Ultimatumul lui Putin

Postat la: 25.01.2022 |

Ultimatumul lui Putin

În ziua de 4 februarie, Vladimir Putin urmează să aibă o întrevedere cu omologul său chinez Xi Jinping.

Nu este greu de presupus cam ce vor discuta și cam ce vor decide cei doi în materie de strategie geopolitică. Până atunci, noul țar de la Kremlin așteaptă un răspuns scris la solicitările sale din partea Statelor Unite și a Alianței Nord-Atlantice. Și se știe ce așteaptă. La fel cum, în linii mari, se știe și ce așteaptă China.

Vladimir Putin, în timp ce crește presiunea la granița Uniunii Europene, transformând Ucraina într-un spectaculos teren de luptă psihologică, pentru moment, mută și în alte două direcții, care buimăcesc literalmente Washingtonul. Pe de-o parte cere garanții scrise într-un termen ultimativ democrațiilor occidentale, cum că această parte a lumii, din care România face parte, va fi redesenată după modelul anterior anului 1997, iar pe de altă parte execută două mișcări de încercuire a Washingtonului. Prima este întărirea parteneriatului strategic cu China, inclusiv în domeniul militar, iar cea de-a doua este amenințarea care pare a se concretiza pe zi ce trece a dizlocării unor trupe, cu tehnică militară cu tot, în coasta Statelor Unite. În Cuba și în Venezuela. Chiar și numai anunțarea fermă a acestor intenții este de natură să schimbe aproape peste noapte harta geopolitică a lumii.

Este un ultimatum, pentru că Putin așteaptă ca Statele Unite și aliații săi europeni să se conformeze. Poate nu 100%. Poate că a supralicitat lăsând să se înțeleagă că așteaptă ca trupele NATO și tehnica militară NATO, ca trupele americane și tehnica de luptă americană să fie retrase pur și simplu din România și Bulgaria. Poate că pretențiile lui Putin nu merg atât de departe încât să solicite eliminarea României și Bulgarei din Alianța Nord-Atlatică. Pentru că, în definitiv, asta ar însemna revenirea la situația anterioară anului 1997. Poate că Putin solicită mai mult, pentru a obține în final mai puțin.

Care sunt totuși garanțiile minime pe care Moscova le așteaptă pentru a detensiona situația internațională? Probabil abandonarea, printr-un angajament scris, a intenției lărgirii alianței NATO prin cooptarea Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova. Și poate Kremlinul mai așteaptă și o reducere semnificativă a efectivelor militare americane din România și Polonia și, respectiv, a tehnicii de luptă dizlocate în aceste state. Poate că speranțele lui Putin merg chiar puțin mai departe, el așteptându-se ca, în final, dacă negocierile vor fi dezghețate, să obțină demontarea celor două componente, din România și din Polonia, ale scutului antirachetă pe care, în ciuda asigurărilor repetate pe care le-a primit, îl percepe ca pe o armă nu defensivă, ci ofensivă, îndreptată împotriva Federației Ruse.

Cele de mai sus s-ar putea întâmpla doar dacă purtăm ochelari de cal și ne încăpățânăm să privim într-o singură direcție. Dacă lărgim orizontul analizei, am putea eventual descoperi că, de fapt, intențiile lui Vladimir Putin, pe cale de a fi materializate, se concentrează într-o cu totul altă direcție. Care ar fi această direcție? Un parteneriat consolidat militar cu China, care să transforme Statele Unite, din cel mai puternic jucător global, într-un jucător secund, ar putea fi un asemenea obiectiv. Iar parteneriatul cu China, mai ales cel de natură militară, presupune indiscutabil ca o condiție prealabilă o demonstrație nemaivăzută până acum de forță și de autoritate a Kremlinului în raport cu Washingtonul. Iar demonstrația tocmai are loc. Și ar putea fi întregită prin încercuirea Statelor Unite fix după modelul aplicat Federației Ruse de Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică. La fel cum acestea s-au plasat în coasta Federației Ruse, prin consolidarea flancului estic NATO și pomparea de ajutoare, inclusiv militare, într-o Ucraină ostilă Moscovei în prezent, și noua Rusie a lui Putin, utilizând fix aceleași argumente, se poate plasa în coasta Statelor Unite, acordând o masivă asistență militară Cubei și Venezuelei.

Nu este deloc exclus ca, la capătul acestui proces, cu sau fără negocieri, să asistăm la o resetare de facto a raporturilor de forțe din lumea în care trăim. Și, în încheiere, vreau să subliniez faptul că nu-mi iese din cap o întrebare: oare de ce, în urmă cu câteva ore, când Joe Biden a organizat o videoconferință cu liderii europeni, a omis România? Adică chiar statul cu care Washingtonul pretinde că are un parteneriat strategic consolidat? Consolidat exact în măsura în care este consolidat și cu Polonia, al cărui reprezentant a fost totuși prezent și consultat pe parcursul videoconferinței. Să nu se fi sculat din somn la timp președintele Klaus Iohannis?

 

loading...
PUTETI CITI SI...

Ultimatumul lui Putin

Postat la: 25.01.2022 |

0

În ziua de 4 februarie, Vladimir Putin urmează să aibă o întrevedere cu omologul său chinez Xi Jinping.

Nu este greu de presupus cam ce vor discuta și cam ce vor decide cei doi în materie de strategie geopolitică. Până atunci, noul țar de la Kremlin așteaptă un răspuns scris la solicitările sale din partea Statelor Unite și a Alianței Nord-Atlantice. Și se știe ce așteaptă. La fel cum, în linii mari, se știe și ce așteaptă China.

Vladimir Putin, în timp ce crește presiunea la granița Uniunii Europene, transformând Ucraina într-un spectaculos teren de luptă psihologică, pentru moment, mută și în alte două direcții, care buimăcesc literalmente Washingtonul. Pe de-o parte cere garanții scrise într-un termen ultimativ democrațiilor occidentale, cum că această parte a lumii, din care România face parte, va fi redesenată după modelul anterior anului 1997, iar pe de altă parte execută două mișcări de încercuire a Washingtonului. Prima este întărirea parteneriatului strategic cu China, inclusiv în domeniul militar, iar cea de-a doua este amenințarea care pare a se concretiza pe zi ce trece a dizlocării unor trupe, cu tehnică militară cu tot, în coasta Statelor Unite. În Cuba și în Venezuela. Chiar și numai anunțarea fermă a acestor intenții este de natură să schimbe aproape peste noapte harta geopolitică a lumii.

Este un ultimatum, pentru că Putin așteaptă ca Statele Unite și aliații săi europeni să se conformeze. Poate nu 100%. Poate că a supralicitat lăsând să se înțeleagă că așteaptă ca trupele NATO și tehnica militară NATO, ca trupele americane și tehnica de luptă americană să fie retrase pur și simplu din România și Bulgaria. Poate că pretențiile lui Putin nu merg atât de departe încât să solicite eliminarea României și Bulgarei din Alianța Nord-Atlatică. Pentru că, în definitiv, asta ar însemna revenirea la situația anterioară anului 1997. Poate că Putin solicită mai mult, pentru a obține în final mai puțin.

Care sunt totuși garanțiile minime pe care Moscova le așteaptă pentru a detensiona situația internațională? Probabil abandonarea, printr-un angajament scris, a intenției lărgirii alianței NATO prin cooptarea Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova. Și poate Kremlinul mai așteaptă și o reducere semnificativă a efectivelor militare americane din România și Polonia și, respectiv, a tehnicii de luptă dizlocate în aceste state. Poate că speranțele lui Putin merg chiar puțin mai departe, el așteptându-se ca, în final, dacă negocierile vor fi dezghețate, să obțină demontarea celor două componente, din România și din Polonia, ale scutului antirachetă pe care, în ciuda asigurărilor repetate pe care le-a primit, îl percepe ca pe o armă nu defensivă, ci ofensivă, îndreptată împotriva Federației Ruse.

Cele de mai sus s-ar putea întâmpla doar dacă purtăm ochelari de cal și ne încăpățânăm să privim într-o singură direcție. Dacă lărgim orizontul analizei, am putea eventual descoperi că, de fapt, intențiile lui Vladimir Putin, pe cale de a fi materializate, se concentrează într-o cu totul altă direcție. Care ar fi această direcție? Un parteneriat consolidat militar cu China, care să transforme Statele Unite, din cel mai puternic jucător global, într-un jucător secund, ar putea fi un asemenea obiectiv. Iar parteneriatul cu China, mai ales cel de natură militară, presupune indiscutabil ca o condiție prealabilă o demonstrație nemaivăzută până acum de forță și de autoritate a Kremlinului în raport cu Washingtonul. Iar demonstrația tocmai are loc. Și ar putea fi întregită prin încercuirea Statelor Unite fix după modelul aplicat Federației Ruse de Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică. La fel cum acestea s-au plasat în coasta Federației Ruse, prin consolidarea flancului estic NATO și pomparea de ajutoare, inclusiv militare, într-o Ucraină ostilă Moscovei în prezent, și noua Rusie a lui Putin, utilizând fix aceleași argumente, se poate plasa în coasta Statelor Unite, acordând o masivă asistență militară Cubei și Venezuelei.

Nu este deloc exclus ca, la capătul acestui proces, cu sau fără negocieri, să asistăm la o resetare de facto a raporturilor de forțe din lumea în care trăim. Și, în încheiere, vreau să subliniez faptul că nu-mi iese din cap o întrebare: oare de ce, în urmă cu câteva ore, când Joe Biden a organizat o videoconferință cu liderii europeni, a omis România? Adică chiar statul cu care Washingtonul pretinde că are un parteneriat strategic consolidat? Consolidat exact în măsura în care este consolidat și cu Polonia, al cărui reprezentant a fost totuși prezent și consultat pe parcursul videoconferinței. Să nu se fi sculat din somn la timp președintele Klaus Iohannis?

 

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE