Tupeu fără frontiere
Postat la: 20.01.2021 |
După episodul cu Sebastian Colțescu, urmat și de mizeria suferită de Șumudică în Turcia, ar trebui să ne apărăm infinit mai serios emisarii sportului românesc prezenți în arenele internaționale, indiferent că sunt sportivi, antrenori, arbitri sau oficiali.
În egală măsură, se cuvine să sancționăm și orice eventual derapaj al acestora, având în vedere că ei nu se reprezintă doar pe sine, ci în dreptul lor scrie întotdeauna România. Și mă opresc astăzi asupra acestei idei pentru că agențiile de presă străine tocmai ne semnalează cazul unei tenismene românce care face valuri la Antipozi, în preajma debutului Openului Australiei. Avem înscrise în competiție mai multe jucătoare, în frunte, desigur, cu Simona Halep, dar zarva nu vine de la ea, ci de la Sorana Cârstea, care nu se află nici pe departe la primul asemenea derapaj regretabil.
În ciuda pandemiei de Covid-19, australienii au decis să organizeze tradiționalul turneu de Grand Slam, care va demara lunea viitoare. Pentru a proteja sănătatea sportivilor, organizatorii au luat măsuri draconice, astfel încât la momentul de față se află în carantină liber consimțită nu mai puțin de 47 de jucători și jucătoare! Pentru aceștia, cele 14 zile de strictă izolare reprezintă o povară greu de suportat, în condițiile în care celor aterizați la Melbourne li s-au suspendat chiar și cele 5 ore de antrenament zilnic, promise de gazde la data înscrierii la turneu.
Ce n-au putut anticipa însă australienii au fost surprizele neplăcute: din aeronavele care au adus de la Los Angeles 24 de tenismeni și de la Abu Dhabi alți 23, la testul făcut pe aeroportul din Melbourne au fost depistate câteva persoane infectate, drept care toți pasagerii au fost considerați contacte directe și obligați la intrarea în carantină! Evident, supărarea a fost mare pentru cei supuși acestei constrângeri, dar nume mari ale tenisului mondial, ca Victoria Azarenka, Sloane Stephens, Bianca Andreescu și Angelique Kerber, ca și japonezul Kei Nishikori, au înțeles și au acceptat disciplinați rigorile.
În schimb, Sorana Cârstea (locul 80 mondial) a explodat de-a dreptul pe rețelele sociale și, într-un dialog cu altă supărată, kazaha Putințeva (28 mondial) - care se întreba de ce nu li s-a spus dinainte ce se va întâmpla dacă se găsește un pozitiv în același avion - jucătoarea noastră a replicat: "De acord. Dacă ni s-ar fi spus această regulă înainte, nu aș mai fi jucat în Australia! Aș fi rămas acasă. Ne-au zis că zborurile vor fi la 20% capacitate și că vom fi considerați contacți apropiați doar dacă cineva din echipă sau anturaj e pozitiv".
Au venit, prompt, reacțiile userilor: "Păi, du-te acasă! La 25 de milioane de oameni nu le pasă că ești aici și ar prefera să nu riște să fie infectați!" i-a transmis unul dintre ei, la care Sorana a replicat cu un tupeu incredibil: "Federația voastră de tenis ne-a adus aici, pentru că aparent face bani pe spatele nostru. Plec cu plăcere, dar nu am voie momentan. Poate îmi poți pune o vorbă bună ca să ajung acasă mai repede. Aș aprecia!"
Miștocăreală ieftină dar, dincolo de toate, realitatea tristă că o jucătoare din România, care are și experiență internațională, se face și ne face de râs până și în îndepăratata Australie. Păcat, dar noroc că e acolo, - tot în carantină, dar disciplinată, la Adelaide - și Simona Halep, de la care așteptăm să dreagă busuiocul, ștergând impresia jenantă lăsată de colega sa. Succes, Simona!
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu