• Tweet

Cei care au presărat, și nu au fost puțini, praf de aur peste imaginea vizitei de lucru a președintelui Klaus Iohannis în Statele Unite au toate motivele să fie dezamăgiți. Elogiile lor s-au spulberat mai repede decât mi-aș fi putut imagina. Și dincolo de importanța simbolică a reconfirmării unui parteneriat militar și parțial politic, încheiat cu mult timp în urmă, vedem că nu mai rămâne aproape nimic. În senul că președintele Klaus Iohannis nu s-a întors cu niciun beneficiu palpabil pentru România. Ceva cât de cât nou. Ceva ce nu am avut până acum, dar urmează să avem. De ce s-a întâmplat asta? De ce România nu a reușit să profite de oportunitatea acestei întâlniri la vârf?

Să dăm la o parte lingușelile și, în general, toate elogiile nemeritate. Să dezbrăcăm faptele și să le prezentăm în lumina lor reală. În urma unei asemenea întâlniri la vârf și după ce ar fi punctat meritele incontestabile ale României în acest parteneriat cu Statele Unite, președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să obțină, pentru această țară, câteva beneficii publice și câteva beneficii nepublice. Să vedem care ar putea fi cel mai mic numitor comun. După atâția ani de rugăminți și de văicăreli și de solicitări bine argumentate, cetățenii României ar fi putut să obțină angajamentul șefului statului american că, începând din anul viitor, vor putea circula liber pe teritoriul statului aliat și prieten. Acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, s-a produs un fapt pe cât de ciudat, pe atât de sugestiv pentru modul netransparent în care Klaus Iohannis, în numele poporului român, și-a organizat întâlnirea de la Washington. Întrebat în legătură cu acest subiect, Donald Trump a răspuns tranșant. O asemenea discuție nu a fost pe agenda întâlnirii. În timp ce Klaus Iohannis s-a grăbit să adauge că, printre altele, a amintit și despre chestiunea vizelor. Nu minte niciunul. Nu a avut loc, cum spune Trump, nicio negociere. Pentru că nu a avut loc nicio solicitare expresă în acest sens. Are deptate și Klaus Iohannis. Fără să facă din această chestiune un punct pe ordinea de zi, fără să solicite ferm libera circulație a românilor pe teritoriul Statelor Unite în schimbul liberei circulații a americanilor pe teritoriul României, acordată deja, Klaus Iohannis a recurs la un șiretlic. A enunțat această problemă la capitolul "și altele".

Am fi putut obține ceva în schimbul faptului că suntem prima țară NATO care a înțeles să facă un efort consistent, alocând 2% din Produsul Intern Brut pentru apărarea colectivă. În definitiv, cei mai mulți dintre acești bani se vor duce pentru achiziționarea de armament din Statele Unite. Cum am arătat într-o analiză anteriora, am fi putut solicita și obține un regim offset. Respectiv întoarcerea banilor, sub formă de investiții americane, în industria română de apărare. Așa cum se practică, în general, acest tip de comerț între statele civilizate. Nu ar fi fost niciun favor deosebit și partea Statelor Unite. Numai că așa e în afaceri. Dacă nu ceri, nu obții. Mai grav este, însă, că Donald Trump susține, de pe peluza Casei Albe, că degeaba un stat plătește, în prezent, 2% din PIB, fără să plătească și din urmă. Respectiv de când face parte din alianța militară și nu s-a achitat de obligații. Întrucât singurul stat care a înțeles să pună cei 2% la bătaie e România, aluzia este făcută pe adresa directă a Bucureștiului. Iar Klaus Iohannis nu a scos o vorbă. Ceea ce, în lumea afacerilor, ne duce la concluzia că a consimțit tacit că am fi datori față de Statele Unite cu câteva zeci de miliarde de dolari. Al 14-lea investitor ca volum în România, Statele Unite, se justifică oficial prin faptul - consemnat într-un decalog întocmit de președintele Camerei de comerț americane - că nivelul corupției din România este prea ridicat. Dar cum se justifică, în aceste condiții, realitatea că grupurile de afaceri din Statele Unite investesc sume uriașe, infinit mai consistente, în state care, în topul corupției, ocupă poziții superioare și care nici nu fac parte dintre partenerii strategici ai Washingtonului?

Au circulat, cu prilejul acestei vizite, și câteva scenarii de-a dreptul halucinante. De pildă, ambasadorul României în Statele Unite, domnul George Maior, s-a autofelicitat, spunând că a pregătit minuțios detaliile acestei vizite. E fals. Avem proba că nici măcar nu a știut cu mai multe zile în urmă că președintele Klaus Iohannis urma să fie invitat de Donald Trump. Dacă ar fi știut, nu și-ar fi programat botezul unde urma să fie naș chiar în timpul vizitei și nu ar fi fost pus în situația de a amâna acest botez. Un alt mit este al importanței deosebite pe care ar fi avut-o vizita lui Klaus Iohannis la sediul CIA. Nu este un beneficiu. Este un act de umilință. Un șef de stat nu se prezintă la raport în biroul spionajului altui stat, chiar dacă are o relație de parteneriat strategic cu acel stat. Un șef de stat cel mult primește în audiență. Mai circulă și încă nu s-a dezumflat mitul că, prin această invitație în Biroul Oval, Klaus Iohannis și respectiv România sunt legitimati ca lideri regionali și vectori ai atlantismului în Uniunea Europeană. De unde rezultă, însă, o asemenea concluzie rămâne pur și simplu un mister.

În fine, dacă mai era nevoie să fie spartă această bulă de entuziasm nesăbuit, domnul Liviu Dragnea a înțepat-o discret cu un ac. Afirmând un lucru cât se poate de adevărat. Că tot ce știm că a promis Klaus Iohannis și tot ce a mai promis fără să știm nu poate fi materializat vreodată decât prin intervenția Guvernului. Iar Guvernul, fapt unic, pentru o vizită de lucru, nu a fost reprezentat. Nici de prim-ministru. Nici de ministrul de Externe. Nici de ministrul Apărării. Nici măcar de șeful Marelui Stat Major. Nici de ministrul Finanțelor. Nici de ministrul Economiei. Și, în general, Guvernul nu a fost reprezentat de nimeni. Vorbim despre partea românească. Întrucât, dacă urmărim parcursul vizitei și observăm personajele prezente în Biroul Oval, vom vedea destui executivi pe partea americană. Și o ultimă observație. Un analist pentru care am toată stima și prețuirea, Bogdan Chirieac, prezent și el la Washington, s-a lăsat amețit de euforia generală și a declarat nici mai mult, nici mai puțin că domnul Klaus Iohannis și-a început cu dreptul precampania electorală. Dacă asta înseamnă "cu dreptul" și dacă o asemenea precampanie începe nu la București, ci la Washington, atunci nu îmi rămâne decât să presupun că tot în America se va și încheia. Probabil la Palm Beach.

Sorin Rosca Stanescu