totalitarism.

Sorin Rosca Stanescu