Unirea dus-întors
Postat la: 23.10.2016 |
Ca de fiecare dată, și acum, în luna octombrie, partizanii unirii Basarabiei cu România organizează o demonstrație la București. Liderul acestora, George Simion, excomunicat de autoritățile din Republica Moldova, susține că acesta este momentul cel mai bun al anului, întrucât studenții au revenit la cursuri. Și au pregătit de această dată, în premieră, corturi. Pe care le-au instalat în Piața Universității. Urmează să negocieze. Cu Guvernul și cu partidele. Și, în ciuda acestui avânt unificator, efectele se lasă așteptate. De ce?
Jandarmii au intervenit cu brutalitate. O brutalitate cu care nu am mai fost obișnuiți în ultima vreme. Imaginile prezentate de televiziuni sunt elocvente. Răspunsul inadecvat al autorităților a provocat reacții. Aparent, cea mai importantă este că protestatarii au decis să rămână pe poziții. În Piața Universității. Este, însă, doar o aparență. Ei veniseră pregătiți cu corturi obținute, prin donație, din Suedia. Intenția de a se instala, zi și noapte, în Piața Universității era fermă. Ca și dorința lor, tot manifestă, de a negocia cu Guvernul și cu partidele. Ce ar putea negocia? Protestatarii vor să negocieze unirea. Pașii necesari în vederea readucerii Basarabiei la patria mamă. Mai ales că există și un termen psihologic. Aniversarea a 100 de ani de la Unire în 2018. Dar cum ar putea negocia acești tineri cu Guvernul și cu partidele care, până la ora la care eu postez acest editorial, nu au răspuns invitației? Cu ce vin ei la masa negocierii? Și ce pot ei solicita Executivului și clasei politice de la București? Ei vin cu un argument imbatabil. Și anume cu apartenența istorică a Republicii Moldova la România. Mai vin cu argumentul populației, în sensul că majoritari sunt românii, și cu argumentul limbii. În subsidiar, acești tineri cred, și au și dreptate, că unirea ar putea precipita lucrurile, în sensul integrării Republicii Moldova, cu România cu tot, în structurile Uniunii Europene, dar și sub scutul NATO.
Momentul este, însă, extrem de sensibil. Au loc alegeri parlamentare la București. Președintele Klaus Iohannis își manifestă intenția ca, după alegeri, să încerce să asigure o continuitate a lui Dacian Ciolos la Palatul Victoria. Asta, însă, în timp ce premierul este acuzat că face parte din tabăra globaliștilor și nu a susținătorilor statelor națiune din Europa. Și, în general, administrația de la București este acuzată, și nu de azi, de ieri, ci de mai mult timp, de atitudine șovăielnică atunci când este vorba de negocierea interesului național. În mod straniu, în acest context, partidele, care, teoretic, susțin cauzele naționale și patriotice, dau dovadă de reținere. La fel ca și Guvernul. A nu-i primi pe protestatari, a nu discuta cu ei pe o temă atât de importantă cum este unirea reprezintă cel puțin o gafă. La fel cum și Guvernul gafează trântindu-le basarabenilor ușa în nas. Ceva mai departe, Federația Rusă prin strategii ei, în fruntea cărora se află un personaj redutabil și extrem de longeviv la putere, Vladimir Putin, așteaptă să vadă cum va face jocurile. Cum va folosi această conjunctură de la București în propriul beneficiu.
Iar Bucureștiul cade prost cam orice ar face. Dacă îi încurajează prea mult pe unioniști, dintre care foarte mulți sunt cetățeni născuți în România, autoritățile de la București ar putea să fie acuzate că, în preajma alegerilor din Republica Moldova, încearcă să influențeze alegerile. Pentru ca partida pro-moscovită să piardă președinția. Dacă îi ignoră pe demonstranții de la București sau chiar recurg la represiune, așa cum s-a întâmplat sâmbătă, din nou, respectivele autorități cad prost, în sensul că, în Republica Moldova, va fi ușor de acreditat ideea că, de fapt, Bucureștiul nu-i vrea pe basarabeni, ci i-a abandonat. La fel se poate spune și în ceea ce privește partidele politice. De unde reticența acestora și a Executivul de a se întâlni cu demonstranții.
O soluție, totuși, ar exista. În ultimii ani, România a acordat sute de mii de cetățenii basarabenilor. Beneficiind de acest lucru, ei se pot stabili în România, pot călători liber, pot munci în străinătate și, mai ales, pot vota. Sute de mii de basarabeni au, astfel, posibilitatea să își spună cuvântul atât în alegerile prezidențiale, cât și în cele locale și parlamentare. Autoritățile de la Moscova nu au motive, din această perspectivă, să fie reticente. Dimpotrivă, întrucât basarabenii au primit cetățenia română, mulți dintre aceștia au părăsit Republica Moldova, astfel încât procentul etnicilor români cu drept de vot scade. Și în rândul acestora există, evident, și o Coloană a cincea, prin care Kremlinul poate manevra, într-o oarecare măsură, procesul electoral de la București.
Nimeni nu s-a întrebat până acum de ce nu se întâmplă și invers. De ce, pe bază de reciprocitate, guvernele pro-europene de la Chișinău, măcar acestea, nu acordă, la rândul lor, cetățenia Republicii Moldova oricărui român solicită acest lucru. Pentru ca și noi să putem beneficia de drepturile electorale ale basarabenilor. Poate că, în felul acesta, reunificarea s-ar face mai repede. Și, iată, avem, cât se poate de vizibil acum, și motivul pentru care nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit și ar fi putut să se facă. Și ceea ce ar putea fi negociat, dacă Guvernul și partidele ar fi dispuse să negocieze. Altfel, unirea e cu dus și întors.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu