Urmează anunţarea valului 5 de sancţiuni împotriva Rusiei. În ce climat de solidaritate SUA-UE?
Postat la: 05.04.2022 |
Nu numai europenii vor lansa sancţiuni, foarte posibil mâine sau joi, americanii vor face acelaşi lucru în momentul când opinia publică internaţională este profund marcată de imaginile ororilor care s-au produs în câteva oraşe ucrainene.
Urmează anunţarea valului 5 de sancţiuni împotriva Rusiei. În ce climat de solidaritate SUA-UE? Crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid condamnate unanim de liderii ţărilor din spaţiul occidental care declară că sunt gata să treacă la o penalizare exemplară a liderilor săi politici şi militari din Federaţia Rusă.
Nu există niciun fel de îndoială că vor exista asemenea sancţiuni dar marea întrebare este dacă se va forma, dincolo de vorbele frumoase ale politicienilor, şi un real climat de solidaritate care să implice ca măsurile decise să fie şi aplicat unitar de către toate Statele Membre, cu asumarea efectelor adverse uşor de imaginat dar extrem de greu de suportat.
Dincolo de extinderea sancţiunilor luate până acum - spre exemplu interzicerea accesului la sistemul SWIFT pentru câteva bănci şi instituţii din Rusia - discuţia despre ce-ar putea însemna acest Val 5 al sancţiunilor se concentrează acum asupra punctului cel mai sensibil, nevralgic deoarece condiţionează în mod direct o mare parte a capacităţii de supravieţuire a unora dintre economiile europene reprezentative: se sugerează că acum a venit momentul cel mai potrivit pentru „opţiunea nucleară", adică un embargou european total asupra importurilor de gaze naturale, petrol şi cărbune din Federaţia Rusă. Decizie politică care într-adevăr ar putea fi luată sub presiunea evenimentelor din Ucraina dar, dincolo de asta, nimeni nu poate încă să calculeze costurile care se prefigurează enorme şi pe timp relativ îndelungat.
Oricum, sancţiuni vor fi, ne asigura cancelarul german Olaf Scholz care spunea că „în următoarele zile vom decide între aliaţi asupra noilor măsuri... Preşedintele Putin şi susţinătorii săi vor avea de suferit consecinţele". Jean Yves Le Drian, şeful diplomaţiei franceze a transmis că "o presiune economică şi cu caracter internaţional cât mai puternică posibil trebuie să fie menţinută şi întărită la adresa Rusiei pentru a sili autorităţile de acolo să pună capăt războiului de agresiune". Prim-ministrul britanic a promis şi el că britanicii vor întări la rândul lor nivelul sancţiunilor împotriva Rusiei deoarece „actele mârşave ale Rusiei îndreptate împotriva unor civili nevinovaţi la Irpin şi Bucea sunt o dovadă suplimentară că Putin şi armata sa comit în Ucraina crime de război".
Preşedintele francez spunea că masacrele provocate în Ucraina „impun luarea unui nou set de sancţiuni şi măsuri foarte clare... în acest sens, în zilele următoare, ne vom coordona cu partenerii noştri europeni, în special cu Germania". Charles Michel, preşedintele Consiliului European spunea ieri că „sunt pe drum mai multe sancţiuni şi ajutor pentru Ucraina".
Dar, cu toate astea, nimeni nu intră în prezentarea unei liste posibile de măsuri cu toate că am văzut câteva propuneri care pesemne că vor intra miercuri în discuţia Colegilor Comisarilor. Ministrul de externe ucrainian a fost foarte clar în privinţa nivelului maximal de aşteptare de la Kiev: „Cer ACUM noi sancţiuni devastatoare din partea celor din G7: embargou asupra petrolului, gazului natural şi cărbunelui, închiderea tuturor porturilor şi navelor comerciale din Rusia şi deconectarea de la SWIFT a tuturor băncilor ruseşti". De aici încep perspective diferite de joc ale europenilor.
Dacă Statele Baltice au declarat că încetează cu efect imediat orice import de gaze naturale din Rusia, rămâne însă practic nerezolvată situaţia generală de dependenţă a unora dintre marile state industrializate şi, la modul general, al dependenţei la nivel strategic a UE faţă de Rusia, 40% în cazul gazelor naturale, 25% în cazul petrolului şi 46% în cazul cărbunelui. Sunt ţări, precum Ungaria, despre care e foarte greu să-şi imagineze cineva că ar dori sau ar avea resursele să rupă contractele super-avantajoase cu Rusia, Austria exprimă un refuz similar, la fel cum o serie de analişti exprimă dubii serioase asupra posibilităţii ca unele ţări occidentale, chiar în frunte cu Germania (dependenţă de aproximativ 55% faţă de livrările de gaz natural din Rusia), să se asocieze unei aproape imposibile ruperi de contract cu efect imediat. Ieri, Christian Lidner, ministrul german de finanţe, a declarat în mod foarte clar că ţara sa, „pe termen scurt" nu se poate lipsi de aceste livrări din Rusia: „trebuie să avem în vedere noi sancţiuni, dar, pe termen scurt, livrările de gaze din Rusia nu sunt posibil de substituit", adăugând că asemenea sancţiuni „ne-ar face nouă mai mult rău decât Rusiei".
Există însă şi poziţia dură a premierului polonez Mateusz Morawiecki care a s-a adresat foarte supărat omologilor săi europeni: „Sancţiunile nu funcţionează. Întrerupeţi alimentarea cu oxigen a genocidului făcut de ruşi! Destul cu tacticile de evitare şi cu gesturile false. Destul!".
Situaţie „aproape imposibilă" deoarece scenariul unei asemenea situaţii limită există, aşa cu declara Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei: „Se poate să existe o situaţie în care, de mâine... să nu mai avem gaze din Rusia... noi trebuie să pregătim aceste scenarii şi să ne pregătim pentru ele". Perspectivă direct legată de cerea rusească de a se efectua toate plăţile în ruble dar care se poate extinde în condiţiile noi de acum.
Rusia anunţă că mizează în continuare pe imposibilitatea solidarităţii europene în materie de sancţiuni maximale care să afecteze definitiv dependenţa energetică strategică de acum faţă de Moscova. Vom vedea dacă au dreptate sau dacă, de-abia de acum, începe războiul real cu toate consecinţele ei nenorocite.
România ce set de măsuri susţine, oare chiar n-ar trebui să avem o poziţie anunţată public, nu doar să aşteptăm să ne supunem doar la ce ne transmit alte centre de influenţă şi decizie, fie ei şi cei mai buni parteneri strategici ai momentului? Este în joc un principiu de supravieţuire naţională şi viziunea noastră asupra propriului nostru nivel de ambiţie. Dacă se poate.
Cristian Unteanu
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu