• Tweet

Previziunile că valul al cincilea se apropie de sfârșit dau aripi politicienilor: dacă trece și asta, înseamnă că se termină și cu discuțiile despre sănătatea publică, iar partidele pot să ignore din nou subiectul, eventual până la următoarea campanie electorală.

Neavând pe ce să-și descarce energia, George Simion, liderul AUR, vrea o listă neagră cu publicațiile „toxice" și „false" din România. Din același exces de energie, diverși huligani de la PNL și PMP au fantezii despre cum ar fi să bată femei din USR. Eugen Teodorovici, actualmente chibiț PSD, susține că „explodează teza de doctorat a domnului premier și se rupe în februarie, așa se aude pe la colțuri", repetând astfel ideea preferată a partidului lui, anume că USR încearcă să sape guvernul, cu scandaluri de plagiat, ca să revină la putere și astfel să pună mâna iarăși pe banii din PNRR.

Se anunță deci o adevărată primăvară a politicii, o întoarcere în forță a oamenilor din partide la ce știu ei să facă mai bine, adică lupte pentru putere și dat din gură. Anul trecut, când luau foc spitale, era mai greu; acum însă urgența a trecut. Însăși pandemia a fost pentru ei o uriașă scuză, cu care au evitat discuțiile despre cum pot ameliora starea de sănătate a populației și accesul ei la serviciile medicale: argumentul a fost că e o situație de criză, să fim mulțumiți că ne descurcăm și așa. Acum, dacă se termină și cu Omicronul, clar putem să ne întoarcem la ale noastre și să schimbăm odată subiectul.

Lansarea negocierilor de aderare a României la OCDE a fost salutată de actualul guvern ca o victorie a sa, iar din vizita la București a lui Mathias Cormann, reprezentantul organizației, publicul a reținut doar tema cu certificatele verzi. Cormann a mai zis însă și altceva. „Creșterea productivității prin reducerea barierelor concurențiale, ameliorarea cadrului de reglementare și optimizarea dimensiunii și calității forței de muncă vor fi elemente esențiale ale creșterii nivelului de trai, iar acestea vor facilita convergența veniturilor către nivelurile din țările OCDE". Dimensiunea și calitatea forței de muncă nu se optimizează însă cu subfinanțarea cronică pentru sănătate și educație la care până și Consiliul Fiscal a început să se refere în rapoartele sale și nici cu îndemnuri civilizatoare și moralizatoare de genul celor adresate de clasa urbană vaccinată la adresa clasei nevaccinaților săraci și neduși la doctor.

Am văzut cum unii intelectuali încearcă mai nou să explice rata mare a deceselor pandemiei din România și alte țări din Est prin faptul că toate sunt țări ortodoxe, adică înapoiate, retrograde, deși în topul mortalității de Covid nu figurează doar țări ortodoxe din Est, ci și țări catolice sau majoritar secularizate din Est. În realitate, toate țările estice au în comun, deși în grade diferite, atât moștenirea de sărăcie dinainte de 1990, cât și realitatea prezentă de migrare a resurselor și de subdezvoltare economică în raport cu Vestul - un Vest din care fac parte și ortodoxele Grecia și Cipru, absente din topul mortalității.

În afară de statisticile des citate care arată că România alocă pentru sănătate cel mai mic buget din UE, Eurostat are încă una, cu cheltuielile pentru îngrijirea medicală preventivă, care evidențiază aceeași diferență de dezvoltare și nivel de trai între Est și Vest. În 2018, după cele mai noi date publicate de Eurostat, cele mai mari cheltuieli pentru prevenție, raportate la dimensiunea populației, le aveau Suedia (165 de euro pe cap de locuitor), Finlanda (152 euro), Germania (148 euro) şi Olanda (146 euro), iar cele mai mici - România şi Slovacia (câte 8 euro). Tot Eurostat arăta în 2017 că din 10 români, 4 nu s-au dus niciodată la medic în ultimul an, una din cauze fiind lipsa medicilor, mai ales în mediul rural.

