Vladimir Putin a căzut din nou în capcană!
Postat la: 11.10.2022 |
Momeala a prins. A fost o singură lovitură. Destul de precisă. Care a distrus parțial cel mai lung pod din Europa. Cel de peste Strâmtoare Kerci. „Podul lui Putin". Și, mai repede decât își imagina cineva, liderul de la Kremlin a mușcat. A făcut și face practic jocul adversarului. Extrem de convenabil pentru coaliția celor 40 de state care apără Ucraina.
Am intuit corect. Cum putea să reacționeze Putin, după lovitura devastatoare aplicată podului și când brusc a intrat sub presiunea infernală a yesmenilor din jurul său, care cereau răzbunare? A generalilor. A politrucilor. Dar și a unei părți a populației. Nervii marelui șahist au cedat. A găsit de cuviință să-i aplicate imediat Ucrainei o pedeapsă exemplară. Odesa este de necucerit. Și atunci a optat pentru ce presupuneam că va opta. A declanșat bombardamente alandala cu rachete, distrugând obiective civile. A procedat ca un individ beat, care a răsturnat din greșeală stupul de albine. A intrat pur și simplu în jocul adversarului. La timpul potrivit.
Astăzi, în Adunarea Generală a Națiunilor Unite, urmează să se dezbată o rezoluție, prin care să fie masiv condamnată Federația Rusă pentru comportamentul ei din Ucraina. Probabil vor adopta această rezoluție circa 140 de state. Se vor abține câteva. Și se vor opune mai puține state decât câte degete am eu la cele două mâini. Apă de ploaie? Unii ar fi tentați să spună acest lucru. Pentru că, în definitiv, ce putere are Adunarea Generală a ONU? Care este forța de impact a unei rezoluții? Este ea de natură să-l pună pe Vladimir Putin cu spatele la zid? E și nu e așa. Contează extrem de mult simbolismul.
În politica internațională, nu te poți juca cu faptul că majoritatea statelor membre ale celei mai mari organizații din lume se pronunță împotriva ta. O asemenea rezoluție va da apă la moară statelor NATO să-și upgradeze susținerea militară, financiară și propagandistică pentru Ucraina și regimul, așa cum este el, al lui Volodimir Zelenski.
Coaliția celor 40 de state care susține efectiv Ucraina și care este numeric cel puțin superioară organizației NATO, va avea și ea motive în plus să reacționeze. Când? Într-un moment în care, obosite la propriu și la figurat de acest război, populațiile statelor membre dădeau semne de defensivă. Iar guvernele ce să facă? Urmau să se conformeze. Estimând că este mai importantă bunăstarea proprilor cetățeni, decât salvarea Ucrainei de sub tăvălugul rusesc. Sunt momente de răscruce. Când, dincolo de aparențe, de orașele incendiate pe care le vedem la televizor, forțele armate ale Ucrainei, întărite de statele NATO, se află într-o contraofensivă viguroasă, deschizându-se perspectiva de a recuceri cele patru regiuni de curând anexate.
Bombardamentele alandala ordonate de Putin nu descurajează, nu dezorientează și nu demobilizează armata și populația Ucrainei. Dimpotrivă. Le îndârjesc. Și să ne gândim la costuri. Analizând cât se poate de cinic situația, din perspectiva costurilor materiale, ce constatăm? Forțele ucrainene au aplicat o singură lovitură, remarcabil de precisă, și au distrus în mare parte nu numai un pod-simbol, realizat în patru ani de Federația Rusă, ci și o cale de aprovizionare pentru armatele sale din sudul statului ucrainean.
Paguba este imensă. Dar rușii cum au replicat? Au trimis sute de rachete extrem de scumpe la sute de kilometri distanță, pentru a lovi imprecis, la trosneală, orașe ale Ucrainei și obiective civile, în special din Kiev. Au reușit în acest fel să enerveze și ambasadele, care s-au aflat și se află în continuare în pericol. E ca și când Putin și-a fi administrat singur un picior în fund. Reacția lui este departe de a fi suita de mutări pe tabla de șah pe care am aștepta-o de la un mare jucător.
Sorin Roșca Stănescu
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu