Pledez pentru cenzurarea presei. Doar așa mai putem trăi în „Ospiciul numit România"!

Postat la: 20.03.2022 |

Pledez pentru cenzurarea presei. Doar așa mai putem trăi în „Ospiciul numit România

Nu prieteni, n-am pățit nimic, dar am avut niște gânduri zilele astea despre starea presei și a cenzurii impuse în România, așa că vi le împărtășesc și vouă prin acest contra-editorial.

Acum vreo 12 ani am scris „Un ospiciu numit România. Cronica unui eșec premeditat", carte care s-a bucurat doar de atenția cenzurii acelor vremuri, pentru că după o ploaie de înjurături în presă la adresa mea, niște grupuri de „acoperiți" ai Statului Paralel au descins în librării și, după ce-au cumpărat tot tirajul, o fi ars cărțile sau le-o fi aruncat la niște gropi de gunoi. N-am protestat atunci pentru că era inutil, eram în plin proces de agregare a sistemului „sorosisto-băsist" și nu m-ar fi ascultat nimeni, d-apoi să-mi mai dea și satisfacție prin sancționarea vinovaților. Presa era la fel de controlată ca și acum, iar șefii din mass-media o duceau bine în baza contractelor aranjate de potentații acelor vremuri.

Amintesc cartea și episodul distrugerii ei tocmai pentru că are legătură cu vremurile de azi. Descriam acolo mecanismul de alienare a mentalului colectiv românesc prin minciunile colportate oficial, efectele pe termen mediu asupra stării cetățenilor care una aflau din presă și cu totul altceva experimentau prin traiul zilnic. Starea de ospiciu se instala astfel nu doar la nivelul pacienților-cetățeni, dar și pentru medicii-conducători care îi aveau în grijă, aceștia operând mental și-n realitate cu minciuna impusă de ei pe post de adevăr. Nu știu cât de valoroasă a fost cartea dpdv al diagnozei societale, cert este că în toți anii ce-au trecut de-atunci am putut observa cum se înrădăcinează bolile noastre pe care le vesteam în carte.

Revin la explicarea necesității cenzurii în zilele noastre, o perioadă groaznică pe care o trăim, marcată total de frici existențiale, ce au efectul unor toxine cvasiletale pentru corpusul societal. Dacă presa n-ar fi cenzurată așa cum este azi, românii ar putea afla adevăruri care le-ar duce spaima (in)conștientă la niveluri paroxistice, de la modul infracțional sadea prin care se iau deciziile în stat și se exercită puterea, la șantajele uimitoare care se implementează chiar pentru supraviețuirea acestui sistem, până la înțelegerea faptului clar că democrația și libertatea de expresie au fost anulate de facto. Destui jurnaliști cunosc și pot dovedi defectele, trădările, incompetența sau inadecvarea liderilor politici, iar dacă aceste elemente ar deveni și publice, dezbătute ca atare, apoi starea de ospiciu instalat ar degenera rapid într-un haos al disperării impus rapid prin aflarea acestor adevăruri de nesuportat.

Situația nu este una „românească", la fel ar păți și americanii, francezii, rușii, ungurii ș.a., dac-ar putea afla adevărul despre regimurile conduse azi de către Biden, Macron, Putin, Orban și ceilalți, iar dacă s-ar pune și problema fișării corupției, cinismului sau incompetenței acestor personaje politice, starea de ospiciu instalat ar pune stăpânire și pe aceste popoare, și nu i-ar salva de la haos nici tehnologia superioară, bogățiile sau armamentul sofisticat de care dispun ca țări.

Așa arată lumea de azi, doar că resetarea mondială despre care se face vorbire printre geopoliticieni de câțiva ani, nu vizează repararea tarelor de care vorbesc azi, ci chiar perpetuarea acestora printr-o altă formulă de echilibru (instabil!), eventual cu alți lideri ce vor fi forțați să achieseze la același mecanism de minciună și cenzură. Despre asta vor fi și următoarele rânduri de alegeri cam oriunde în lume, chiar în cazul resetării posibile, singura întrebare corectă fiind cea legată de cât va mai dura această sarabandă subumană, de fapt câte generații se vor mai putea adapta la o așa oroare. Încă nu știu să răspund la întrebare referitor la durată, dar vă pot asigura că această etapă nu se va sfârși decât printr-o groaznică implozie, care în cel mai bun caz va fi un război devastator, dar sectorial, scenariul negru fiind un cataclism.

Nu mai am decât un sfat, și-anume să vă trăți viețile cum puteți mai bine și calitativ, eventual să urmați sfatul pe care vi-l dădeam acum doi ani la începutul pandemiei: să vă organizați prin „solidarități în grupuri mici", pentru că solidaritatea globală nu mai este de atins, cel puțin pe durata vieților noastre. În rest, știți voi deja: „Citim, gândim, scriem și vorbim. Restul e ... cancan!"

Cozmin Gușă

loading...
PUTETI CITI SI...

Pledez pentru cenzurarea presei. Doar așa mai putem trăi în „Ospiciul numit România"!

Postat la: 20.03.2022 |

0

Nu prieteni, n-am pățit nimic, dar am avut niște gânduri zilele astea despre starea presei și a cenzurii impuse în România, așa că vi le împărtășesc și vouă prin acest contra-editorial.

Acum vreo 12 ani am scris „Un ospiciu numit România. Cronica unui eșec premeditat", carte care s-a bucurat doar de atenția cenzurii acelor vremuri, pentru că după o ploaie de înjurături în presă la adresa mea, niște grupuri de „acoperiți" ai Statului Paralel au descins în librării și, după ce-au cumpărat tot tirajul, o fi ars cărțile sau le-o fi aruncat la niște gropi de gunoi. N-am protestat atunci pentru că era inutil, eram în plin proces de agregare a sistemului „sorosisto-băsist" și nu m-ar fi ascultat nimeni, d-apoi să-mi mai dea și satisfacție prin sancționarea vinovaților. Presa era la fel de controlată ca și acum, iar șefii din mass-media o duceau bine în baza contractelor aranjate de potentații acelor vremuri.

Amintesc cartea și episodul distrugerii ei tocmai pentru că are legătură cu vremurile de azi. Descriam acolo mecanismul de alienare a mentalului colectiv românesc prin minciunile colportate oficial, efectele pe termen mediu asupra stării cetățenilor care una aflau din presă și cu totul altceva experimentau prin traiul zilnic. Starea de ospiciu se instala astfel nu doar la nivelul pacienților-cetățeni, dar și pentru medicii-conducători care îi aveau în grijă, aceștia operând mental și-n realitate cu minciuna impusă de ei pe post de adevăr. Nu știu cât de valoroasă a fost cartea dpdv al diagnozei societale, cert este că în toți anii ce-au trecut de-atunci am putut observa cum se înrădăcinează bolile noastre pe care le vesteam în carte.

Revin la explicarea necesității cenzurii în zilele noastre, o perioadă groaznică pe care o trăim, marcată total de frici existențiale, ce au efectul unor toxine cvasiletale pentru corpusul societal. Dacă presa n-ar fi cenzurată așa cum este azi, românii ar putea afla adevăruri care le-ar duce spaima (in)conștientă la niveluri paroxistice, de la modul infracțional sadea prin care se iau deciziile în stat și se exercită puterea, la șantajele uimitoare care se implementează chiar pentru supraviețuirea acestui sistem, până la înțelegerea faptului clar că democrația și libertatea de expresie au fost anulate de facto. Destui jurnaliști cunosc și pot dovedi defectele, trădările, incompetența sau inadecvarea liderilor politici, iar dacă aceste elemente ar deveni și publice, dezbătute ca atare, apoi starea de ospiciu instalat ar degenera rapid într-un haos al disperării impus rapid prin aflarea acestor adevăruri de nesuportat.

Situația nu este una „românească", la fel ar păți și americanii, francezii, rușii, ungurii ș.a., dac-ar putea afla adevărul despre regimurile conduse azi de către Biden, Macron, Putin, Orban și ceilalți, iar dacă s-ar pune și problema fișării corupției, cinismului sau incompetenței acestor personaje politice, starea de ospiciu instalat ar pune stăpânire și pe aceste popoare, și nu i-ar salva de la haos nici tehnologia superioară, bogățiile sau armamentul sofisticat de care dispun ca țări.

Așa arată lumea de azi, doar că resetarea mondială despre care se face vorbire printre geopoliticieni de câțiva ani, nu vizează repararea tarelor de care vorbesc azi, ci chiar perpetuarea acestora printr-o altă formulă de echilibru (instabil!), eventual cu alți lideri ce vor fi forțați să achieseze la același mecanism de minciună și cenzură. Despre asta vor fi și următoarele rânduri de alegeri cam oriunde în lume, chiar în cazul resetării posibile, singura întrebare corectă fiind cea legată de cât va mai dura această sarabandă subumană, de fapt câte generații se vor mai putea adapta la o așa oroare. Încă nu știu să răspund la întrebare referitor la durată, dar vă pot asigura că această etapă nu se va sfârși decât printr-o groaznică implozie, care în cel mai bun caz va fi un război devastator, dar sectorial, scenariul negru fiind un cataclism.

Nu mai am decât un sfat, și-anume să vă trăți viețile cum puteți mai bine și calitativ, eventual să urmați sfatul pe care vi-l dădeam acum doi ani la începutul pandemiei: să vă organizați prin „solidarități în grupuri mici", pentru că solidaritatea globală nu mai este de atins, cel puțin pe durata vieților noastre. În rest, știți voi deja: „Citim, gândim, scriem și vorbim. Restul e ... cancan!"

Cozmin Gușă

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE