Putem fi martorii sfârșitului istoriei!
Postat la: 08.04.2022 |
Afirmația nu-mi aparține. Enunțată mai demult de Francis Fukuyama, e reinterpretată acum, în contextul războiului din Ucraina, de către autor. Dar ce opinie are autodeclaratul socialist libertarian, Noam Chomsky, filosof critic, căruia i s-a atribuit just sau injust celebrul decalog de prostit lumea, despre sfârșitul istoriei?
Într-un interviu recent, apărut în hibridul progresist "New Statement", cel din urmă avertiza: "Ne apropiem de cel mai periculos punct din istoria omenirii." Pentru a înțelege mai bine lumea de azi, am urmărit zilele acestea părerile constructorilor de paradigme istorice. Profesorul Noam Chomsky, ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani, e mai prizat în SUA decât Beyoncé, preocupată mai mult de soarta africanilor din Ucraina, decât de război. Disprețul lui Chomsky față de ipocriziile și contradicțiile politicii externe ale SUA sunt prea bine cunoscute celor care au citit măcar una dintre cărțile sale. Totuși, susține acum că ceea ce se întâmplă în Ucraina este "ceva monstruos."
El crede că s-au spus prea multe minciuni legate de promisiunile lui James Baker și ale fostului președinte SUA, George W. Bush, făcute lui Gorbaciov, privind limitarea extinderii NATO doar la Germania de est. Într-o recentă ieșire din carapacea sa bucolică, a spus că Putin e îngrozit de democratizarea de tip occidental a Ucrainei, dar recunoaște că și SUA au comis o sumedenie de atrocități. Filosofului stângist îi e frică de nu doar de o catastrofă climatică, ci și de amenințările cu războiul nuclear.
Dar ce mai zice azi Fukuyama? Înainte de afla cum vede el acum sfârșitul istoriei, să ne amintim că bătrânul socialist revoluționar, Chomsky, prevedea, când nouă nici nu ne mijeau primele mustăți, că "dacă s-ar fi aplicat legile de la Nürnberg, fiecare președinte american postbelic ar fi fost spânzurat." Deci legile se judecă demult cu dublă măsură, păi nu?
Până la a afla zicerile de azi ale futurologului, care prevestea sfârșitul supremației ideologiei vestice, pe modelul "Ciocnirii civilizațiilor" hutingtoniene, alt vizionar care a prevăzut înființarea regiunii Nova Russia, să ne aducem aminte că la vârsta de 45 de ani, rebelul Chomsky a prevăzut învingerea SUA în Vietnam. A și făcut pușcărie pentru ideile sale. A fost arestat pentru prima dată în 1967. Apoi, a împărțit celula cu Norman Mailer, devenit unul dintre cei mai citiți scriitori americani.
Puțină lume știe că tatăl savantului, cunoscut mai mult pentru operele politice, decât pe teoriile lingvistice, s-a născut în Ucraina actuală și a emigrat în SUA în anul 1913, deoarece a refuzat înrolarea în armata țaristă. Mama lui s-a născut în Belarus. Are, deci, o aversiune genetică față de ruși. A denunțat fără ezitare "agresiunea criminală" a lui Vladimir Putin, încă de la începutul războiului din Ucraina.
Într-un dialog video, Chomsky i-a spus unui jurnalist de la o publicație progresistă: "Ne apropiem de cel mai periculos punct din istoria omenirii. Acum ne confruntăm cu perspectiva distrugerii vieții umane de pe Pământ." Avertismentul său este dur. La fel ca al lui Fukuyama. Sigur că pot fi acuzat că răspândesc temerile unor gânditori progresiști. Dar dacă nu cunoaștem ce zic ceilalți, cum am putea să mai combatem nenorocirile apărute după aplicarea ideilor lor? În tot universul de negură și din cenușa imperiilor, pe care încă nu le vede destructurate, bătrânului Chomsky îi apare un licăr de speranță: tinerii se opun războiului de orice fel.
Dar oare mișcarea flower-power nu i-a slujit tot pe ei, făuritorii războiului din Vietnam? Cum a apărut sloganul "make love, not war" merită un comentariu adecvat timpurilor. Dar nu pot lăsa cititorul nelămurit. Flower-power a fost creată de gânditorii Școlii de la Frankfurt, în sensul dorit de părintele stabilimentului intelectual György Lukács: "conduceți lumea prin subculturi!" Poate că enervez pe unii, dar mișcarea a fost preludiul "discriminării pozitive." Un fel de LGBTQ avant la lettre.
Pentru a nu mai menține tensiunea sporită, să vedem, totuși, ce zice gurul Fukuyama, validat deja în previziunile sale. La un ceai, servit împreună cu o jurnalistă la un hotel din centrul Londrei, Francis Fukuyama (69 de ani) nu s-a arătat vădit supărat că multă lume îl critică pentru previziunea sa, făcută demult, că democrația liberală este "forma finală de guvernare umană." Mulți o consideră învechită. Dar, totuși, putem fi martorii sfârșitului istoriei? Noi, cei care am supraviețuit unor trei forme de organizare socială, suntem pregătiți.
La ultima sa ieșire publică, Fukuyama a ținut să precizeze că am înțeles greșit predicțiile făcute. El nu și-a imaginat sfârșitul istoriei, printr-un stat utopic și nu a prezis că "întreaga lume va fi aliniată democratic." De fapt, el a anunțat că supremația ideologiei occidentale se va ciocni cu frustrările altei civilizații, la un moment dat. În ideile sale fondatoare, democrația este maximum ce poate da umanitatea. Dincolo, e o imensă negură.
Fukuyama cunoaște bine Ucraina. Ca profesor a dezvoltat acolo mai multe programe universitare. Puțină lume știe că și-a dat un doctorat despre politica URSS. În discuțiile recente de la ceaiul amintit, și-a mărturisit „coșmarul suprem." Acesta ar arăta cam așa: „o lume în care China și Rusia conlucrează pentru supremația lumii." Se declară infiorat la gândul că și Taiwanul ar putea fi ocupat de China. În cazul în care Statele Unite și restul Occidentului nu vor împiedica hegemonia ruso-chineză, atunci prevede "sfârșitul sfârșitului istoriei."
Francis Fukuyama a prezis prezentul de acum treizeci de ani. În cartea sa "Sfârșitul istoriei și ultimul om," scrisă în timpul căderii "Cortinei de fier", anunța că supremația ideologiei Vestului nu va dura prea mult, vechiul conflict urmând a fi înlocuit cu altul - cultural sau civilizațional (Huntington). "Îngrozitoarea invazie a Rusiei în Ucraina, din 24 februarie 2022, a fost văzută ca un punct critic de cotitură în istoria lumii. Mulți au spus că marchează definitiv sfârșitul erei post-război rece, printr-o retragere a 'Europei întregi și libere' sau într-adevăr, sfârșitul 'Sfârșitului istoriei'" a scris politologul american în articoul "Războiul lui Putin și Ordinea liberală," din Financial Times, în data de 4 martie 2022. El speră la reaprinderea spiritului 1989.
Marius Ghilezan
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu