• Tweet

Cred că ar fi extrem de interesant dacă domnul Eduard Hellvig, în calitatea sa de director al Serviciului Român de Informații, s-ar apuca să facă un inventar. Al acoperiților din propriul serviciu, eventual și din alte servicii, implicați în marea corupție. Rezultatul nu este obligatoriu să îl comunice și opiniei publice. Dar cu certitudine ar trebui informat președintele Klaus Iohannis. Pentru ca acesta, până nu este prea târziu, să își poată lua cuvenita distanță. Și să nu mai gratuleze necondiționat și mereu la superlativ instituțiile de forță.

Despre Blejnar, care a condus ANAF-ul mulți ani de zile și care vorbea la telefon cu ex-președintele Traian Băsescu, stabilind împreună cum să îl execute pe Dinu Patriciu, s-a spus și s-a scris insistent că era un acoperit SRI. Așa o fi. În mod cert însă, a fost băgat până în gât în marea corupție. La fel stau lucrurile și cu Horia Georgescu de la ANI. Și cu predecesorul său, Cătălin Macovei. Tot de la ANI. Despre aceștia, cu aceeași insistență, s-a vorbit atât despre apartenența la SRI, cât și despre implicarea lor în marea corupție. Acum, avem faimosul caz de la Ploiești. Despre care, nonșalant, Traian Băsescu spune două lucruri extrem de neadevărate. Dar refuză să spună un adevăr pe care îl cunoaște foarte bine. Ex-președintele afirmă că doamna Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, nu poate să răspundă pentru ceea ce face fiecare subordonat. Și, prin urmare, nu ar putea să dețină un control asupra acestora. În al doilea rând, el afirmă, și acesta este lucrul cel mai grav susținut de Băsescu, că o instituție ca DNA nu poate fi mai bună decât poporul. Ca proporțiile de material uman bun și rău care există în rândul populației se regăsesc la fel și într-o instituție cum e DNA.

Domnul Traian Băsescu se face că uită faptul că peștele de la cap se împute. Uită că domnia sa a instalat pretutindeni, acolo unde fișa postului i-a permis, în funcții cheie, oameni extrem de vulnerabili. Pe a căror vulnerabilitate a contat. Pentru a și-i face loiali. Pentru a-i subordona. Pentru a-i controla cât mai bine. Acești oameni, la rândul lor conducători de instituții fiind, au promovat alte și alte persoane după chipul și asemănarea lor, dar și după chipul și asemănarea modelului pe care l-au avut și pe care, timp de zece ani, l-a personificat Traian Băsescu. De aceea procurorul Negulescu era emblematic pentru DNA. La fel cum doamna Laura Codruța Kovesi este emblematică pentru lupta anticorupție. Dar ce rost ar mai avea o gardă pretoriană cum este DNA sau SRI, cum sunt alte instituții de forță, dacă acolo nu sunt oameni mai buni decât media societății? Cum ar putea însănătoși DNA o lume bolnavă, dacă DNA este, la rândul ei, bolnavă?

Am avut prilejul să descoperim și în alte situații același fenomen care, întâmplător, în Prahova, ne este relevat extrem de elocvent. Și anume că, la propriu și la figurat, oamenii instituțiilor de forță sunt prinși într-o veritabilă horă care, iată, devine și de tip infracțional. De la banalele protocoale de colaborare s-a ajuns în situația în care legăturile interumane între procurori, ofițeri ai serviciilor de informații, polițiști, jandarmi, politicieni și oameni de afaceri, acoperiți sau nu, denunțători sau nu, au ajuns să depășească orice limite cât de cât rezonabile. Ele s-au transformat, cum vedem în Prahova, în grupuri ilegitime de interese. Atât de strâns sudate, încât desprinderea brutală a unei verigi, cum ar fi de exemplu procurorul Mircea Negulescu, ar da peste cap și ar pune într-un grav pericol întreg sistemul. Un om ca Mircea Negulescu și, ca el, nenumărați alții nu pot fi eliminați din sistem fără a periclita, pe orizontală, întreg lanțul de interese și de complicități. Aceeași situație este și pe verticala instituțiilor de forță.

A reieșit, de exemplu, cum, nu cu multă vreme în urmă, într-un local din județul Prahova, s-au întâlnit, într-o îndelungată chermeză, oameni cheie din DNA central, în frunte cu Laura Codruța Kovesi, din SRI central, în frunte cu generalul cu patru stele Florian Coldea, din poliție, din jandarmerie și așa mai departe. Nu a fost, firește, o simplă petrecere. Acolo, s-a discutat și programul de lucru. Ce oameni, când, cum și de către cine urmează să mai fie executați. Dacă Negulescu, de pildă, ar fi fost, zilele trecute, dat afară din procuratură și pus, pe bună dreptate, sub anchetă penală, el ar fi putut ciripi. Și ar fi aruncat în aer sistemul. Așa că, la fel ca în cazul lui Blejnar, al lui Horia Georgescu, al altora, procesul de eliminare se produce treptat, cu mare grijă și într-o manieră care să îl țină în continuare dependent pe respectivul personaj de sistemul care l-a produs. De aici și legea tăcerii care, în unele societăți, se cheamă omerta. Și încă ceva. Nu este deloc întâmplător ca șeful DNA, doamna Laura Codruța Kovesi, a vorbit mai întâi despre procurorul Mircea Negulescu ca fiind emblematic pentru activitatea DNA, iar apoi, repliindu-se ușor, după scandalul celei de-a doua înregistrări, nu i-a mai ridicat osanale lui Negulescu, dar și-a mutat laudele asupra DNA Prahova.

Într-adevăr, au fost alese câteva asemenea DNA-uri locale în care au fost împinși oameni cheie, gen Negulescu, și apoi, profitând de o hibă a legii creată tocmai de Traian Băsescu, au fost deschise dosare spectacloase, în baza unor denunțuri locale, unor nume cunoscute de politicieni. Prin urmare, beneficiind de acest mecanism nefiresc care permite deschiderea și desfășurarea unei anchete în locul în care a fost depus denunțul și utilizând din plin, aproape în mod grotesc, ca să nu spun monstruos, această instituție a denunțurilor, DNA și-a putut dirija marile anchete cu dedicație către anumiți procurori. Gen Mircea Negulescu. Este încă un argument cel de mai sus care ne arată că s-a format un fel de nod gordian care nu mai poate fi desfăcut de nimeni cu delicatețe. Dacă vrem să scăpam de el, trebuie să îl tăiem cu sabia. Și asta ar cam fi treaba președintelui României. În măsura în care domnul Hellvig îi aduce puțină lumină, astfel încât să își poată lua cuvenită distanță față de instituțiile de forță care l-au propulsat la putere, care îl mențin la putere, dar care totuși îi sunt subordonate.

Sorin Rosca Stanescu