Astfel încât, așa cum a calculat raportul „Starea sănătății în UE", publicat luna trecută de CE, România e pe locul 1 în UE la numărul de decese din cauze tratabile (196 de decese la suta de mii de locuitori), urmată de Letonia și Bulgaria, în timp ce țările cu cele mai puține decese sunt Norvegia (59 la suta de mii de locuitori), Franța și Islanda. La numărul de decese din cauze prevenibile, adică evitabile prin intervenții de sănătate publică și de prevenție primară, România e pe locul al treilea (306 decese la suta de mii de locuitori), după Ungaria și Letonia, în timp ce țările care stau cel mai bine sunt Italia și Cipru (104 decese). Niciuna din țările cu cheltuieli mari pentru prevenție nu figurează în topul deceselor în perioada pandemiei sau în topul deceselor din cauze tratabile ori prevenibile.

Guvernările de dreapta în general și ideologii de dreapta obișnuiesc să explice prin factori morali realitatea înconjurătoare, nu prin realitatea economică și socială, așa încât nu obosesc niciodată să condamne oamenii săraci, ba că nu se vaccinează, ba că au religia nepotrivită, ba că nu mănâncă sănătos, ba că nu se vindecă singuri de depresie sau de alcoolism prin puterea voinței. Acest reflex de gândire face ca o politică de sănătate publică să fie o întreprindere cu atât mai dificilă în România, țară cu o moștenire de sărăcie și subdezvoltare mai mare decât alte țări din Est, iar atunci când rezultatul se vede în mortalitatea enormă din cauza Covid, reacția cea mai frecventă să fie încercarea de a da vina pe populație, adică pe victime.

Realitatea este însă cea pe care toate analizele făcute în țările occidentale au descoperit-o când s-au referit la factorii care contribuie la severitatea Covid: comunitățile, zonele, localitățile, cartierele unde apar cele mai multe cazuri grave și decese sunt cele sărace, unde oamenii nu-și pot îngriji nici sănătatea fizică, nici cea psihică pentru că nu au bani, unde oamenii au parte în proporție mai mare exact de bolile cronice netratate și de stilul de viață nesănătos care afectează cel mai tare imunitatea. Peste tot în comunitățile sărace e mai mult stres și oboseală cronică, mai multă hrană proastă, sunt mai mulți obezi, suferinzi de boli cardiovasculare, diabetici, alcoolici.

În asemenea condiții, orice idee de combatere a pandemiei bazată numai pe internare și vaccinare, nu și pe o politică de prevenție, n-avea cum să reușească, așa cum a fost la noi în guvernările Orban și Cîțu. Toate guvernele din 2020 încoace au știut că nu se pot baza prea mult pe medicii de familie să facă ei prevenție și educație sanitară, fiindcă medicii de familie sunt puțini, unii dezinteresați (de asta și trebuie să insiste așa de mult acum ministrul Rafila să se implice măcar în campania de testare Covid), alții inaccesibili pentru cei care nu au asigurare. Așa încât ține de creativitatea și de inteligența autorităților să găsească măcar de acum încolo moduri de a face prevenție și educație sanitară a populației cu resursele pe care le au.

Cine caută programe și proiecte de sănătate publică găsește destule, unele pe care probabil doar autorii lor le-au citit. De exemplu, Ministerul Sănătății, INSP și Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate au realizat un studiu cu prilejul declarării lunii iunie 2021 drept „Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool". Mai nou, Administrația Prezidențială a lansat un Plan Național de Combatere a Cancerului, unde figurează și un punct referitor la o strategie de prevenție; totul e să nu aibă și acesta succesul României Educate. Avem deja amintirea programului „Analize pentru toți" din 2007, cel cu obligarea populației la un rând de analize medicale, care însă n-a stat la baza strategiei de prevenție promise atunci de ministrul Eugen Nicolăescu, fiindcă rezultatele lui s-au pierdut în ceață și au fost strânse abia în 2013.

În 2020, după propria sa experiență ca obez bolnav de Covid și văzând statisticile care dădeau obezitatea drept cel mai important factor de risc pentru internare și deces de Covid, premierul britanic Boris Johnson a lansat o strategie de combatere a obezității, limitând promovarea produselor junk food, facilitând accesul la programele de slăbire și încurajând medicii de familie să prescrie pacienților mersul cu bicicleta. Pe bună dreptate, criticii au obiectat că un asemenea program nu atacă de fapt în niciun fel cauzele profunde ale obezității, adică sărăcia și inegalitatea socială. Un alt premier, cu idei mai bune, ar fi pus altfel problema. Dar de aici și până la a reduce comunicarea cu populația la îndemnul de a se spăla pe mâini, ca la noi, e totuși distanță mare.

Crenguța Nicolae