Războiul gazelor

Postat la: 09.07.2017 |

Războiul gazelor

O analiză Inpolitics, semnată de Bogdan Tiberiu Iacob, semnalează una dintre cele mai spectaculoase teme, care a dominat recentul summit G20. E drept, la nivel subliminal. Se declanşează la amplitudine maximă un veritabil război al gazelor între Statele Unite şi Rusia.

Dacă Moscova va fi scoasă din joc, iar Europa nu va mai fi dependentă de gazul rusesc, istoria va consemna că Donald Trump a dat cea mai nimicitoare lovitură Federaţiei Ruse, după încheierea Războiului Rece. În acest joc, în epicentru este prinsă România. Unul dintre motivele pentru care Donald Trump a şocat întreaga planetă, retrăgând Statele Unite din Acordul privind protejarea climei, constă tocmai în tentativa sa de a proteja interesele vitale energetice şi de securitate ale Statelor Unite, interese care îşi au originea în confruntarea cu Moscova pe terenul gazelor naturale. Ce ştim în acest moment? Statele Unite au renunţat la auto-embargoul privind exportul de gaze naturale. Prin utilizarea tehniologiei de exploarae prin fracturare hidraulică a gazelor de şist, Statele Unite au devenit cel mai mare exportator potenţial de gaze din lume. La mari distanţe, acest export nu se poate face decât prin lichefierea gazului.

Aprovizionarea Europei de către Statele Unite la preţuri sensibil mai mici în raport cu Federaţia Rusă ar asigura o legătură mai strânsă între Washington şi Uniunea Europeană şi ar secţiona ombilicul care leagă Moscova de UE, în special prin intermediul Berlinului. Dacă acest proiect s-ar realiza, UE ar deveni nu numai mai prietenoasă dar şi mai dependentă de Statele Unite. Pentru a evita costurile legate de lichefiere şi de transportul peste Ocean al gazului american, Statele Unite au prevăzut un scenariu prin care, utilizându-şi tehnologia şi concernele specializate în acest domeniu, să exploateze uriaşele rezerve de gaze de şist din România, Polonia şi Ucraina. Dacă acest proiect prinde repede consistenţă, preconizata conductă de gaze, care urmează să facă legătura între Federaţia Rusă şi Germania, devine inutilă, gazul provenit din cele trei state putând să asigure cu prisosinţă necesarul Germaniei şi al întregii Uniuni Europene la preţuri mult mai mici decât preţul rusesc.

Dacă procedează astfel, Statele Unite împing Rusia într-o criză economică fără precendent. Cheia întregii mega-afaceri constă însă în acceptul şi cooperarea celor trei state est-europene. Ucraina, care dispune de rezerve uriaşe, ar putea să devină pentru prima dată independentă energetic faţă de Rusia dar, nefiind nici membru al UE şi nici membru NATO, este vulnerabilă şi va continua să aibă un grad ridicat de vulnerabilitate faţă de Moscova. În schimb, Polonia şi România, ambele state parteneri strategici ai Washingtonului, ar putea fi mai uşor convinse să coopereze.

Bogdan Tiberiu Iacob, analizând mesajul transmis pe această temă de către preşedintele Klaus Iohannis, a tras concluzia că nu este deloc exclus ca România să coopereze la acest mega-proiect. Rămâne însă de văzut dacă vom asista din nou la o reacţie virulentă a societăţii civile din România. Pentru că exploatarea gazelor de şist prin procedura fracturării hidraulice, mai ales în zone populate, cum sunt cele bogate în hidrocarburi, poate aduce prejudicii uriaşe de natură ecologică şi poate pune în pericol viaţa comunităţilor. De aceea, Bucureştiul trebuie să se gândească şi că cântărească foarte bine preţul pe care urmează să-l plătească şi să-l pună în raport cu beneficiile reale care ar putea fi obţinute printr-o colaborarea echitabilă cu concernul Chevron. O asemenea decizie nu poate fi luată de un singur om. Ci doar de Parlamentul României. Şi dacă se va întâmpla asta, întreaga clasă politică va trebui să şi-o asume.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Războiul gazelor

Postat la: 09.07.2017 |

0

O analiză Inpolitics, semnată de Bogdan Tiberiu Iacob, semnalează una dintre cele mai spectaculoase teme, care a dominat recentul summit G20. E drept, la nivel subliminal. Se declanşează la amplitudine maximă un veritabil război al gazelor între Statele Unite şi Rusia.

Dacă Moscova va fi scoasă din joc, iar Europa nu va mai fi dependentă de gazul rusesc, istoria va consemna că Donald Trump a dat cea mai nimicitoare lovitură Federaţiei Ruse, după încheierea Războiului Rece. În acest joc, în epicentru este prinsă România. Unul dintre motivele pentru care Donald Trump a şocat întreaga planetă, retrăgând Statele Unite din Acordul privind protejarea climei, constă tocmai în tentativa sa de a proteja interesele vitale energetice şi de securitate ale Statelor Unite, interese care îşi au originea în confruntarea cu Moscova pe terenul gazelor naturale. Ce ştim în acest moment? Statele Unite au renunţat la auto-embargoul privind exportul de gaze naturale. Prin utilizarea tehniologiei de exploarae prin fracturare hidraulică a gazelor de şist, Statele Unite au devenit cel mai mare exportator potenţial de gaze din lume. La mari distanţe, acest export nu se poate face decât prin lichefierea gazului.

Aprovizionarea Europei de către Statele Unite la preţuri sensibil mai mici în raport cu Federaţia Rusă ar asigura o legătură mai strânsă între Washington şi Uniunea Europeană şi ar secţiona ombilicul care leagă Moscova de UE, în special prin intermediul Berlinului. Dacă acest proiect s-ar realiza, UE ar deveni nu numai mai prietenoasă dar şi mai dependentă de Statele Unite. Pentru a evita costurile legate de lichefiere şi de transportul peste Ocean al gazului american, Statele Unite au prevăzut un scenariu prin care, utilizându-şi tehnologia şi concernele specializate în acest domeniu, să exploateze uriaşele rezerve de gaze de şist din România, Polonia şi Ucraina. Dacă acest proiect prinde repede consistenţă, preconizata conductă de gaze, care urmează să facă legătura între Federaţia Rusă şi Germania, devine inutilă, gazul provenit din cele trei state putând să asigure cu prisosinţă necesarul Germaniei şi al întregii Uniuni Europene la preţuri mult mai mici decât preţul rusesc.

Dacă procedează astfel, Statele Unite împing Rusia într-o criză economică fără precendent. Cheia întregii mega-afaceri constă însă în acceptul şi cooperarea celor trei state est-europene. Ucraina, care dispune de rezerve uriaşe, ar putea să devină pentru prima dată independentă energetic faţă de Rusia dar, nefiind nici membru al UE şi nici membru NATO, este vulnerabilă şi va continua să aibă un grad ridicat de vulnerabilitate faţă de Moscova. În schimb, Polonia şi România, ambele state parteneri strategici ai Washingtonului, ar putea fi mai uşor convinse să coopereze.

Bogdan Tiberiu Iacob, analizând mesajul transmis pe această temă de către preşedintele Klaus Iohannis, a tras concluzia că nu este deloc exclus ca România să coopereze la acest mega-proiect. Rămâne însă de văzut dacă vom asista din nou la o reacţie virulentă a societăţii civile din România. Pentru că exploatarea gazelor de şist prin procedura fracturării hidraulice, mai ales în zone populate, cum sunt cele bogate în hidrocarburi, poate aduce prejudicii uriaşe de natură ecologică şi poate pune în pericol viaţa comunităţilor. De aceea, Bucureştiul trebuie să se gândească şi că cântărească foarte bine preţul pe care urmează să-l plătească şi să-l pună în raport cu beneficiile reale care ar putea fi obţinute printr-o colaborarea echitabilă cu concernul Chevron. O asemenea decizie nu poate fi luată de un singur om. Ci doar de Parlamentul României. Şi dacă se va întâmpla asta, întreaga clasă politică va trebui să şi-o asume.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE