PIB-ul nostru, al şaselea ca ritm de creştere în UE, îl datorăm inflaţiei galopante?

Postat la: 14.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

PIB-ul nostru, al şaselea ca ritm de creştere în UE, îl datorăm inflaţiei galopante?

Am citit această poveste „pe reţele": că BNR n-ar avea motiv să adune, în propria traistă cu merite, partea sa de aport la PIB-ul real din trimestrul II, cu un ritm de creştere mai bun decât al Germaniei, Finlandei, Suediei, Danemarcei, Belgiei şi al altor ţări mai bine cotate în topurile economice, pentru că situarea pe locul şase din UE o datorăm... inflaţiei. Pentru că preţurile noastre, care galopează cu mai multă vigoare decât ale lor, înmulţite cu bunurile şi serviciile produse în ţară, ar face ca PIB-ul nostru doar să pară „vitezoman". Fără să fie şi în realitate.

Ca glumă... n-are nici sare, nici piper. Ca judecată însă, făcută cu bună credinţă, dar bazată pe o impresie sărită din realitate, aceea că PIB-ul ţării chiar aşa s-ar calcula, „întărind" creşterea economică cu inflaţia, merită o discuţie serioasă. De-o fi una, de-o fi alta, o asfel de afirmaţie - care împrăştiată prin redistribuire ajunge la multă lume - ar putea să provoace confuzii grave.

Ce să înţelegem? Că în jur de anul 2000, când unele ţări s-au confruntat cu rate ale in­flaţiei de 1.000 sau de 1.500 la sută, PIB-urile lor făceau explozie şi băteau record după re­cord? Sau că, în contrapartidă, când S.U.A. şi nu­meroase ţări din zona euro se luptau cu deflaţii dramatice, statisticile vremii marcau în dreptul lor prăbuşiri şocante ale ritmurilor creş­te­rii economice? N-a fost aşa şi nu putea să fie aşa!

Într-un alt plan, consider normal ca PIB-ul să trezească un puternic interes şi să devină subiect de dezbatere naţională. Şi cu atât mai mult într-un moment în care se face caz, la noi, de importanţa culturii economice - pentru că

s-au înmulţit cercetările la nivelul UE în care se descoperă asocieri matematice între pregătirea economică şi nivelul de bunăstare într-o ţară sau alta - România se menţine la acest capitol pe locuri care nu ne onorează. Mai mult, dincolo de avertizările ce vin de afară, un semn de îngrijorare l-am primit şi din interior, de la Institutul de Economie Mondială. Documentul acestui institut, bazat pe o amplă cercetare, reprezentă o fotografie neretuşată a dificultăţilor cu care se confruntă în prezent, în activitatea de educaţie financiară, societatea românească. Si cu care se va confrunta în anii ce vin. Trecând la descifrarea lui, în contextul unor analize aprofundate, s-ar putea contura răspunsuri la întrebări care ne ard. Una dintre ele, desigur ce mai gravă, priveşte starea extinsă a „analfabetismului financiar".

Desigur, noi, într-o ţară cu potenţialul României - a şasea din Uniunea Europeană socotind numărul de locuitori si a zecea ca mărime a teritoriului, indicator important ce măsoară cât se întind pământurile fertile, apele, în general bogăţiile solului şi subsolului - suntem datori să acordăm mai multă importanţă deficitelor mari pe care le contabilizăm nu doar când numărăm spitalele moderne, dotările şcolilor, autostrăzile, ci şi când analizăm bugetul ţării ori balanţa de importuri si exporturi. Chiar dacă nu suntem singurii pe Pământ cu astfel de deficite şi nici nu avem cele mai mari datorii, în comparaţie cu ţări din zona euro.

Şi, totodată, suntem datori să dăm mai mare atenţie evaluărilor făcute de agenţiile internaţionale, chiar dacă nu avem cele mai rele ratinguri din UE, iar aceste agenţii au făcut comentarii potrivit cărora ar putea îmbunătăţi perspectiva atribuită României dacă vor fi schimbări privind consolidarea fiscală şi stabilizarea finanţelor publice; şi dacă, totodată, va fi asigurată optimizarea balanţei importuri-exporturi". Întipărindu-ne însă mai bine, în conştiinţa întregii noastre societăţi, atenţionările ce sunt însoţite de o frază-cheie, care trimite la competitivitate.

Asta-i, de fapt, marea problemă. Implicând absorbţia fondurilor europene, lângă restructurări masive ale pieţei muncii, bugetului, balanţei comerciale, sectoarelor cu deficite tehnologice. Şi creşteri de venituri bugetare fără poveri suplimentare, ceea ce însemnă venituri mai mari din mai multă competitivitate şi din mai multe mărfuri de calitate superioară în circulaţie. Problemă grea, pentru că implică munca întregii societăţi. Cum ar putea să fie rezolvată dacă societatea nu o dezbate, dacă toate formele de educaţie economică, încă puţine, nu o situează în prim-plan? Şi dacă nu i se dă atenţia cuvenită înţelegerii temelor fundamentale ale activităţii economice.

Adrian Vasilescu

loading...
PUTETI CITI SI...

PIB-ul nostru, al şaselea ca ritm de creştere în UE, îl datorăm inflaţiei galopante?

Postat la: 14.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Am citit această poveste „pe reţele": că BNR n-ar avea motiv să adune, în propria traistă cu merite, partea sa de aport la PIB-ul real din trimestrul II, cu un ritm de creştere mai bun decât al Germaniei, Finlandei, Suediei, Danemarcei, Belgiei şi al altor ţări mai bine cotate în topurile economice, pentru că situarea pe locul şase din UE o datorăm... inflaţiei. Pentru că preţurile noastre, care galopează cu mai multă vigoare decât ale lor, înmulţite cu bunurile şi serviciile produse în ţară, ar face ca PIB-ul nostru doar să pară „vitezoman". Fără să fie şi în realitate.

Ca glumă... n-are nici sare, nici piper. Ca judecată însă, făcută cu bună credinţă, dar bazată pe o impresie sărită din realitate, aceea că PIB-ul ţării chiar aşa s-ar calcula, „întărind" creşterea economică cu inflaţia, merită o discuţie serioasă. De-o fi una, de-o fi alta, o asfel de afirmaţie - care împrăştiată prin redistribuire ajunge la multă lume - ar putea să provoace confuzii grave.

Ce să înţelegem? Că în jur de anul 2000, când unele ţări s-au confruntat cu rate ale in­flaţiei de 1.000 sau de 1.500 la sută, PIB-urile lor făceau explozie şi băteau record după re­cord? Sau că, în contrapartidă, când S.U.A. şi nu­meroase ţări din zona euro se luptau cu deflaţii dramatice, statisticile vremii marcau în dreptul lor prăbuşiri şocante ale ritmurilor creş­te­rii economice? N-a fost aşa şi nu putea să fie aşa!

Într-un alt plan, consider normal ca PIB-ul să trezească un puternic interes şi să devină subiect de dezbatere naţională. Şi cu atât mai mult într-un moment în care se face caz, la noi, de importanţa culturii economice - pentru că

s-au înmulţit cercetările la nivelul UE în care se descoperă asocieri matematice între pregătirea economică şi nivelul de bunăstare într-o ţară sau alta - România se menţine la acest capitol pe locuri care nu ne onorează. Mai mult, dincolo de avertizările ce vin de afară, un semn de îngrijorare l-am primit şi din interior, de la Institutul de Economie Mondială. Documentul acestui institut, bazat pe o amplă cercetare, reprezentă o fotografie neretuşată a dificultăţilor cu care se confruntă în prezent, în activitatea de educaţie financiară, societatea românească. Si cu care se va confrunta în anii ce vin. Trecând la descifrarea lui, în contextul unor analize aprofundate, s-ar putea contura răspunsuri la întrebări care ne ard. Una dintre ele, desigur ce mai gravă, priveşte starea extinsă a „analfabetismului financiar".

Desigur, noi, într-o ţară cu potenţialul României - a şasea din Uniunea Europeană socotind numărul de locuitori si a zecea ca mărime a teritoriului, indicator important ce măsoară cât se întind pământurile fertile, apele, în general bogăţiile solului şi subsolului - suntem datori să acordăm mai multă importanţă deficitelor mari pe care le contabilizăm nu doar când numărăm spitalele moderne, dotările şcolilor, autostrăzile, ci şi când analizăm bugetul ţării ori balanţa de importuri si exporturi. Chiar dacă nu suntem singurii pe Pământ cu astfel de deficite şi nici nu avem cele mai mari datorii, în comparaţie cu ţări din zona euro.

Şi, totodată, suntem datori să dăm mai mare atenţie evaluărilor făcute de agenţiile internaţionale, chiar dacă nu avem cele mai rele ratinguri din UE, iar aceste agenţii au făcut comentarii potrivit cărora ar putea îmbunătăţi perspectiva atribuită României dacă vor fi schimbări privind consolidarea fiscală şi stabilizarea finanţelor publice; şi dacă, totodată, va fi asigurată optimizarea balanţei importuri-exporturi". Întipărindu-ne însă mai bine, în conştiinţa întregii noastre societăţi, atenţionările ce sunt însoţite de o frază-cheie, care trimite la competitivitate.

Asta-i, de fapt, marea problemă. Implicând absorbţia fondurilor europene, lângă restructurări masive ale pieţei muncii, bugetului, balanţei comerciale, sectoarelor cu deficite tehnologice. Şi creşteri de venituri bugetare fără poveri suplimentare, ceea ce însemnă venituri mai mari din mai multă competitivitate şi din mai multe mărfuri de calitate superioară în circulaţie. Problemă grea, pentru că implică munca întregii societăţi. Cum ar putea să fie rezolvată dacă societatea nu o dezbate, dacă toate formele de educaţie economică, încă puţine, nu o situează în prim-plan? Şi dacă nu i se dă atenţia cuvenită înţelegerii temelor fundamentale ale activităţii economice.

Adrian Vasilescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE