Trump dă verdictul referitor la politica SUA: ''Ne-am jucat cu lumea sub conducerea lui Biden, iar acum lumea râde de noi!''
Postat la: 28.02.2023 |
Într-un discurs concis și dur, de circa patru minute, fostul președinte Donald Trump face o radiografie alarmantă a politicii externe a SUA, dând verdictul că aceasta a adus lumea în pragul unui al treilea război mondial. Câteva site-uri românești au consemnat discursul lui Trump, dar în America și Occident concluziile sale au stârnit dezbateri aprinse.
Pe scurt, Trump a emis următoarele: oamenii lui Biden și șefii CIA, FBI, NSA, Pentagon au acționat amatoristic, fiind persoane ce au băgat SUA în conflicte periculoase, dar care nu mai știu acum să le rezolve; generali în rezervă sunt angajați de companiile de lobby ale industriei militare, iar aceștia influențează deciziile Pentagonului pentru cheltuirea banilor pentru războaie; Victoria Nuland este cea care a coordonat inflamarea războiului din Ucraina, după modelul prin care a generat o lovitura de stat ucraineană în 2014; dacă el ar fi fost președinte, războiul din Ucraina n-ar fi existat, deoarece Rusia n-ar fi generat invazia, principiul american pe care el l-ar fi implementat fiind ''Pace prin Forță''; războiul din Ucraina se poate finaliza în 24 de ore, fiind posibil asta în cadrul geopolitic actual; administrația Biden s-a jucat cu America și lumea prin decizii aberante, iar acum lumea a ajuns să râdă de SUA, prestigiul internațional fiind pierdut.
Trump nu și-a amenajat un discurs populist, având grijă să emită doar adevăruri cunoscute de politicienii și jurnaliștii americani, iar drept urmare nici nu a fost contestat public. Pentru mine e limpede că Trump și-a așezat acum baza viitoarei sale strategii electorale, unde va insista pe amatorismul periculos al liderilor actuali din SUA, posibil generator al unui al treilea război mondial, ce apare deja ca fiind amorsat, urmând să dea exemple despre corupția de la nivel înalt ce generează problemele sociale cu care SUA se confruntă deja. Iar în aceste condiții dezbaterea politică internă din America va căpăta accente revanșarde, ceea ce înseamnă că deciziile de politică internațională vor deveni chiar mai proaste. Astfel, problema uriașă rezidă însă pentru blocul NATO-UE unde, fiind instituită logica internă de război cu Rusia, deciziile americanilor sunt direct implementate, fără a mai fi dezbătute. În acest fel s-a generat și recentul conflict româno-ucrainean pe temă săpării zonei Bâstroe-Chilia, cu efectul distrugerii Deltei Dunării și cu perspectiva unei noi baze militare în zonă, unde azi e clar că lui Iohannis i-a fost impusă de către americani nu doar decizia antiromânească, dar și tăcerea referitor la subiect, în ultima jumătate de an!
Iohannis nu are nici o scuză, apare limpede însă că a fost lăsat în offside și de către guvernul român, dar și de către SUA, așadar ceea ce se va întâmpla în continuare în zona Deltei Dunării va intra sub spectrul arbitrariului. Se va acționa legat de această uriașă problemă cam cum descrie și cimilitura românească: ''Verișori, fete, băieți, / Puneți mâna pe lopeți/ Care vreți, care puteți/ Care nu, mai rămâneți / Ca să vindeți castraveți!''
Cozmin Gușă
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu