• Tweet

Nicidecum nu este vorba despre viaţa în respectul credinţei sau despre lipsa sentimentului religios, opţiuni individuale respectabile şi perfect legale.

Este vorba despre un fenomen extrem de grav şi care dă întreaga măsură a pierderii de echilibru cu care se confruntă lumea în care trăim: se inversează, unul după altul, cele mai importante simboluri definitorii pentru civilizaţia poparelor de pe continentul nostru ceea ce duce la intrarea în derizoriu a unora dintre elementele fundamentale ale identităţii iudeo-creştine a Europei.

Pe fond, cred că chiar despre asta e vorba: un demers foarte amplu, bine calculat şi în permaentă extensie pentru a demotiva orice entuziasm în favoarea unei viitoare construcţii posibile care să fie centrată pe acest element identitar care să continue esenţa unui anume tip de dezvoltare, cu toate caracteristicile multiseculare sale în spaţiul spiritual european. Dacă dispare esenţa construcţiei respective, dacă se refuză recunoaşterea nevoii de continuare pe linia de forţă a civilizaţiei iudeo-creştine, atunci care sunt perspectivele care ni se deschid în faţă?

Ne rămâne, aşa cum s-a văzut din momentul în care votul francez a fost determinant pentru a refuza Constituţia Europeană care menţiona foarte clar structura sa identitară iudeo-creştină, ne-a rămas ceea ce avem acum: o Europă cu identitatea dată de Tratate şi de înţelegerile care constituie diversele pieţe comune, mai mult sau mai puţin funcţionale. Dar, la modul cel mai evident, fără un liant spiritual de forţă, cel existent şi oferit de bisericile creştine, fiind din ce în ce mai mult pus în discuţie şi, vizibil, anulat în proporţie din ce în ce mai importantă de aplicarea criteriilor noii religii, cea a corectitudinii politice absolute, la fel de absurdă şi cretină ca orice act dictatorial, din orice timp.

Şi asta face să apară situaţii extreme, caracterizate drept ridicole şi jenate dar care, de fapt, sunt semnale care trebuie integrate în efortul de impunere viitoare a unui univers comun european cu alte reguli sociale şi a unei mentalităţi care să rupă complet cu tradiţiile lumii învechite.

Aşa a fost cazul manualului cu indicaţii de comportament promovat de comisarul european Dalli, conceput pentru uzul intern al instituţiilor europene şi care oferea indicaţii despre modul în care trebuie evitată folosirea unor termeni legaţi de tradiţii creştine, "Crăciun" spre exemplu, pentru a nu ofensa sensibilităţile unor persoane aparţinând altor religii: "..să ne ferim să credem că toţi sunt creştini...deoarece nu toată lumea respectă Sărbătoarea Crăciunului...şi trebuie să fim atenţi la faptul că oamenii au tradiţii religioase diferite". În documentul intitulat "Union of Equality. European Commission Guidelines for Inclusive Communication" se mergea foarte departe, mai exact se făcea apel la "anularea Sărbătorii Crăciunului" prin invitaţia făcută de a nu folosi fraza "perioada Crăciunului poate fi stresantă", corect politic fiind să se spună că "perioada sărbătorilor poat fi stresantă". Ba chair, ceea ce a stârnit indignarea generală, se transmitea recomandarea de a se folosi "nume generice" în locul "numelor creştine", aşa că, spre exemplu, în loc de a spune că "Maria şi Ioan formează un cuplu internaţional" ar trebui să se spună că "Malika şi Giulio formează un cuplu internaţional".

În acelaşi spirit nobil al intoleranţei, un consilier politic polonez (care, intersant lucru, a lucrat şi pentru europarlamentarul român Sorin Moisa), transmite acum colegilor săi asistenţi parlamentari să încerce să-şi convingă parlamentarii pentru care activează să nu mai transmită felicitări de Crăciun deoarece vor fi "tratate drept spam, este o bătaie de cap şi nu o plăcere".

Dar lucrurile pot merge cu mult, mult mai departe decât atât. În orice caz, manualul doamnei comisar Dalli se dovedeşte a fi un lucru deloc întâmplător, este parte din istoria aceasta nouă şi extrem de neaşteptată a unui timp de enorme schimbări care, iată, ating fundamentele spiritualităii noastre şi nu mai are decât o legătură formală şi superficială cu ceea ce a fost odinioară, în acele spaţii geografice, Sărbătoarea tradiţională a Crăciunului.

Poate că va fi extrem de şocant, dar cred că este noral să ştiţi în ce vremuri trăim şi să vedeţi care este dimensiunea exactă a dezbaterii care, nu ştiu când, dar cu siguranţă va redeveni subiect de confruntare în instituţiile europene şi în unele ţări occidentale.

Iată exemplul cel mai recent, extrem de şocant: Posten Norge, serviciul poştal norvegian, instituţie cu o vechime de 375 de ani, a lansat pe piaţă un clip video festiv cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la legalizarea homosexualităţii în această ţară. Se intitulează "Atunci când Harry l-a întâlnit pe Santa" şi care a generat reacţii mixte dar majoritar pozitive, fiind socotit nu numai o realizare artistică deosebită ci şi un mesaj umanist în favoarea unei lumimult mai integratoare şi lipsită de prejudecăţi.

Este posibil, de ce nu, ca aşa să arate viitorul şi acest tip de relaţii deschise să fie în spiritul viitoarelor sărbători de Crăciun. Problema este că, în acest caz, schimbarearea la nivelul sistemelor educaţionale va trebui să fie gigantică, căci altfel cum vor putea să mai înţeleagă copiii această versiune a Crăciunului?

Dar oare despre sărbătoarea Crăciunlui este vorba sau, cum încercam să spun în dechiderea acestui articol, ne aflăm într-un moment în care Sărbătoarea a fost politizată, şi instrumentalizată într-un mod extrem de vizibil pentru a servi argumentaţiile politicienilor care, în veşnica lor vânătoare de voturi, au simţit că aceasta este zona în care demagogia declarativă se poate dezvolta cel mai uşor şi fără riscuri majore.

Schimbările nu sunt niciodată comode, dar aici este vorba despre semnalele unei modificări de paradigmă globală care deja se instalează, funcţională în din ce în ce mai mult domenii. Şi asta, mai departe, poate să indice încă de acum că ar trebui să ne pregătim următoarele generaţii pentru a se confrunta în cunoştinţă de cauză cu vectorii schimbării? Sau, dimpotrivă, este mai comod să băgăm capul cât mai adânc în nisip şi să ne facem că problemele nu există? Nu ştiu. Dar dumneavoastră ştiţi?

Cristian Unteanu