• Tweet

Arareori, în timpul unei generaţii, publicul spectator este pus în faţa unei demonstraţii de retorică de tip mesianic, noi ne amintim pe aceea celebră în care Martin Luther King vorbea pentru istorie despre visul pe care-l avusese despre lumea nouă ce urma să se nască.

În aceeaşi linie de retorică exemplară, realmente mesianică, Zelenski anunţă acum marea sa ambiţie pentru ce va să fie ţara sa pe viitor, evident după ce va obţine libertatea de a face ceea ce doreşte, cu cine doreşte şi cum doreşte. Declaraţia este cu adevărat importantă, cel puţin senzaţională, deschizând o fereastră pentru înţelegerea subteranelor adânci unde se ţes marile jocuri, acelea de care aflăm şi noi de-abia atunci când ni se spune ce trebuie să votăm şi în favoarea cui.

Zelenski este o cu totul altă istorie. Este un cu totul altfel de lider decât cei cu care ne-a obişnuit istoria noastră. A reuşit performanţa excepţională ca, folosind în primul rând arta discursului împrumutată direct de la marii retori ai Romei antice, ştie cum să impresioneze, să se impună şi apoi chiar să traseze linii de joc în domenii esenţiale, antrenând în siajul său pe mulţi dintre liderii puterilor tradiţionale din lumea occidentală. În acest context, el însuşi excepţional, trebuie aşezată cu mare atenţie declaraţia sa asupra a ceea ce urmează să fie Ucraina viitorului.

A vorbit despre conceptul „Marele Israel" drept modelul de urmat pentru construcţia viitoare a Ucrainei post-conflict, avertizând, la modul cel mai direct şi cinstit, că societatea ucraineană se va afla într-o situaţie excepţională, de tip stare de urgenţă, chiar şi după încheierea conflictului cu Rusia şi chiar după ce va fi învins armatele invadatoare: „Cred că oamenii vor constitui marea noastră armată. Nu putem vorbi despre «Elveţia viitorului»... În mod cert, Ucraina nu va fi ceea ce noi, la început, am fi vrut ca ea să devină. Este imposibil. Totalmente liberală, europeană - nu, nu va fi aşa. Va deveni un «Mare Israel» cu propriul său chip distinct. Nu vom fi surprinşi dacă vom avea pe cei din forţele armate sau din Garda Naţională în cinematografe, supermarketuri şi vom avea oameni care să deţină arme. Am convingerea că problema securităţii va fi predominantă pentru următorii zece ani. Sun sigur de acest lucru".

Avem acum două variante posibile. Prima, cea mai obişnuită în spaţiul românesc, este de a trata cu indiferenţă şi superioritate orice, concluzia fiind că ar fi vorba despre o tiradă demonstrativă şi, în acest sens, preferăm luările de poziţie cuminţi şi perfect corecte politic ca cele luate de doctorul în ştiinţe, generalul ce ne este prim-ministru şi viitor şef de partid istoric. Dar, în alte părţi ale lumii, politicieni şi analişti profesionişti zic cu totul altceva şi, ca atare, am convingerea că a merita să-i luăm în serios.

Iată, spre exemplu, excelenta analiză semnată pentru Atlantic Council de Daniel Shapiro, fost ambasador al SUA în Israel, care merge mult mai departe de nivelul sugestiilor şi oferă un road map după modelul occidental, trecând deci de la nivelul declaraţiei politice la stadiul începerii unui program cu obiective clare pe domenii distincte care, cum veţi vedea, se suprapun aproape exact pe priorităţile tradiţionale ale politicii interne şi externe israeliene, aşa cum există ea în condiţionarea totală a alianţei cu americanii al căror pilon de securitate sunt în Orientul Apropiat.

Temele principale ale "foii de drum" pe care, la modul extrem de serios, o defineşte diplomatul american în atenţia mai multor factori de decizie şi nu numai din triunghiul SUA-Israel-Ucraina, sunt foarte interesante deoarece, aşa cum remarcă el, situaţia de securitate şi modelul viitor de dezvoltare propus oficialii de la Ierusalim şi de la Kiev "pot fi mai apropiate decât vă imaginaţi", semnalând, pe fond, că ar fi vorba despre un program de guvernare cu o specificitate anume, poate foarte potrivit statelor care evoluează în condiţiile incertitudinilor spaţiului acesta al nostru. Şi, poate, din această cauză, să sune chiar extrem de interesant nu numai pentru ucrainieni, ci pentru toate ţările care sunt tentate să adopte un model de guvernare bazat pe un control mărit, cu militarii în frunte, tocmai după eşecul, într-o formă sau alta, a modelelor mult prea liberale şi, ca atare, greu de stăpânit.

Aveţi posibilitatea să urmăriţi direct argumentaţia fostului ambasador american, dar reiau aici punctele esenţiale de interes, adică ceea ce consideră ca a fi domenii prioritare pentru construcţia unui asemenea stat cu valorile specifice unui „Mare Israel":

- securitatea ca domeniu prioritar
- întreaga populaţie are un rol de îndeplinit
- auto-apărarea este singur cale posibilă
- menţinerea unor parteneriate active în domeniul apărării
- prioritate pentru domeniul „intelligence"
- cheia o reprezintă tehnologia
- construirea unui ecosistem inovant
- menţinerea instituţiilor democratice

Ulterior, Evghenii Korniciuk, ambasadorul Ucrainei în Israel, declara pentru Haaretz: „Indiferent de ce se va întâmpla de acum înainte, situaţia din Ucraina va semăna cu situaţia de securitate din Israel... vor fi văzuţi mai mulţi oameni înarmaţi pe stradă, chiar şi atunci când lucrurile vor deveni mai paşnice decât acum... Israelul, în întreaga sa istorie, a trăit înconjurat de duşmani şi Ucraina va fi de acum în aceeaşi situaţie". Interesantă remarcă, nu-i aşa?

Desigur, discuţia de acum este strict legată de remarcile novatoare făcute de Preşedintele Zelenski. Dar, pe fond, din punctul meu de vedere, există o posibilă perspectivă suplimentară legată de apetitul prezumat al unor ţări din regiunea noastră de a urma fix acelaşi model al unui „Mare Israel". Cu garanţii de securitate extinse şi, plan intern, cu o populaţie care să se supună din convingere unor criterii de securitate sporite, impuse în mod natural de prezenţa ameninţării continue pe care o reprezintă perspectiva invaziei ruse şi a unei viitoare uniuni Rusia-China care să pună în primejdie echilibrul mondial şi interesele fundamentale ale Europei şi spaţiului euro-atlantic.

Nu mi se pare deloc imposibil şi ar necesita o dezbatere serioasă. Poate, dacă la noi e imposibilă, atunci să aşteptăm să vedem dacă nu va simţi altcineva nevoia urgentă să o creeze pentru uz românesc. Şi nu am deloc impresia că suntem departe de aşa ceva. În asemenea caz, ştiţi cum aţi reacţiona?

Cristian Unteanu